GREFIERII NU MAI VOR SCLAVIE!

21 septembrie 2022

290

Sindicatul Național al Grefei Judiciare a atacat la CAB art. 53 alin. 3 din Regulamentul instanțelor: „Grefierul care participă la sedința de judecată îndeplineste orice alte sarcini de serviciu date de președintele instanței, președintele de secție sau de președintele completului de judecată”. SNGJ: „Potrivit jurisprudenței CCR, o dispoziție trebuie să fie precisă și să instituie norme clare, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul” (Acțiunea)

SCRIS DE VALENTIN BUSUIOC

Grefierii s-au săturat să fie transformați de către unii judecători în oameni buni la toate.

De aceea, la 7 ianuarie 2022, Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial – condus de grefierul Aurelian Cătălin Trăistaru (foto 1) – a atacat, la Curtea de Apel București, articolul 53, alineatul 3 din Regulamentul de ordine interioară (ROI) al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM – un articol care, practic, îi dă dreptul oricărui judecător să-și trateze grefierul de ședință ca pe un servitor, impunându-i sarcini care exced fișei postului. De exemplu, „profitând de această nebuloasă, în fapt, se ajunge ca un grefier de ședință să fie și grefier-sef, grefier-arhivar sau grefier-registrator, chiar specialist IT, și, totodată, să îndeplinească sarcini sau lucrări administrative, în funcție de necesitățile instanței, deoarece aceste atribuții sunt stabilite fără voința grefierului de ședință, acesta fiind obligat să semneze fișa postului, decizia sau ordinul de serviciu, în caz contrar, acesta s-ar face vinovat de refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire”, explică sindicatul, în acțiunea depusă la CAB.

Iată ce prevede art. 53 alin. 3 din ROI-ul instanțelor:

„Grefierul care participă la ședința de judecată, îndeplinește orice alte sarcini de serviciu date de președintele instanței, președintele de secție sau de președintele completului de judecată”.

În acțiunea pe care Lumea Justiției o prezintă în exclusivitate, SNGJ Dicasterial reclamă că textul de mai sus este unul suficient de vag încât să permită interpretarea lui în sens abuziv – fapt ce contravine atât jurisprudenței CCR, cât și jurisprudenței CEDO. Iar asemenea abuzuri au apărut deja în practică – și nu doar din partea judecătorilor (fie ei președinți de instanțe sau de secții ori chiar magistrați de scaun), ci și din partea grefierilor-șefi, mai arată sindicatul.

Pe partea de procedură, Sindicatul Național al Grefei Judiciare amintește că, potrivit art. 73 alin. 3 lit. l) din Constituție, „Prin lege organică, se reglementează: (…) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi”. Deci prin lege organică – nicidecum prin acte infralegale, cum sunt regulamentele, punctează SNGJ, făcând trimitere la jurisprudența prin care Curtea Constituțională a României a întărit cele prevăzute în legea fundamentală.

Tic-tac pentru parchete

Subiectul ne-a atras atenția marți, 20 septembrie 2022, când Secția pentru procurori din CSM a respins o plângere prealabilă, formulata de către SNGJ: „Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii prealabile, formulate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial. (unanimitate)”.

După cum vedeți, procurorii CSM nu au menționat despre ce este vorba, dar, contactat de Lumea Justiției, liderul de sindicat Catalin Trăistaru a precizat că este vorba despre plângerea prealabilă, formulată împotriva art. 125 lit. p) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea nr. 947/2019 a Secției pentru procurori din CSM.

Prevederea este asemănătoare cu cea din ROI-ul instanțelor: „Prim-grefierii, grefierii șefi, grefierii șefi secție și grefierii șefi serviciu au următoarele atribuții: (…) îndeplinesc orice alte atribuții dispuse de procurorul ierarhic superior”.

CSM a încercat să scape pe procedură

Înainte de a vă lasă să citiți acțiunea sindicatului Dicasterial împotriva art. 53 alin. 3 din regulamentul instanțelor, menționăm că la Curtea de Apel București s-a format dosarul nr. 127/2/2022, care a avut primul termen în 10 mai 2022. Încă de atunci, pârâtul CSM a invocat excepția lipsei de interes, dar la al doilea termen (din 21 iunie 2022), judecătoarea Iulia Slujitoru (fostă Racu) a respins-o, stabilind următorul termen pentru data de 18 octombrie 2022.

