REPARAȚIE MORALĂ PENTRU MORȚII DE COVID!

Sentința prin care judecătorul CAB Amer Jabre a obligat INSP ca în metodologia de raportare a cazurilor COVID-19 să separe pacienții morți din cauza coronavirusului de cei decedați și cu alte afecțiuni: „Dacă o persoană e purtătoare de virus, dar nu prezintă simptome, singura concluzie logică e că virusul nu afectează negativ organismul, acesta fiind capabil să-l neutralizeze. Afectarea negativă, în lipsa simptomelor, trebuie demonstrată, nu presupusă”

SCRIS DE VALENTIN BUSUIOC

Simpla prezență a coronavirusului SARS-CoV-2 în organismul uman nu este suficientă pentru că persoana purtătoare să fie declarată bolnavă de COVID-19 și, deci, supusă la restricțiile specifice pandemiei, a subliniat judecătorul Amer Jabre (foto 1) de la Curtea de Apel București în Sentința nr. 484/2022 din dosarul nr. 6327/2/2021, pronunțată la 9 martie 2022 și motivată în 17 august 2022.

Vorbim despre sentința prin care Jabre a dispus ca în metodologia de raportare a cazurilor de COVID-19, Institutul Național de Sănătate Publică să separe pacienții decedați din cauza coronavirusului de cei care au murit având și alte afecțiuni. Prin aceeași sentință, magistratul CAB a obligat INSP să specifice câți dintre infectați au fost vaccinați.

În esență, judecătorul demontează unul dintre miturile cu care propagandiștii pandemiei au speriat lumea: pericolul coronavirusului, chiar și în cazul pacienților asimptomatici. În acest punct, Amer Jabre arată că lipsa oricărui simptom înseamnă automat că organismul a răspuns bine la virus, deci nu este afectat negativ.

INSP trebuie să dea socoteală și pentru morții vaccinați!

Altă parte importantă a sentinței se referă la obligarea Institutului Național de Sănătate Publică să precizeze câți dintre decedații cu COVID-19 au fost vaccinați împotriva coronavirusului. Iar Jabre se referă la o raportare efectivă, iar nu la bătaia de joc pusă în scenă de INSP, constând într-o bază de date în care pacienții pot fi căutați doar după CNP. Or, codurile numerice personale nu sunt accesibile publicului larg, fiind protejate de legislația datelor personale.

Menționam că motivarea sentinței a fost publicată prima dată pe blogul revoluționarului și activistului civic Marius Mioc, unul dintre cei mai importanți documentariști independenți ai Revoluției din decembrie 1989.

De asemenea, amintim că că acțiunea a fost introdusă de către asociația „Medici pentru consimțământ informat”, condusa de medicul primar ORL-ist Anca Nițulescu (foto 2).

Redăm principalul pasaj din motivarea judecătorului Amer Jabre:

„În ceea ce privește fondul

1. În privința modificării cap.II “Fundamentarea inițială”

Reclamanții au solicitat ca sistemul de supraveghere a infecției cu noul coronavirus, să includă și “un sistem de evaluare a siguranței și eficacității vaccinărilor”, precum și “un sistem de evaluare a impactului vaccinării populației asupra evoluției bolii”.

Deși, incontestabil, aceste sisteme sunt utile și chiar necesare, reclamanții nu au indicat un temei legal care să oblige pârâții la includerea unor astfel de sisteme în cadrul “metodologiei”, fiind o problemă care ține de oportunitatea elaborării lor, fie separat, fie în cadrul metodologiei de supraveghere a Covid-19, chestiune cu privire la care pârâții au o marjă de apreciere.

2. În privința modificării cap.III “Scop”

Dat fiind că modificarea solicitată de reclamanți este cea expusă mai sus, se aplică aceleași argumente.

