ANTON ILICA
Având un model, proiectul Uniunii Europene dispunea de premisele unei reușite. Europa era puternic naționalistă, a fost sursă de conflicte mondiale, avea ea însăși dificultăți religioase și ideologice, dar europenii sperau să rămână un reper valoric civilizatoriu, cultural și moral. Statele europene au găsit soluții oportune pentru reconstrucție mentală și pentru redresarea corespunzătoare a relațiilor vulnerabile dintre state prin ponderarea conflictelor naționale și etnice. Am folosi verbele desprinse dintr-o conjugare la timpul trecut.
Problemele actuale ale Uniunii Europene (UE) sunt zgândărite de propriile erori, generate de decidenți birocrați, care, în crizele recente (pandemia și atitudinea față de războiul ucrainean), ”s-a împușcat în proprii plămâni” (Thomas Biebricher, 2021), adăugând noi dificultăți la cele existente deja. Între acestea menționăm că maturul continent european a devenit o structură statală, după model imperial, cu țări stratificate (membre, nemembre, membre parțial – adică fără Schengen și fără monedă euro, aderente sau nu la formula de apărare militară organizată). Criza ucraineană a dus la promisiuni pripite de extindere, însoțite de alte erori de decizii atent cumpănite.
Inserția americană și influența deciziilor acestora privind problemele Europei a fost extrem de agresivă, spre a nu produce îngrijorare. Există o criză evidentă de decidenți vizionari, care, datorită opacității lor de birocrați beneficiari de privilegii, au ajuns executanți ai unor interese dictate din afara Uniunii: ”Europenii trimit, adesea, la Bruxelles, exponenți fără valoare, nefolosibili în țară, dacă nu cumva, așa cum s-au petrecut lucrurile cu unele țări, sinecuriști, soții, fiice, agitatori vocali.” (A. Marga, 2022). Ceea ce se întâmplă cu alegerile de europarlamentari în țara noastră are loc și în alte țări, partidele oferind posturi plătite unora de care vor să scape ori care au nevoie de răsplată pentru implicări politice. De aceea, tot mai multe minți sunt ocupate de apatie, de absența speranței într-un viitor echilibrat, aflat la discreția unor feudali, care, financiar, arată cu degetul a amenințare. Deciziile au ajuns cherem al unora ajunși acolo fără respectul pentru meritocrație. Atitudinile dictate Uniunii sunt aprobe fără responsabilitatea alcătuirii propriei arii de interese culturale și fără discernământ. Forța militară excede, iar astăzi divizează continentul european și răspândesc ură, pretutindeni ură, instaurează teama de viitor, de prezent, de trecut.
Absența cooperării devine sursă de dificultăți. Războiul actual întreține și mai mult degajarea urii și împiedică vreo formă de cooperare. De multă vreme, n-a existat în lumea europeană atâta ură, care întreține o atmosferă tulbure. Intransigența n-a fost vreodată incapabilă să escamonteze un conflict armat. Nici măcar nu există intenția de a fi ponderat/ înlăturat, decât după, eventual, reciclarea armamentului depășit și consumat.
Focul neliniștitor e întreținut de scormonirea flăcărilor, prin promovarea totală a intereselor militare americane. Dacă decidenții europeni ar dispune de cumpănire și bună rațiune, s-ar debarasa de ură, ură militarizată, semănată de peste ocean și acceptată ca obligație. Dar, mă rog! Poate fi ”un aranjament al superputerilor” (G. Allison, 2017) pentru o altă ordine a ”relațiilor dintre civilizații” (T. Sommer, 2019), poate o încurajare a ”reasumării de sine a națiunilor” (C. Masala, 2016) sau o subtilă sabotare a Uniunii de a-și împlini reușitele în procesul de consolidare.
Răscrucea derivă din opțiunea spre care alunecă, după A. Giddens (2014), spre o formulă ”imperială” sau una ”confederală”, ceea ce ar conduce la diluarea puternică a ”suveranității statelor componente” (A. Marga, 2022). Cert e că viața noastră și a urmașilor depinde de decidenți fără viziune, ajunși acolo grație unei alegeri viciate de proasta aplicare a democrației elective, prin evitarea meritocrației. De exemplu, deciziile UE privind Ucraina promovează ura (prin declarații, atitudine audio-vizuală ordonată, înarmare subtilă) și ostilitatea. Eroarea de semănare a discordiei conduce la scindarea echilibrului, la agresiune și la proliferarea primejdiilor, dar și a temerilor apocaliptice.
Cine cunoaște puțină istorie, înțelege mai bine că regimul ucrainean al domnului Volodimir Zelenski, costumat acum în ținută kakie de militar, a evitat pluralismul democratic, a anulat posibilitatea integrării naționalităților (ruse, polone, maghiare, române), a susținut corupția, iar acum cerșește sprijin militar, nefiind dispus să accepte dialogul spre a evita (auto)distrugeri și dezumanizare. Europa a devenit o sursă de conflict, pe care decidenții sunt incapabili să-l evite, să-l pondereze prin negociere, din pricina urii sau a intereselor, întreținute cu patimă spectaculară. Protecția unor cetățeni de altă naționalitate, aflați în administrarea altui stat, nu poate fi act de abuz și abrutizare culturală, iar, dacă Alsacia și Lorena, zona tiroleză, spațiul Trieste și, chiar mai aproape de noi (Bucovina de Nord ori Ținutul Herța) au putut fi rezolvate în favoarea respectării ordinii culturale și a unei mentalități cooperante, atunci problema naționalităților ucrainene conlocuitoare de ce să fie subiect de teroare și război, care periclitează viitorul umanității.
În locul cooperării, UE a ales ostilitatea. În locul bunei înțelegeri prin negociere, s-a ales ura. Pretutindeni, ură. Cine este beneficiarul acesteia? De ce UE acceptă ”autoritarisme docile”, când se constată deja că jocul dezintegrării e deja prea periculos pentru scindarea lumii și polarizarea militară și politică? Marile puteri au mai mult armament decât poate cuprinde educația și mai multă voință de distrugere decât respectul pentru cultură și omenire. Dezechilibrul dintre barbarie și umanism a atins deșertăciunea și disjuncția. Prin încurajarea urii față de celălalt, oricare ar fi acesta și din oricare parte a conflictului, se continuă expresia temerilor, a amenințărilor, distrugerilor, precum moartea oamenilor, militari sau nu. O societate civilizată are în sine chemarea spre buna rațiune, aleasa cumpătare, precum și un dialog de bună vecinătate și concesivitate.
Un comentariu de Anton ILICA
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.cotidianul.ro: https://www.cotidianul.ro/ue-optiune-pentru-ura-si-ostilitate/