De asemenea, menționăm că sindicatul este apărat de către avocata Mădălina Șiuinea (foto 2) – ea însăși fostă grefieră, timp de 10 ani, la judecătoriile Cornetu și Baia de Aramă.

Redăm principalul pasaj din acțiunea SNGJ Dicasterial:

„Prin Adresa nr. 35/SNGJ/2021 am adresat Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de autoritate de la care emană actul normativ contestat, o plângere prealabilă pentru revocarea în parte a dispozițiilor art. 53 alin. 3 din ROIJ, sens în care am respectat procedura prealabilă, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. 11 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

În data de 07.07.2021, ne-a fost comunicată, în format electronic, adresa nr. 10609/2021, reprezentând răspunsul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 10609/26.05.2021.

Din conținutul Adresei nr. 10609/07.07.2021, se observă că Secția de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, nu a efectuat o analiza obiectivă a situației juridice asupra căreia a fost chemată a se pronunța, ci, mai curând, în susținerea punctului de vedere, a adus argumente cu referire la obligația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, de a respecta programul de lucru, de a rezolva lucrările în termenele stabilite, de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparțialitate și celeritate, în conformitate cu legea și de a se abține de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției.

Totodată, în răspunsul comunicat, s-a mai argumentat și în sensul că activitatea personalului auxiliar de specialitate se desfășoară sub coordonarea și controlul președintelui instanței.

Față de argumentele expuse, Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 53 alin. 3 din din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, respectiv interpretarea sintagmei ‘îndeplinește orice alte sarcini de serviciu date de președintele instanței, președintele de secție sau de președintele completului de judecată’, nu este de natură a suscita controverse.

În esență, se poate observa că argumentele aduse de către autoritatea emitentă, în susținerea punctului de vedere față de plângerea prealabilă pe care am formulat-o, nu vizează în nici un caz problema cu care am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, răspunsul ce ne-a fost comunicat fiind mai degrabă unul pur formal, realizat în virtutea respectării unei proceduri standard, iar nu în virtutea soluționării problemei juridice cu care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se confruntă din cauza modalității în care au fost redactate și adoptate dispozițiile art. 53 alin. 3 din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015 (Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești).

Având în vedere situația sus-menționată, nefiind mulțumiți de răspunsul primit la plângerea prealabilă prin Adresa nr. 10609/07.07.2021 a C.S.M. – Secția pentru Judecători, cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, înțelegem să ne adresam instanței de contencios administrativ, pentru considerentele ce urmează:

I. În primul rand, vă rugăm să rețineți că întreaga sfera a relațiilor sociale privitoare la justiție, respectiv organizare, funcționare, statut, trebuie să se realizeze prin lege organică, în acest sens, Curtea Constituțională reținând, prin Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28 că ‘conținutul normativ al art. 125 alin. 2 din Constituție se subsumează celui al art. 73 alin. 3 lit. l) din Constituție, acest din urmă text constituțional cuprizand toată sfera de relații sociale privitoare la justiție’.

Mai mult, art. 125 alin. (2) din Constituție face trimitere la faptul că reglementarea aspectelor ce țin de cariera magistratului (deci, de statutul acestuia) se realizează prin legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii, lege care face parte din art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.

De asemenea, prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23, ținând cont de jurisprudența sa în materia reglementării, prin acte cu caracter inferior legii, a aspectelor esențiale ce țin de statututul unor categorii de personal, pentru care Constituția impune adoptarea unei legi organice, Curtea a constatat că, a fortiori, în situația magistraților, elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă al acestora, trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță inferioară acesteia.

În concluzie, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, în jurispruența sa, că, în cazul tuturor categoriilor de personal al căror statut trebuie reglementat potrivit Constituției, prin lege organică, aspectele esențiale referitoare la încheierea, modificarea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se afla respectiva categorie, trebuie reglementate prin lege organică, iar nu prin acte administrative cu caracter inferior.