3. În privința modificării cap.IV “Obiective”

Reclamanții au solicitat ca intre parametrii epidemiologici de bază ai infecției, să fie inclus și “statusul vaccinal al persoanei, cu indicarea tipului de vaccin primit și a datei vaccinării”, menționând că această solicitare a fost rezolvată prin includerea în Metodologia în vigoare începând cu 23.08.2021, acest element regăsindu-se și în varianta din 21.02.2022.

Din modalitatea de redactare a textului introdus, rezultă că acesta a fost introdus cu titlu de “obiectiv al metodologiei” și nu cu titlu de “parametru epidemiologic de bază al infecției”, chestiunea fiind, în esență, nerelevantă, din moment ce, în ambele variante, este necesar ca raportările realizate în temeiul acestei metodologii să includă și informații legate de statutul de persoană vaccinată/nevaccinată, în cazul îmbolnăvirilor cu virusul.

Reclamanții au mai solicitat ca între obiectivele metodologiei, să fie incluse și:

– implementarea în România a unui sistem de supraveghere activă a reacțiilor adverse, post vaccinale.

– monitorizarea apariției cazurilor de boală Covid 19 la persoanele vaccinate

– monitorizarea cazurilor de deces apărute la persoanele vaccinate

La fel ca mai sus, prima solicitare a reclamanților, deși, principial, corectă, nu este subsumată unui temei legal sau infralegal, care să oblige includerea acestui sistem în cadrul metodologiei de față.

Sub acest aspect, pârâtul INSPE a susținut că a elaborat distinct o “Metodologie de supraveghere a reacțiilor adverse post-vaccinale (RAPI)”, precum și un “Ghid de investigare a cazurilor de RAPI”, care sunt publicate pe site-ul CNSCBT și au fost distribuite direcțiilor de sănătate publică, iar ulterio,r unităților sanitare.

Ca atare, solicitările reclamanților de modificare a respectivei metodologii trebuie formulate în cadrul unei acțiuni care să vizeze acea metodologie.

În plus, se observă că ultimele două obiective (monitorizarea cazurilor de boală și de deces la persoanele vaccinate) sunt deja atinse, prin includerea intre obiectivele Metodologiei a “urmăririi antecendentelor vaccinale ale cazurilor confirmate cu Covid 19; data administrării dozei 1, data administrării dozei 2, după caz, data administrării rapelului, tipul de vaccin primit” (pagina 2).

4. În privința modificării cap.V “Definițiile de caz”

Criterii de laborator

Reclamanții au solicitat diagnosticarea diferențială, în sensul efectuării testării concomitente (fie utilizând test RT-PCR multiplex, fie utilizând test antigen), atât pentru virusul SARS Cov 2, cât și pentru virusul gripal A/B, menționarea pe buletinele de analiză a numărului de cicluri de amplificare, precum și realizarea testelor de anticorpi/de imunitate celulară.

În ceea ce privește realizarea testelor RT-PCR multiplex, reclamanții nu au susținut că testele RT-PCR utilizate în prezent ar da erori, în sensul că ar confunda virusul COVID 19 cu virsul gripal A/B și nici nu au demonstrat relevanța efectuării unui test care să poată depista prezența ambilor viruși.

Pârâtul afirmă că infecția cu Covid poate coexista cu infecția cu virsul gripal A/B, astfel încât o persoană poate avea, în același timp, ambele virusuri.

Ca atare, o testare care să reflecte prezența ambilor viruși nu va putea lămuri care din cei doi viruși este generator al simptomelor. Reclamanții nu au susținut că un test RT-PCR multiplex care ar releva prezența ambilor viruși, ar putea să stabilească și care din ei este cauza simptomelor pe care le prezintă pacientul.

Ar fi posibil, teoretic, ca medicul care pune diagnosticul să se orienteze, eventual, după încărcătura virala, însă reclamanții nu au făcut nici un fel de referire la acest aspect, astfel încât instanța nu poate specula asupra utilității unei testări care să reflecte prezența ambilor viruși.

