by Flux24
Comisia Europeană (CE) foloseşte argumente artificiale pentru a justifica aplicarea condiţionalităţii statului de drept împotriva Ungariei, scopul real al Bruxelles-ului este schimbarea guvernului ungar, a declarat Piotr Wawrzyk, ministrul adjunct de externe polonez, într-un interviu publicat marţi, 20 septembrie.
Wawrzyk a dat o declaraţie agenţiei de presă PAP în legătură cu propunerea Comisiei Europene de a suspenda o parte din fondurile de coeziune datorate Ungariei, din cauza îngrijorărilor legate de proasta gestionare a fondurilor UE.
La întrebarea adresată de agenţia de ştiri PAP, dacă consideră că aceste îngrijorări sunt justificate, Wawrzyk a răspuns că motivele care stau la baza propunerii “cu siguranţă, nu sunt motivele descrise de CE”, deoarece organismul de la Bruxelles nu iniţiază proceduri similare împotriva altor state membre, în cazul în care CE raportează că există, într-adevăr, probleme grave de corupţie în utilizarea fondurilor UE.
“Deci, vedem că avem de-a face cu un fel de argumente artificiale”, a remarcat diplomatul polonez.
La întrebarea, care este adevăratul scop al Comisiei Europene, Wawrzyk a declarat următoarele: “la fel ca în cazul acţiunii împotriva Poloniei, scopul lor este de a înlocui guvernul ungar”. Comisiei “nu-i plac anumite guverne pentru că nu împărtăşesc opiniile aşa-numitului curent european majoritar”, a explicat acesta.
Prin urmare, Comisia “foloseşte diverse trucuri juridice” în încercarea de a înlocui aceste guverne, a declarat Wawrzyk, adăugând că “această procedură, până acum, practic, nu a dat rezultate”.
Întrebat dacă Ungaria va pierde, într-adevăr, fonduri europene, ministrul adjunct de externe polonez a afirmat că CE va încerca, cu siguranţă, să dea un exemplu de descurajare pentru guvernele care nu îi urmează politica.
Dar, Polonia “cu siguranţă, nu poate susţine astfel de soluţii”, a subliniat Wawrzyk.
Şi premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat, duminică, că Polonia se va opune cu fermitate ca instituţiile europene să priveze Ungaria de fondurile UE.
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.flux24.ro: https://flux24.ro/ministrul-adjunct-de-externe-polonez-bruxelles-ul-vrea-sa-schimbe-guvernele-de-la-varsovia-si-budapesta-nu-i-plac-anumite-guverne-pentru-ca-nu-impartasesc-opiniile-asa-numitului-curent-european-majo/