autor: Cătălin Tache
În ciuda parcă prea intens mediatizatei contraofensive ucrainene, uite că Vladimir Putin se află în grafic cu ”planul nebun” al transformării ”Operațiunii Militare Speciale”, într-un război total. Acesta fiind, de altfel, de la bun început, proiectul ”de țară” gândit la Kremlin pentru Ucraina.
Declararea mobilizării parțiale survenind într-un moment în care, de câteva săptămâni, propaganda rivală de la Kiev anunța triumfalist noi și noi eliberări, de parcă mai puțin și Zelenski avea să declame și împingerea Armatei Ruse de pe globul pământesc! O ”capcană hibridă” care se va dovedi cu atât mai nemiloasă, cu cât, astfel, el va fi și mai dificil liderilor de la Kiev și aliaților occidentali să explice ceea ce se va întâmpla în următoarele săptămâni pe teritoriul unde se desfășoară în prezent contraofensiva ucraineană. Acolo unde, pentru prima oară de la invazie, Regimul Putin își va trimite trupele speciale SPETSNAZ!
Față în față!
Din exces de zel, naivitate sau, mai degrabă, chiar pentru a ascunde această îngrijorare majoră, ”presa liberă” a ”disecat” doar partea din discursul lui Vladimir Putin cu privire la amenințarea nucleară și ”aducerea cu arcanul”, în Armata Rusă, a altor câtorva sute de mii de rezerviști. Dintre toți analiștii militari operativi, doar un singur general român recunoscând că mobilizarea parțială implică, în primul rând, transferul în zonele de conflict a forțelor speciale SPETSNAZ.
Cele care, până acum au fost ținute, special, în cazărmi. Timp de șapte luni de zile… Doar pentru a se aștepta momentul prielnic în care intrarea în dispozitiv a rivalilor pușcașilor marini americani va face în așa mod încât șocul simțit de către armata ucraineană să fie și mai puternic. Mai ales că Kievul nu mai dispune de trupe paramilitare suplimentare, pe care să le trimită să înfrunte, față în față, odihniții și teribil de bine antrenații militari profesioniști ai SPETSNAZ…
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.national.ro: https://www.national.ro/dezvaluiri/de-abia-acum-incepe-razboiul-spetsnaz-trimise-in-ucraina-dupa-7-luni-775114.html