În ceea ce privește ipoteza unei testări care să reflecte numai prezența virusului gripal, aceasta este inutilă din perspectiva urmăririi bolii Covid 19, căci scopul metodologiei este acela de a depista cazurile de îmbolnăvire cu COVID, nu cazurile de îmbolnăvire cu alt virus.

În ceea ce privește evidențierea pe buletinele de analiză a numărului de cicluri de amplificare, reclamanții nu au oferit suficiente detalii pentru a sublinia relevanța acestui element.

În plus, potrivit art.5, alin.7 din Ordinul MS nr.1829/2020, referit de pârâți, “Unitățile care efectuează testarea RT-PCR standard vor include obligatoriu în buletinul de analiză următoarele informații:

a) dacă cea mai mica valoare a Ct pentru una dintre țintele genice specifice pentru SARS-CoV-2 este mai mică decât 30 sau mai mare sau egală cu 30 (în cazul sistemelor de detecție RT-PCR, care permit aflarea valorilor Ct)”.

Reclamanții nu au menționat de ce prevederea de mai sus nu este suficientă pentru atingerea obiectivului urmărit de aceștia.

Susținerea acestora, în sensul că un număr mai mare de cicluri de amplificare crește probabilitatea unui rezultat pozitiv al testului, ar putea fi adevărată, dar nu se înțelege ce ar fi greșit din punct de vedere științific în acest procedeu.

În ceea ce privește efectuarea testelor de anticorpi / de imunitate celulară, se reține că acestea sunt inutile din perspectiva stabilirii prezenței actuale a virusului (la momentul efectuării testului), adică, a unei infecții actuale, dat fiind că prezența unui răspuns imun al organismului dovedește doar că acesta a intrat, la un moment dat, cel mai probabil, în trecut, în contact cu virusul, fară a se putea stabili cu exactitate care a fost acel moment.

5. Caz confirmat

În prezent, potrivit metodologiei, se consideră “caz confirmat” orice persoană care întrunește criteriile de laborator, adică orice persoană testată pozitiv RT-PCR/antigen (în a cărei probă biologică s-a detectat fie acidul nucleic, fie antigenul SARS-CoV-2), indiferent dacă aceasta întrunește “criteriile clinice”, adică indiferent dacă prezintă “semne și simptome”.

Sub acest aspect, instanța constată că scopul metodologiei este de a cunoaște situația epidemiologică a “Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (Covid 19)”.

Potrivit cap.I al metodologiei, “Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (Covid 19)” este o boală.

Potrivit definiției generale date de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, boala este “o modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului”.

Potrivit unei definiții acceptate de Organizația Mondială a Sănătății, “boala se definește ca o disfuncție fiziologică sau psihologică”.(https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/70882/9786069409374-rum.pdf?sequence=23&isAllowed=y).

Rezultă, deci, că diagnosticul de boală presupune în mod necesar o alterare a stării fizice / psihice a persoanei, alterare care se deduce din “semnele și simptomele” pe care le prezintă corpul / manifestările persoanei respective.

Altfel spus, simpla prezență pe/în organismul omului a unui microorganism “străin” acestuia (caracterul propriu sau străin, fiind, la rândul sau, un concept relativ, din moment ce în jurul, pe și în interiorul organismului uman există microorganisme), cum ar fi coronavirusul SARS-CoV-2, nu poate determina considerarea persoanei respective ca fiind bolnavă, atât timp cât organismul acesteia se menține în “echilibru”, fără modificări / disfuncții fiziologice.

Rezultă, deci, că definiția “cazului confirmat” este, logic, greșită, solicitarea reclamanților de a se impune și întrunirea criteriului clinic fiind întemeiată.

În ceea ce privește referirile âarțtului la “alinierea” la recomandările ECDC, pentru a realiza “comparabilitatea” datelor, aceasta este nerelevantă din punct de vedere juridic, constituind doar o opțiune a instituției din considerente de ușurare a muncii statistice, care, însă, sub nici o formă, nu poate prima în fața adevărului științific.

