Von der Leyen amenință Italia, dacă naționaliștii câștigă alegerile!
by Flux24
Von der Leyen își lansează amenințarea la adresa Italiei destul de direct, după cum relatează declarația publicată de Agenția Ansa: „Vom vedea rezultatul votului în Italia, au fost și alegeri în Suedia. Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente, ca în cazul Poloniei și al Ungariei!”, scrie Gazeta Românească din Italia.
Ungaria a fost, recent, subiectul unor pedepse aplicate de Bruxelles, pentru că ar încălca sistematic „statul de drept”, iar Parlamentul European a decis că Ungaria „nu este o democraţie”. „Pedepsele” se referă la tăierea fondurilor europene.
Prin urmare, mesajul lui Von der Leyen către Italia nu poate fi interpretat altfel: dacă italienii nu votează „cum trebuie”, vor exista represalii. Faptul că președintele Comisiei UE nu folosește exact aceste cuvinte, este complet irelevant: conceptul este, practic, incontestabil.
Matteo Salvini a reacționat: „Doamna îi reprezintă pe toți europenii, salariul ei este plătit de noi toți, a fost o amenințare dezgustătoare și arogantă! Grupul parlamentar al Ligii prezintă o moțiune de cenzură. Duminică votează italienii, nu birocrații de la Bruxelles!”
Europarlamentarii Lega, Marco Zanni, președintele grupului ID, și Marco Campomenosi au prezentat Comisiei Europene o întrebare cu privire la frazele pronunțate ieri de președinta CE Ursula von der Leyen la Universitatea Princeton cu referire la alegerile din Italia.
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.flux24.ro: https://flux24.ro/von-der-leyen-ameninta-italia-daca-nationalistii-castiga-alegerile/