ADEVĂRATA AGENDĂ A SUA ÎN AFRICA ESTE HEGEMONIA!
Uită de dezvoltare! Interesul principal al Washingtonului în Africa de astăzi este să-i țină pe chinezi și ruși afară!
Într-un mediu rațional, cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU (UNGA) va discuta despre atenuarea încercărilor și a necazurilor din Sudul Global, în special din Africa.
Nu va fi cazul. Ca o căprioară surprinsă de farurile geopolitice, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a emis platitudini despre sumbra „iarnă a nemulțumirii globale”, chiar dacă proverbialii stăpânitori imperiali au criticat „criza credinței” a ONU și au criticat „războiul neprovocat”, început de Rusia.
Desigur, genocidul cu mișcare lentă a locuitorilor ruși din Donbass, timp de opt ani, nu va fi niciodată recunoscut ca o provocare.
Guterres a vorbit despre Afganistan, „unde economia este în ruină și drepturile omului sunt călcate în picioare” – dar nu a îndrăznit să ofere context. În Libia, „diviziunile continuă să pună în pericol țara” – încă o dată, fără context. Ca să nu mai vorbim de Irak, unde „tensiunile continue amenință stabilitatea în curs”.
Africa are 54 națiuni ca membre ONU. Orice reuniune a AGNU cu adevărat reprezentativă, ar trebui să plaseze problemele Africii în prim-plan. Încă o dată, nu este cazul. Deci, este lăsat la latitudinea liderilor africani să ofere acel context, atât de necesar în afara clădirii ONU din New York.
Fiind singurul membru african al G20, președintele sud-african Cyril Ramaphosa a cerut recent SUA să nu „pedepsească” întregul continent, forțând națiunile să demonizeze sau să sancționeze Rusia. Introducerea de către Washington a legislației numită Actul de combatere a activităților maligne ale Rusiei în Africa, spune el, „va dăuna Africii și va marginaliza continentul”.
Africa de Sud este membru BRICS – un concept care este anatema în Beltway – și îmbrățișează o politică de nealiniere între puterile mondiale. O versiune emergentă din secolul 21 a Mișcării Nealiniate (NAM) din anii 1960, se consolidează în Sudul Global – și în special în Africa – spre repulsia SUA și a servitorilor săi.
Înapoi la Asistența Generală a Națiunilor Unite, UNGA, Guterres a invocat criza globală a îngrășămintelor, din nou, fără context. Diplomația rusă a subliniat, în repetate rânduri că Moscova este pregătită să exporte 30 milioane de tone de cereale și peste 20 milioane de tone de îngrășăminte, până la sfârșitul anului 2022. Ceea ce rămâne nespus în vest, este că doar importul de îngrășăminte în UE este „permis”, în timp ce tranzitul către Africa nu este.
Guterres a spus că încearcă să-i convingă pe liderii UE să ridice sancțiunile la exporturile rusești de îngrășăminte, care afectează direct plățile de mărfuri și asigurarea de transport maritim. Uralchem din Rusia, de exemplu, s-a oferit chiar să furnizeze îngrășăminte Africii, gratuit.
Totuși, din punctul de vedere al SUA și al vasalilor săi din UE, singurul lucru care contează este să contracarăm Rusia și China în Africa.
Președintele Senegalului, Macky Sall, a remarcat cum această politică lasă „un gust amar”.
„Vă interzicem să vă construiți conducta!”
Devine mai rău. Parlamentul UE, în mare măsură, ineficient, dorește acum să oprească construcția conductei de petrol din Africa de Est (EACOP) de 1.445 km lungime, din Uganda până în Tanzania, invocând încălcări neclare ale drepturilor omului, amenințări de mediu și „sfătuind” țărilor membre să renunțe, pur și simplu, la proiect.
Uganda se bazează pe peste 6 miliarde barili de petrol, pentru a susține un boom al ocupării forței de muncă și, în cele din urmă, pentru a muta națiunea la statutul cu venituri medii. Îi revenea vicepreședintelui Parlamentului Ugandez, Thomas Tayebwa, să ofere contextul atât de necesar:
„Este imprudent să spunem că proiectele petroliere ale Ugandei vor exacerba schimbările climatice, dar este un fapt că blocul UE, cu doar 10% din populația lumii, este responsabil pentru 25% din emisiile globale, iar Africa, cu 20% din populația lumii, este responsabilă pentru 3% din emisii. Din punct de vedere istoric, UE și alte țări occidentale sunt responsabile pentru schimbările climatice! Atunci cine ar trebui să oprească sau să încetinească dezvoltarea resurselor naturale? Cu siguranță, nu Africa sau Uganda!”