De altfel, însuși pârâtul INSP menționează în notele depuse la termenul din 26.01.2022 (vol.III, fila 105), că “standardizarea definițiilor de caz are scopul de a asigura comparabilitatea datelor și nu stingerea pandemiei”, ceea ar putea fi adevărat, instanța neputând ști ce a urmărit în mod real pârâtul la elaborarea metodologiei, însă, într-o atare situație, definițiile de caz nu ar trebui să stea la baza luării nici unei decizii cu privire la măsurile ce se impun pentru stingerea pandemiei, nici la nivelul relației directe cu pacientul, nici la nivelul pesonalului medico-sanitar, nici la nivelul întregii țări. Or, acest lucru nu se întâmplă, din moment ce, în chiar cuprinsul Metodologiei, se menționează, la pct.IV.Obiective, că “Informațiile obținute prin activitatea de supraveghere vor fi utilizate și pentru evaluarea de risc națională, precum și pentru luarea deciziilor în cadrul răspunsului”.

În ceea ce privește condiția solicitată de reclamanți, aceea de a exista și un test de detecție antigen gripa A/B negativ, după cum s-a arătat, aceasta este nerelevantă, din moment ce o persoană poate să aibă virusul gripal A/B și, an același timp, să aibă și virusul SARS CoV 2, împreună cu simptomele comune celor doua boli și, astfel, să intre atât în categoria “cazurilor confirmate de gripă”, cât și în categoria “cazurilor confirmate de COVID 19”.

În ceea ce privește introducerea a două noi cazuri, respectiv “caz vindecat” și “presupus purtător asimptomatic”, se reține că solicitarea prezintă pertinență numai în măsura în care servește la aplicarea altor dispoziții ale metodologiei, prin care se stabilesc obligații în sarcina persoanelor care se încadrează în una sau alta din cele doua categorii. Altfel, instituirea unor cazuri noi devine un demers inutil, care excedează sferei de aplicare a metodologiei.

Cu privire la “cazul vindecat”, adică persoana trecută prin boala, se observă că metodologia tratează diferit aceste persoane, în raport de cele care nu au trecut prin boală.

Problema care se ridica este aceea că, din perspectiva metodologiei, trecerea prin boala se dovedește fie cu un test pozitiv în antecedente (RT-PCR sau antigen rapid), fie cu o adeverință medicală de internare anterioară (care, la rândul ei, a implicat un rezultat pozitiv la unul din cele două teste), persoanele care au trecut prin boală fară să își fi efectuat vreunul din cele doua teste, fiind în imposibilitate de a dovedi acest lucru.

Cum existența unui rezultat pozitiv la cele două teste încadrează automat persoana în cauză în categoria “caz confirmat”, în mod firesc, metodologia nu a mai prevăzut, distinct, “cazul vindecat”, fiind suficient deci ca persoana să se fi încadrat, la un moment dat, în categoria “caz confirmat”.

Însă, după cum se vă arăta mai departe, la punctele 11-12 ale acțiunii reclamanților (Recomandări de prioritizare – Dovada trecerii prin boală), intrarea, în precedent, a organismului în contact cu virusul trebuie să poată fi dovedită și prin teste de anticorpi IgG, precum și prin teste de imunitate celulară.

Or, includerea acestor două teste între documentele doveditoare ale trecerii prin boală, duce automat la necesitatea introducerii unei noi categorii de “cazuri”, respectiv a “cazului vindecat”.

În ceea ce privește “cazul presupus purtător asimptomatic”, definit de reclamanți că fiind orice persoană fără simprome-semne clinice, care prezintă test RT-PCR pozitiv, dar nu are anticorpi IgG în titru protector în sânge, nu se vede relevanța acestuia.

