CORNEL NISTORESCU
Nu pot să recitesc cuvîntarea lui Klaus Iohannis la ședința aniversară a DNA, fără să mă gîndesc la scandalul cu achiziția autorurismelor la Ministerul de Interne. Inițial, credeam că președintele a convocat un bilanț pentru a le atrage atenția că dorm, că și-au pierdut spiritul combativ. Dar ce bilanț să țină DNA-ul, în septembrie? Mai degrabă, sunt tentat să cred că aniversarea de 20 de ani a fost scoasă din pălărie, pentru a-i oferi președintelui un prilej de manifestare publică pe seama corupției. Ceva mă face să cred că, pentru a mai înlătura din bănuieli și acuze, Klaus Iohannis s-a grăbit să dea fuga la un eveniment la Direcția Națională Anticorupție, pentru a arăta cît este el de preocupat de combaterea corupției, mai ales că, în minunata și inutila sa vizită în SUA, a fost încolțit de jurnaliști cu tot soiul de întrebări legate de respectiva achiziție. Cu acel prilej, Klaus Iohannis s-a delimitat categoric și a promis că avem instituții care să cerceteze afirmațiile vehiculate de presă și de sindicatul polițiștilor.
Ce spune Poliția despre achiziția BMW-uri
Și ca un făcut, Poliția Romană a răspuns de îndată, cu un comunicat lămuritor pentru achiziția celor 600 de autoturisme, iar președintele Iohannis a ieșit la rampă cu acest discurs anticorupție, rostit la aniversarea a 20 de ani de existență a DNA (mamă, Doamne, ce aniversare!). Evident, referitor la corupție și la combaterea ei! Se înțelege că repetatele articole privind achiziția și întrebările din SUA l-au deranjat peste măsură. El își imagina că va fi întrebat cum se simte la San Francisco și ce i-a plăcut mai mult pe acolo, dacă a fost la Golden Gate și cum s-a simțit între foștii săi concetățeni (nu compatrioți). Nu cred că la întîlnirea cu românii de pe Coasta de Vest a Americii au venit și sași emigrați din zona Sibiului și a Mărginimii.
Poliția cumpără BMW-uri de la amicul lui Iohannis
Trebuie să înțelegeți că orice aniversare și orice bilanț la asemenea instituții, inclusiv la cele de forță, este organizată cu un scop și cu un cîntec. Scopul este mobilizarea și întărirea vigilenței (în acest caz, a combaterii, sub care se ascunde agresivitatea). ”Aparatul trebuie să înțeleagă că se bucură de sprijinul președintelui și trebuie să fie hotărît și să execute ordinele. De la înființarea sa, din urmă cu aproximativ 20 de ani (nimeni nu a dat o dată exactă sau un document care să o ateste), instituția a fost concepută ca un instrument de intervenție în societate. Și care PNA, din etapa cu numele de DNA, a funcționat ca un instrument politic. Mandatele Kovesi, oricît au fost ele de tămîiate și de răsplătite cu funcții peste hotare, rămîn pagini negre în istoria instituției. Ca nu cumva să mai persiste acuzațiile și contestările, la această aniversare a fost prezentat și un mesaj din partea Laurei Kovesi, poreclită Luluța.
La această aniversarea scoasă din pălărie, ea a transmis:
„În cei 20 de ani, DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă.(Ați observat,nu-i așa?-nota redacției) S-au efectuat investigaţii faţă de persoane care păreau de neatins şi s-a demonstrat că legea este egală pentru toţi. I-aţi făcut mândri pe români, i-aţi făcut să creadă în instituţii, i-aţi făcut să creadă în statul de drept. Prin munca voastră, aţi contribui la schimbarea mentalităţilor, la sensibilizarea societăţii cu privire la gravitatea fenomenului corupţiei” (…)
„Îmi amintesc de anii în care am lucrat împreună în DNA. Multă muncă, vremuri dificile, am fost supuşi unor atacuri constante din cauza investigaţiilor noastre, dar noi am continuat cu profesionalism şi consecvenţă. Acesta a fost cel mai bun răspuns, ne-au făcut mai puternici. Astăzi, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru solidaritate, curaj şi hotărâre, pentru că nu aţi renunţat. O instituţie este puternică, la fel ca persoanele care o fac să funcţioneze. Sunteţi inimile generoase, minţile strălucitoare, curajoşi şi puternici. Este un privilegiu al Parchetului European de a colabora cu dumneavoastră. Oh, da, cred că sunt în măsură să facă această comparaţie şi cred că trebuie să fiţi foarte mândri. În activitatea mea de zi cu zi la EPPO, am aceeaşi determinare şi aceeaşi hotărâre, acelaşi spirit pe care l-am avut când am lucrat împreună în DNA”.
Presupun că ați aflat că Laura Codruța Kovesi a luat, la Parchetul European pe care îl conduce, o mare parte din executanții fideli din aniversatul nostru DNA. România are la noul Parchet european cel mai mare corp de prorocurori, cît pentru a executa ordine, cît pentru a înțelege ce comandă Kovesi, engleza și franceza fostei șefe a DNA fiind după ureche și din doi în doi.
Cum ziceam, pentru a trage țolul peste subiectul achiziției celor 600 de autorurisme, președintele României a ținut un discurs la aniversarea a 20 de ani de cazuri de corupție, dar și de abuzuri, dosare trîntite, arestări televizate pentru a fi spectaculoase și compromisuri dictate. El s-a vrut mobilizator. Și a arătat ca o tîrzie tentativă de relansare a unui DNA cam obosit și pe cale de a încăpea pe mîna generației de procurori dirijată de Monica Macovei și de USR, prin frații Prună.