Astfel, cele statuate de Curtea Constituțională se aplică și în cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, al cărui statut profesional este reglementat prin lege organică, respectiv, Legea nr. 567/2004, după cum se poate observa din fișa legislativă a actului normativ, atașată prezentei.

ÎI. În al doilea rand, în susținerea prezentei acțiuni, ce are ca obiect anularea art. 53 alin. (3) din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, înțelegem să invocăm lipsa de claritate și previzibilitate a actului administrativ cu caracter normativ, a cărui anulare o solicitam.

În Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Secțiunea a VII-a – Dispoziții privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanțelor judecătorești, sunt prevăzute atribuțiile de serviciu ale grefierilor, art. 53 și art. 54 reglementând atribuțiile grefierului care participă la ședința de judecată.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ‘Grefierul care participă la ședința de judecată, îndeplinește orice alte sarcini de serviciu date de președintele instanței, președintele de secție sau de președintele completului de judecată’.

Preliminar, conceptul de predictibilitate este definit în Dicționarul Explicativ al limbii române ca fiind ‘ceva ce poate fi prevăzut sau prezis’. În doctrină, valoarea vizată este aceea a securității raporturilor juridice. Totodată, în filosofia dreptului, previzibilitatea normativă este baza securității juridice, definită, la rândul ei, ca principiu și exigență a ordinii juridice, condiție a stabilității economice și sociale. Soluțiile judiciare pronunțate de instanțe, cât și administrația publică efectivă, se încadrează conceptual în principiul determinist al previzibilității. Prin accepțiune a termenului, predictibilitatea este asociată unei calități, aceea de fi predictibil, anticipat.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării respectării cerinței de previzibilitate a legii, instituind, în acest sens, și o serie de repere pe care legiuitorul național trebuie să le aibă în vedere, pentru asigurarea acestor exigențe.

Astfel, în unele cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că ‘nu poate fi considerată ca „lege” decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita’. ‘Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat’, sens în care ‘o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita’ și atunci când ‘oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice’.

Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori c. Recre, 1994, Foto-Frost c. Hauptzollant Lübeck. Ost, 1987), principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

În studiul noțiunii de previzibilitate, a fost avută în vedere și întinderea acesteia. Întinderea noțiunii de previzibilitate depinde astfel, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă și, de asemenea, de numărul și de calitatea destinatarilor săi.

Amintim, de asemenea, că existența unor posibile surse ale incertitudinii au fost constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze, ex. cauza Păduraru c. României, 2005, în care Curtea a statuat că ‘în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, asemenea divergente profunde de jurisprudență, ce persistă în timp și țin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele statului de drept’.

Pe de alta parte, vă invităm să observați că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, o dispoziție trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar și uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).

De asemenea, referitor la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative și că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis, pentru a putea fi aplicat.

Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă, într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele spetei, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Or, din însăși formularea lipsită de claritate a art. 53 alin. (3) din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, prin folosirea sintagmei ‘orice alte sarcini de serviciu’, grefierului care participă la ședința de judecată i se creează o situație nefavorabilă și incertă cu privire la întinderea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu, acestea rămânând, la un moment dat, sub imperiul liberului arbitru al președintelui instanței, președintelui de secție sau președintelui completului de judecată și, de multe ori, în practică, chiar la latitudinea grefierului-șef.

Apreciem că această mențiune, respectiv ‘îndeplinește orice alte sarcini de serviciu’, al cărei sens este mult prea general, trebuie interpretată în concordanță cu natura postului ocupat de salariat și pregătirea profesională a acestuia, însă, în practică, ni s-au adus la cunoștință, din partea grefierilor care participă la ședința de judecată, multiple situații în care sarcinile dispuse acestora, având ca fundament chiar textul pe care îl criticăm, nu au avut legătură cu natura postului și pregătirea profesională a acestora.

Prin definiție, grefierul de ședință este grefierul care este parte componentă a completului de judecată, participând la ședințele de judecată, îndeplinind, în acest sens, atribuțiile specifice, potrivit pregătirii profesionale, iar atribuțiile suplimentare, care, de fapt, sunt prevăzute de ROIIJ ca atribuții ale grefierului arhivar și ale grefierului registrator, exced calificării grefierului care participa la ședința de judecată.