O astfel de persoană, care prezintă RT-PCR pozitiv, dar este asimptomatică, nu se va încadra în nici o categorie, nici măcar a cazului suspect (dat fiind că, potrivit celor de mai sus, acest caz trebuie să includă și prezența semnelor / simptomelor specifice).

Or, aceste persoane nu prezintă relevanță pentru metodologie, ele nefiind vizate de nici o măsură.

Pe cale de consecință, înființarea unei astfel de categorii este inutilă.

6. În privința impunerii testării obligatorii a cazurilor posibile, inclusiv pentru virusurile gripale A/B

După cum s-a arătat mai sus, o astfel de testare este inutilă, din moment ce, indiferent de rezultat, se va realiza oricum și o testare COVID, astfel încât această dublă testare (concomitentă sau succesivă) nu poate să releve decât fie absența virusului SARS CoV 2 (dar aceasta se realizează în urma testării pentru acest virus), fie prezența virusului SARS CoV 2, însoțit sau neînsoțit de virusul gripal (ceea ce nu duce automat la un diagnostic diferențial).

7. Definițiile de caz asociate asistenței medicale (“Caz Covid 19 internat, cu sursa probabilă în spital”)

Solicitările reclamanților, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-au raportat la varianta din data de 23.08.2021 a Metodologiei.

Această variantă a suferit mai multe modificări pe parcursul judecății, în prezent (varianta 21.02.2022) “Cazul Covid 19 internat, cu sursă probabilă în spital” având o altă reglementare, fiind definit astfel:

“Debutul simptomelor în ziua 3-6 și o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistența medicală acordată” (pag.5 metodologie).

Solicitările reclamanților erau întemeiate pe neconcordanțele referitoare la perioadele de incubație menționate de-a lungul metodologiei, problemă care nu mai subzistă, observându-se că toate “Definițiile de caz asociate asistenței medicale” s-au raportat la aceeași perioadă de incubație, de 3-6 zile.

8. Includerea în Nota de la „Definițiile de caz COVID 9 asociat asistentei medicale” (pagina 5) a mențiunii „Personalul sanitar asimptomatic care a purtat echipamentul complet de protecție nu poate fi considerat sursă de infecție pentru pacienți”.

Solicitarea reclamanților este întemeiată, ea fiind o consecință a soluției date punctului 13 din acțiune, respectiv “Contacții direcți ai cazurilor confirmate-zilele 3-5-personal medico- sanitar și auxiliar asimptomatic, care a purtat echipamentul de protecție”, soluție prezentată mai jos.

Deși aparent redundantă, nota solicitată de reclamanți este, totuși, utilă, în contextul în care „Definițiile de caz COVID 9 asociat asistenței medicale” se bazează, printre altele, și pe “o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistența medicală acordată”.

Ca atare, se impune a preciza că asistența medicala acordată de medici care sunt asimptomatici și care au purtat corect echipamentul de protecție nu poate fi considerată sursă a transmiterii virusului către pacienți.

Precizarea este necesară și din perspectiva faptului că, după definițiile contacților direcți (pag.4), metodologia menționează că “orice persoană care a purtat masca / echipamentul de protecție corespunzător și a păstrat distanțarea fizică, nu este considerată contact direct”.

Se observă că această mențiune impune, pe lângă purtarea corectă a echipamentului, și păstrarea distanțării fizice, ceea nu este posibil în cazul personalului medico-sanitar.

Or, această mențiune intră în contradicție cu mențiunea anterioară, respectiv cu ultima liniuță de la definițiile contactilor direcți, unde este vizată:

“Persoana din rândul personalului medic-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID 19 sau o altă persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVD 19, fără portul corect al echipamentului de protecție”.