În plus, Parlamentul UE este o marionetă fermă a lobby-ului biocombustibililor. A refuzat să modifice o lege care ar fi oprit utilizarea culturilor alimentare pentru producția de combustibil, contribuind, de fapt, la ceea ce Programul Alimentar al ONU a descris-o drept „o urgență globală, de o amploare fără precedent”. Nu mai puțin de 350 milioane de persoane sunt în pragul foametei, în toată Africa!
În schimb, noțiunea G7 de „a ajuta” Africa este cristalizată în Build Back Better World (B3W) condus de SUA – încercarea anemică a Washingtonului de a contracara ambițioasa Inițiative Belt and Road (BRI) a Beijingului, care se concentrează pe „climă, sănătate și securitatea sanitară”, tehnologia digitală, echitatea și egalitatea de gen”, potrivit Casei Albe. Problemele practice ale infrastructurii și dezvoltării durabile, care se află în centrul planului Chinei, sunt, pur și simplu, ignorate de Build Back Better World.
Inițial, câteva proiecte „promițătoare”, au fost identificate de o delegație nordamericană itinerantă, în Senegal și Ghana. Surse diplomatice senegaleze au confirmat de atunci că aceste proiecte nu au nici o legătură cu construirea infrastructurii.
B3W, previzibil, a dispărut. La urma urmei, proiectul condus de SUA a fost puțin mai mult decât un truc de relații publice, pentru a submina chinezii, cu un efect neglijabil asupra reducerii infrastructurii de peste 40 trilioane de dolari care trebuiau construite în sudul global, până în 2035.
Inițiativele imperiale din Africa – în afară de Comandamentul pentru Africa al armatei nordamericane (AFRICOM), care echivalează cu militarizarea crudă a continentului – ne duc la cazul curios al YALI (Inițiativa Tinerilor Lideri Africani), larg promovată în axa Washington-New York drept „cea mai inovatoare” politică a anilor Obama.
Lansat în 2010, YALI s-a încadrat ca „împuternicirea noii generații de lideri africani” – un eufemism pentru educarea (sau spălarea creierului) în stilul nordamerican. Mecanismul este simplu: să investești și să aduci sute de tineri potențiali lideri africani, în universitățile din SUA, pentru o scurtă „instruire” de șase săptămâni, despre „afaceri, leadership civil, antreprenoriat și management public”. Apoi, patru zile la Washington, pentru a întâlni „liderii din administrație” și o sesiune foto cu Obama.
Proiectul a fost coordonat de ambasadele SUA în Africa și a vizat tineri bărbați și femei din cele 49 de națiuni ale Africii Subsahariane, inclusiv pe cei sub sancțiunile SUA, precum Sudan, Eritreea și Zimbabwe, cunoscători de limba engleză, cu „angajamentul” de a reveni în Africa. Aproximativ 80%, în primii ani, nu fuseseră niciodată în SUA, iar peste 50% au crescut în afara orașelor mari.
Apoi, într-un discurs din 2013 în Africa de Sud, Obama a anunțat înființarea Washington Fellowship, redenumită ulterior Mandela-Washington Fellowship (MWF).
Asta este încă în desfășurare. În 2022, MWF ar trebui să fie acordat celor 700 de „tineri lideri remarcabili din Africa sub-sahariană”, care urmează „Institute de Leadership” în aproape 40 de universități din SUA, înainte de scurta lor perioadă la Washington. După care, sunt pregătiți pentru „angajament pe termen lung, între Statele Unite și Africa”.
Și toate acestea, pentru, literalmente, arahide, deoarece MWF a fost declarat cu entuziasm de către sistemul democrat ca fiind eficient din punct de vedere al costurilor: 24.000 USD per bursier, plătiți de universitățile participante din SUA, precum și de Coca-Cola, IBM, MasterCard Foundation, Microsoft, Intel, McKinsey, GE, și Procter & Gamble.