Față de situația expuăa, apreciem că suntem îndreptățiți să considerăm că textul criticat are un caracter general, ceea ce conduce la interpretări multiple și arbitrare, fiind în contradicție și cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și celei a Curții Constituționale, actele normative trebuie să îndeplinească exigențele de accesibilitate și previzibilitate ale unei legi și, totodată, trebuie să ofere un minim de garanții împotriva arbitrarului.

În aceste condiții, textul criticat nu respectă condițiile de ‘claritate și previzibilitate’ ce ar trebui îndeplinite de un act administativ-normativ și nici nu oferă un minim de garanții împotriva arbitrarului.

Lipsa de claritate și previzibilitate rezultă din folosirea sintagmei ‘îndeplinește orice alte sarcini’, care este o ‘expresie obscură și echivocă’, vădit imprecisă, atât pentru subiectul activ care trebuie să respecte norma, cât și pentru subiectul pasiv, în speță, grefierul care participă la ședința de judecată. Expresia menționată lasă posibilitatea persoanei care trebuie să traseze sarcina, să stabilească, în mod arbitrar, pe criterii subiective, conținutul sintagmei ‘orice alte sarcini’, care ar putea pune grefierul de ședință în situația de a aduce la îndeplinire și alte sarcini ce exced fișei postului și care sunt specifice altor funcții.

Profitând de aceasta nebuloasă, în fapt, se ajunge ca un grefier de ședință să fie și grefier-sef, grefier-arhivar sau grefier-registrator, chiar specialist IT, și, totodată, să îndeplinească sarcini sau lucrări administrative, în funcție de necesitățile instanței, deoarece aceste atribuții sunt stabilite fară voința grefierului de ședință, acesta fiind obligat să semneze fișa postului, decizia sau ordinul de serviciu, în caz contrar, acesta s-ar face vinovat de refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire.

Menționăm că stabilirea altor atribuții suplimentare pentru salariat, care corespund unei alte funcții sau meserii de același nivel de pregătire sau de un nivel inferior sau superior, constituie un abuz și o discriminare din punct de vedere salarial, deoarece grefierul îndeplinește și sarcinile altui angajat.

Sintagma în cauză, în lipsa oricărei determinări legale a înțelesului sau, fie prin enumerarea situațiilor temeinic justificate, fie prin expunerea unor criterii legale precise, de determinare a acestor situații, trimite, practic, la o multitudine de situații în care șefii ierarhici pot decide, discreționar, cu privire la îndatoririile și sarcinile de serviciu ale grefierului de ședință, întinderea obligațiilor în raportul de muncă fiind lăsată, astfel, la libera apreciere a șefilor ierarhici.

Nu negăm că poate să fie dificil să se redacteze acte normative de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, însă suplețea actului normativ nu trebuie, în nici un caz, să afecteze previzibilitatea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue, împotriva Belgiei, paragraful 59).

Astfel, față de argumentele antereferite, apreciem că vătămarea dreptului și interesului legitim rezidă în însuși faptul că, în practica neunitară a instanțelor, în baza dispozițiilor art. 53 alin. (3) din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, grefierului care participă la ședința de judecată îi sunt trasate, în mod discreționar și arbitrar, sarcini ce nu se regăsesc în fișa postului și care, după cum am precizat, sunt specifice altor funcții.

Prin caracterul lacunar, imprecis, deci, imprevizibil, sintagma ‘îndeplinește orice alte sarcini’ este extrem de vagă, neînțelegându-se care este întinderea acestor sarcini, norma criticată nu conferă o garanție a respectării drepturilor constituționale împotriva arbitrarului, conducând la afectarea principiului securității juridice și a previzibilității dreptului. Atât dimensiunea formală, privind calitatea dreptului, cât și cea materială, referitoare la stabilitatea dreptului, conduc la asigurarea previzibilității normei de drept, exigențe constituționale care nu sunt îndeplinite în situația textului art. 53 alin. 3) din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015”.