Per a contrario, dacă a purtat corect echipamentul de protecție, persoana din rândul personalului medico-sanitar nu mai este considerată contact direct (și, deci, nici nu mai este susceptibilă a transmite virusul mai departe noilor pacienți), indiferent de distanța fizică păstrată față de pacienți (distanță care, de regulă, nici nu există, chiar textul referindu-se la “îngrijirea directă”).

Cum cele două texte antereferite intră în conflict, existând posibilitatea ca ele să fie interpretate diferit la nivelul unităților sanitare, se impune includerea notei solicitate de reclamanți, notă care vine să confirme definiția particulară dată “contacților direcți din rândul personalului medico-sanitar”, în sensul că purtarea corectă a echipamentului de protecție, indiferent de distanța fizică, este suficientă ca personalul medico-sanitar să nu fie considerat nici contact direct, nici persoană care ar putea transmite virusul către pacienți.

9. Deces cauzat de Covid

Potrivit metodologiei:

“Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu COVID-19 (ex.traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură, etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportat ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menționat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”.

În ceea ce privește primul paragraf, se observă că definiția “decesului cauzat de COVID-19” se raportează la noțiunea de “pacient confirmat cu COVID-19”, care, potrivit metodologiei actuale, presupune doar întrunirea criteriului de laborator, adică existența unui test RT-PCR/antigen pozitiv.

Or, după cum s-a arătat, existența unui rezultat pozitiv la testare, în lipsa “semnelor și simptomelor”, nu încadrează persoana respectiva în categoria persoanelor bolnave de Covid.

Dacă o persoană este purtătoare de virus, dar nu prezintă “semne și simptome”, singura concluzie logică ce se poate trage este aceea că virusul nu afectează negativ organismul, acesta fiind capabil să neutralizeze virusul. Desigur, teoretic, există și posibilitatea ca virusul să afecteze, totuși, negativ, organismul, în lipsa semnelor și simptomelor enumerate de metodologie, dar acest lucru trebuie demonstrat de către personalul medical și nu presupus ipotetic.

Ca atare, decesul persoanei respective nu poate fi considerat cauzat de Covid, neexistând nici un argument în acest sens.

În consecință, completarea solicitată de reclamanți, în sensul de a se menționa în definiție că este necesar și ca pacientul să prezinte semne și simptome specifice bolii Covid-19, este absolut întemeiată.

În ceea ce privește al doilea și al treilea paragraf, care trebuie interpretate împreună, se observă că, în cazul persoanelor infectate cu Covid, metodologia impune declararea Covid drept cauză a decesului, indiferent de bolile preexistente ale acestora și de modul în care acestea au evoluat și, mai ales, indiferent de ponderea pe care a avut-o, pe lanțul cauzal sau în complexul cauzal, alterarea stării de sănătate produse de virus.

Altfel spus, metodologia nu distinge în funcție de gradul de contribuție avut la deces, de deteriorarea stării de sănătate provocate de virus, în raport cu deteriorarea stării de sănătate provocate de bolile preexistente.

Potrivit metodologiei, este suficient ca virsul să fi contribuit la deces, indiferent în ce fel și în ce pondere.

Mai mult, nici nu este nevoie să se demonstreze că virusul a cauzat / contribuit la deces, indiferent în ce fel și în ce pondere, ci este suficient doar să se presupună acest lucru (neștiindu-se care sunt criteriile de presupunere, cel mai probabil, ea bazându-se doar pe simpla existență a virusului, dedusă, la rândul ei, din rezultatul pozitiv al testului).

Este adevărat că metodologia are în vedere și ipoteza, corectă logic, în care virusul a cauzat decesul (deci, cea în care este sigur că el este cauza unică a decesului), neștiindu-se însă cum se va stabili acest aspect, în lipsa autopsiei (cu atât mai mult, cu cât metodologia face abstracție de existența sau inexistența semnelor și simptomelor specifice bolii, simptome care, de altfel nici nu sunt specifice acestei boli, ci se regăsesc, în general, la pneumonii).