Și asta nu s-a oprit cu MWF. USAID a făcut un pas mai departe și a investit peste 38 milioane de dolari – plus 10 milioane de dolari de la Fundația MasterCard – pentru a înființa patru Centre Regionale de Leadership (RLC) în Africa de Sud, Kenya, Ghana și Senegal. Acestea erau antrenamente pe termen lung, cu cel puțin 3.500 de „viitori lideri”, pe an.
Nu e de mirare că Instituția Brookings saliva de atât de multă „eficiență a costurilor” atunci când vine vorba de investiții „în viitorul Africii” și pentru ca SUA să „rămână competitive” în Africa. YALI, cu siguranță arată mai frumos decât AFRICOM.
Câteva povești de succes, totuși, nu par să rivalizeze cu fluxul constant de fotbaliști africani care fac senzație în Europa și apoi reinvestesc majoritatea profiturilor acasă. Anii Trump au înregistrat o reducere a finanțării YALI – de la 19 milioane de dolari în 2017 la aproximativ 5 milioane de dolari.
Atâția lideri de „antrenat”!
În mod previzibil, Casa Albă a lui Joe Biden YALI a scăpat din nou cu o răzbunare. Luați în considerare acest atașat de presă al SUA din Nigeria, care subliniază cu atenție accentul actual pe „alfabetizarea mediatică și informațională”, extrem de necesară pentru a combate „răspândirea dezinformarii”, inclusiv „în lunile premergătoare alegerilor prezidențiale naționale”.
Așa că SUA, sub conducerea YALI, „au antrenat 1.000 de tineri nigerieni, să recunoască semnele informației greșite și dezinformării online în media”. Și acum următorul pas este atelierele „Train the Trainer”, „învățând 40 jurnaliști, creatori de conținut și activiști (dintre care jumătate vor fi femei) din Yobe, Borno, Adamawa, Zamfara și Katsina cum să identifice, să investigheze și raportaze dezinformarea.” Facebook, fiind coordonat de FBI să cenzureze fapte „incomode”, care pot modifica alegerile, nu face parte din curriculum.
YALI este chipul moale, Instagrammed, al AFRICOM. SUA au participat la răsturnarea mai multor guverne africane în ultimele două decenii, cu trupe antrenate sub AFRICOM, obsedate de secretism. Nu a existat nici un audit serios al Pentagonului privind armonizarea „partenerilor” locali ai AFRICOM. Din câte știm – ca și în Siria și Libia, armata nordamericană ar putea înarma și mai mulți teroriști.
Și, cum era de așteptat, totul este bipartidist. Neoconservatorul turbat și fostul consilier al lui Trump pentru securitate națională, John Bolton, în decembrie 2018, la Heritage Foundation, a spus clar: SUA, în Africa, nu au nimic de-a face cu susținerea democrației și a dezvoltării durabile. Totul este să contracareze Rusia și China.
Când a aflat că Beijingul se gândește să construiască o bază navală în Guineea Ecuatorială, bogată în petrol, Casa Albă a lui Biden a trimis soli în capitala Malabo, pentru a convinge guvernul să înceteze și să renunțe. Degeaba.
În schimb, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost primit ca un superstar în recentul său turneu extins în Africa, unde este larg perceput faptul că prețurile globale la alimente și drama îngrășămintelor sunt o consecință directă a sancțiunilor occidentale asupra Rusiei.
Liderul Ugandei, Yoweri Museveni, a mers direct la subiect, când a spus: „Cum putem fi împotriva cuiva care nu ne-a făcut niciodată rău?!”
În perioada 13-15 decembrie, Casa Albă plănuiește un important Summit al Liderilor Statelor Unite și Africa la Washington, pentru a discuta, în principal, despre securitatea alimentară și schimbările climatice, alături de prelegerile perene despre democrație și drepturile omului. Majoritatea liderilor nu vor fi tocmai impresionați de această nouă demonstrație a „angajamentului durabil al Statelor Unite față de Africa”. Ei bine, întotdeauna există YALI. Atâția lideri tineri de îndoctrinat, în atât de puțin timp!
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE https://invictuswebmedia.com/: https://invictuswebmedia.com/2022/09/22/adevarata-agenda-a-sua-in-africa-este-hegemonia/