Ca să vedeți că nu suntem de partea corupției, publicăm și noi discursul (după părerea mea, fără efect) al președintelui Klaus Iohannis, rostit cu acest prilej autoaniversar!
Domnule Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție,
Onorați membri ai prezidiului,
Domnilor miniștri,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest moment aniversar, pentru marcarea a douăzeci de ani de la înființarea Parchetului Național Anticorupție, devenit ulterior Direcția Națională Anticorupție!
În urmă cu două decenii, ferm angajată pe drumul european, țara noastră a decis înființarea unei structuri specializate în combaterea faptelor de corupție, în special a corupției la nivel înalt. Pentru un stat aflat în plină tranziție, acest demers a fost unul de importanță capitală din perspectiva reformelor structurale care au avut loc la nivelul administrației centrale și locale.
În Uniunea Europeană, eforturile de control și de combatere a corupției au reprezentat și reprezintă, în realitate, moduri de construcție a statelor moderne și de consolidare a democrațiilor, bazate pe valorile statului de drept, în care legea protejează binele comun, cetățenii și drepturile acestora. În urmă cu două decenii, percepția publică în țara noastră era că societatea românească se confrunta cu fenomenul corupției la toate nivelurile sale și că nu existau mijloace eficiente pentru a lupta cu acest flagel. Dacă obiceiurile bune au nevoie de legi ca să dăinuie, și legile, pentru a fi respectate, au nevoie de asumarea unor principii morale la un nivel profund al societății. Înființarea Parchetului Național Anticorupție, ca o structură puternică în ofensiva împotriva corupției, a reprezentat un prim semnal al asumării luptei împotriva corupției de către România la cel mai înalt nivel și pe termen lung. În toți acești ani, țara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacității sale instituționale, prin creșterea nivelului de transparență și integritate în sectorul public și prin transformarea economică și democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică.
Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției.
Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun.
O societate în care corupția este combătută riguros, care are mecanisme de control și echilibru, în care responsabilitatea decidenților față de cetățeni este una reală sau în care sentimentul că nimeni nu e mai presus de lege este unul generalizat reprezintă o societate puternică și stabilă.
Lupta împotriva corupției este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună, pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituții, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.
În acest efort comun, acțiunea instituției dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului și pentru prevenirea și înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea.
Prin rezultatele sale, prin efortul susținut al procurorilor și al întregului personal din cadrul DNA, instituția a ajuns un reper în regiune și în Europa. Rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare au evidențiat de fiecare dată progresul gradual realizat în domeniu, dar și neajunsurile sau obiectivele a căror îndeplinire stagna.
Sunt convins că, fără contribuția decisivă a Direcției Naționale Anticorupție în combaterea corupției la nivel înalt și a corupției sistemice, societatea românească ar fi arătat cu totul altfel astăzi. România este acum un pol de stabilitate în regiune și un partener strategic pentru partenerii noștri din cadrul NATO și din Uniunea Europeană.
Doamnelor și domnilor,
Cu fiecare pas realizat în combaterea corupției la toate nivelurile, suntem mai aproape de încheierea MCV, de aderarea la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
O societate în care corupția este sancționată le dă cetățenilor încredere în stat și le transmite investitorilor și partenerilor externi că există predictibilitate și stabilitate.
În ultimii ani, provocările nu au fost deloc puține, dimpotrivă. Pandemia de COVID-19 a scos în evidență noi riscuri în lupta anticorupție, legate de achizițiile publice, de alocarea și gestionarea fondurilor necesare depășirii crizei sanitare, de integritatea în sistemul medical.
Restrângerea competențelor DNA prin preluarea unor atribuții de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, legislația lipsită de predictibilitate, absența unui dialog real în interiorul sistemului judiciar sau decizii ale instanței constituționale cu impact asupra dosarelor instrumentate sunt doar câteva aspecte care au influențat activitatea și rezultatele instituției.
Pentru ca munca dumneavoastră să aibă ecoul așteptat de societate, este nevoie de o legislație clară, coerentă, care să garanteze independența justiției și să creeze mecanismele necesare pentru buna funcționare a parchetelor. Mai mult, reforma legilor justiției trebuie să fie finalizată în acord cu recomandările organismelor europene.
Coincidența face ca acest moment aniversar al DNA să aibă loc în perioada în care Parlamentul dezbate proiectele legilor justiției, propuse de Guvern în luna august, după un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultări publice, cu sistemul judiciar și cu Comisia Europeană.
Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am menționat. Totodată, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele de Președinte al României. În această perioadă complicată, avem nevoie mai mult ca oricând de un stat funcțional, în care autoritățile colaborează în spiritul loialității constituționale, de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității, inclusiv în mediul privat, și de promovarea valorilor europene.
Doamnelor și domnilor,
Vă revine responsabilitatea de a continua combaterea corupției cu profesionalism și perseverență, într-un respect deplin pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
Felicitări tuturor profesioniștilor care, prin munca lor și prin dedicare, au adus rezultate notabile! Vă doresc reușite în continuare, pe măsura așteptărilor întregii societăți!
Vă mulțumesc!
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.cotidianul.ro: https://www.cotidianul.ro/dna-chemat-si-trimis-la-munca/