În mod evident, lipsa unor criterii științifice și, firește, logice, de determinare a impactului real al virusului asupra organismului și a cauzei reale a decesului și corelarea decesului cu simpla existență a virusului determină raportări nereale ale numărului de decese cauzate de virus, acestea transformându-se, de fapt, în raportări ale numărului de persoane decedate, purtătoare de virus.

Ca atare, parțial, pentru lipsa de corespondent cu realitatea, parțial, pentru lipsa criteriilor de determinare a situațiilor în care virusul este cauza decesului, se impune anularea ultimelor două paragrafe.

În ceea ce privește precizarea solicitată de reclamanți, în sensul menționării faptului că “decesul survenit într-o unitate sanitară, la un pacient care se internează pentru agravarea unei boli cronice preexistente, adică, la un pacient care prezinta simptomele, semnele și investigațiile paraclinice, caracteristice respectivei boli (cancer, afecțiuni hematologice, diabet, boli neurologice etc.) nu poate fi considerat de cauză COVID 19, chiar dacă îndeplinește criteriile de laborator (pacientul are test RT-PCR pozitiv pentru SARS CoV 2”, aceasta este valabilă, dar numai în situația în care pacientul nu prezintă nici un semn și simptom specific Covid 19, deoarece, în cazul în care prezintă și astfel de simptome, se ajunge în situația anterioară, în care trebuie analizat care din cele două categorii de boli (cele preexistente sau Covid 19), a fost cauza decesului.

Susținerea pârâtului INSP, în sensul că definiția decesului cauzat de COVID urmează recomandările OMS, poate fi adevărată, dar este nerelevantă, din moment ce recomandările nu sunt obligatorii, iar, pe de altă parte, ele nu au suport în realitatea fizică, deși orice reglementare a unei situații de fapt trebuie să se bazeze pe situații de fapt reale.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de adăugare a cerinței ca decesele de Covid să fie confirmate prin autopsie, trebuie precizat că problema autopsiei, în cazurile de pacienți infectați cu virusul în cauză, face obiectul de reglementare a Ordinului MS nr.436/2020, astfel încât modificarea condițiilor de realizare a autopsiilor poate fi solicitată numai în cadrul unei acțiuni în care se vizeze acel ordin.

10. Recomandări de prioritizare a testării – Titlu

Solicitarea reclamanților de menționare a efectuării obligatorii și a testării pentru virusul gripal A/B, în cazul persoanelor care prezintă un test RT-PCR pozitiv, este neîntemeiată, pentru motivele expuse deja mai sus.

11-12.Recomandări de prioritizare – Dovada trecerii prin boală

Solicitarea reclamanților de adăugare, la documentele doveditoare ale trecerii prin boală, a testului de anticorpi Ig G împotriva SARS 2 pozitiv, precum și a testului de imunitate celulară împotriva SARS Cov 2 pozitiv, se întemeiază, pe de o parte, pe ideea că, din moment ce organismul a generat răspuns imun împotriva virusului, înseamnă că a intrat în contact cu virusul, iar pe de altă parte, că, de la un anumit nivel în sus (titru protector) se consideră că organismul are capacitatea de a lupta cu virusul, deci, are imunitate.

Pârâtul INSP admite în principiu cele de mai sus, dar menționează că nu s-a stabilit încă științific care ar fi nivelul de anticorpi anti SARS Cov 2 (IgM și IgG) minim pentru a se considera că persoana poate neutraliza virusul și, similar, nu s-a stabilit nici care ar fi nivelul răspunsului imun celular minim necesar.

Utilizând raționamentul pârâtului, rezultă imediat că nu există nicio bază științifică nici pentru considerarea faptului că anticorpii generați de vaccinuri ar avea un nivel suficient de mare pentru neutralizarea virusului, pe o perioadă de 90 de zile (din moment ce nu s-a stabilit științific care ar fi nivelul de anticorpi neutralizanți necesari).

