Primul centru comercial submarin de date din SUA urmează să atingă fundul oceanului Pacific până la sfârșitul acestui an.
„Podul Jules Verne” este programat să fie instalat lângă Port Angeles, pe coasta de nord-vest a Statelor Unite și ar putea revoluționa modul în care sunt rulate serverele. Podul, care are dimensiuni similare cu un container de 6 metri, va găzdui 800 de servere și va fi instalat lapuțin peste nouă metri sub apă. Inovația este menită să reducă emisiile de carbon cu 40%.
„Suntem conștienți de mediu și profităm din plin de oportunitățile de sustenabilitate, inclusiv de generarea de energie, metode de construcție și materiale!” – a declarat Maxie Reynolds, fondatorul Subsea Cloud, compania care produce podurile, pentru Euronews Next.
În februarie, Subsea Cloud a declarat că primele lor 10 poduri ar urma să compenseze mai mult de 7.683 de tone de CO2, în comparație cu un centru terestru, echivalent prin reducerea nevoii de răcire electrică.
La acea vreme, Subsea a spus că centrele lor de date vor deservi asistența medicală, Finanțele și armata americană.
Ce sunt centrele de date submarine?
Centrele de date sunt folosite pentru a centraliza operațiunile de tehnologie a informației partajate (IT) și sunt esențiale pentru funcționarea vieții noastre de zi cu zi; Cloud , Google și Meta au toate centrele de date pe care le folosesc pentru a-și rula produsele, în mediul marin.
Centrele de date sunt construite în prezent pe teren, uneori în zone rurale, departe de zonele mari, populate.
Podul Jules Verne vine după un proiect guvernamental anterior al Subsea și va fi urmat de podul Njord01 în Golful Mezic și podul Manannan, în Marea Nordului.
Adâncimea la care vor fi plasate centrele de date în Golful Mexic va fi, probabi,l de aproximativ 250 m, în timp ce în Mărea Nordului, va fi plasate la circa 200 m adâncime.
Compania chineză Highlander are și ea în plan un centru de date pe fundul mării, în largul orașului de coastă Sanya, lângă insula Hainan.
Centrele de date subacvatice: mai ieftine și mai fiabile?!
Subsea spune că realizarea centrelelor de date de pe fundul mării costă cu 90% mai puțin, în comparație cu cele de pe uscat.
„Economiile sunt rezultatul unei liste de materiale mai mici, mai puține complexități în ceea ce privește implementarea și întreținerea”, a declarat Reynolds.
„Este complex și costisitor să instalați infrastructura în zonele metropolitane și, de fapt, și în zonele rurale. Sunt drepturi funciare și autorizații de luat în considerare, iar forța de muncă este mai lentă și poate fi mai scumpă”.
Reynolds a declarat că, de exemplu, instalarea și îngroparea unui cablu submarin durează circa 18 minute și costă 1.700 EUR pentru fiecare milă (1,6 km) de cablu. Pe uscat, ar dura aproximativ 14 zile și ar costa aproximativ 165.000 de euro pe milă.
Fezabilitatea stocării subacvatice a datelor a fost dovedită de Microsoft, în 2020.
În 2018, gigantul software a lansat „Proiectul Natick”, lansând un centru de date care conține 855 de servere, pe fundul mării de lângă Orkney, un arhipelag de pe coasta de nord-est a Scoției. Doi ani mai târziu, despre acest centru s-a mediatizat faptul că doar opt servere erau nefuncționale, când media pe uscat, în același interval de timp, ar fi fost de 64.
Conexiune mai rapidă!
Pe lângă reducerea costurilor și a amprentei lor asupra mediului, centrele de date subacvatice ar putea oferi și o conexiune la internet mai rapidă. Subsea susține că latența – sau întârzierea datelor poate fi redusă cu până la 98%, cu podurile sale subacvatice.
„Latența este un produs secundar al distanței, așa că, cu cât aceste centre de date se îndepărtează mai departe de zonele metropolitane, cu atât latența scade mai mult”, a precizat Reynolds.
Circa 40% din populația lumii trăiește pe o rază de 100 km de la coasta mărilor și oceanelor, iar în marile centre urbane de coastă, precum Los Angeles , Shanghai și Istanbul, instalarea centrelor de date Subsea ar putea îmbunătăți considerabil modul în care oamenii își folosesc dispozitivele cu care se conectează la Internet.
Semnalele călătoresc cu 200 km/milisecundă, iar centrul de date este la la o distanță medie de 400 km de un utilizator de Internet, ceea ce înseamnă că o călătorie dus-întors durează 40 de milisecunde. Acest lucru ar putea fi redus de până la 20 de ori, până la 2 milisecunde, de către podurile Subsea, datorită distanței reduse.
„Concurenții mei sunt centrele de date ineficiente și uzate de timp, care creează probleme de afaceri, de mediu și de societate de lungă durată, din ziua în care sunt construite” – susține Reynolds.
„Jucătorii din spațiul centrului de date submarin sunt, cel puțin deocamdată, mai degrabă aliați de cursă lungă, decât concurenți. Avem nevoie unii de alții, dacă vrem să remodelăm și să reproiectăm industria în bine”.