Ca atare, distincția efectuată de Metodologie între persoanele care au trecut prin boală cu mai mult de 90 de zile în urmă și persoanele care au trecut prin boală cu mai puțin de 90 de zile în urmă (pag.6, Recomandări de prioritizare, lit.A și B) nu ar avea nici un suport științific.

Cum însă aceste părți ale Metodologiei sunt în vigoare, nefiind contestate, și cum este de presupus a se exclude ipoteza unei decizii pur aleatorii, arbitrare, există prezumția relativă că împărțirea în cele două categorii a avut, totuși, o bază științifică, considerandu-se că persoana este protejată timp de 90 de zile după contactul cu virusul.

Or, această presupunere nu se poate baza logic decât pe faptul că s-ar fi demonstrat științific faptul că persoana în cauză are un răspuns imunitar (de tip anticorpi sau celular) suficient încât să neutralizeze virușii cu care ar intra în contact.

Mai departe, această concluzie presupus științifică nu se poate baza, logic, decât pe analizarea nivelului de anticorpi / imunitatea celulară dezvoltată de aceste persoane pe parcursul celor 90 de zile și, implicit, pe determinarea unui anumit nivel considerat suficient de puternic încât să neutralizeze virusul (titru protector).

Ca atare, în determinarea nivelului minim de răspuns imunitar necesar a rezulta din testele de laborator solicitate de reclamanți, pârâtul nu are decât a se raporta la presupusul nivel minim de răspuns imunitar avut în vedere la stabilirea graniței de 90 de zile, considerate protectoare post-boală.

În ceea ce privește referirile pârâtului la “alinierea” la recomandările OMS și ECDC, pentru a realiza “comparabilitatea” datelor, aceasta este nerelevantă din punct de vedere juridic, constituind doar o opțiune a instituției, din considerente de ușurare a muncii statistice, care însă, sub nicio formă, nu poate prima în fata adevărului științific.

De altfel, însuși pârâtul INSP menționează în notele depuse la termenul din 26.01.2022 (vol.III, fila 105), că “standardizarea definițiilor de caz are scopul de a asigura comparabilitatea datelor și nu stingerea pandemiei”.

Pârâtul mai menționează impedimentul derivat din faptul că laboratoarele utilizează “truse” diferite pentru determinarea anticorpilor și că, astfel, rezultatele lor nu pot fi comparate, apărare care nu poate fi primită.

Existând premiza că, deși diferite, metodele utilizate de acele “truse” sunt corecte din punct de vedere științific, va rezulta că fiecare din ele va genera propria ei grilă a nivelului de anticorpi, dar care, la rândul ei, va fi corectă.

În această situație, metodologia nu ar avea altceva de făcut decât să enumere, pur și simplu, care este nivelul de anticorpi care trebuie considerat minim protector, în raport de fiecare “trusă” în parte, folosită de laboratoare.

Subidiar, se poate realiza un sistem de compatibilizare a rezultatelor generate de aceste “truse”, într-o manieră similară compatibilizarii realizate în privința testelor RT-PCR.

Subsidiar, se poate impune folosirea unui tip unic de “trusă”, respectiv cel considerat cel mai potrivit.

În consecință, solicitarea reclamanților de menționare că dovadă a trecerii prin boala și a celor doua tipuri de teste imunitare este întemeiată.

13. Contacții direcți ai cazurilor confirmate – zilele 3-5-personal medico-sanitar și auxiliar asimptomatic care a purtat echipamentul de protecție

Obligația de testare rapidă antigen a personalului medico-sanitar și auxiliar, asimptomatic, care a venit în contact cu cazuri confirmate Covid, în cadrul activității sanitare, în ultimele 3-5 zile, este nejustificată, din moment ce acest personal este obligat să poarte echipament specific de protecție, al cărui rol este tocmai acela de a împiedica transferul virusului dintr-o parte în alta.

De altfel, această prevedere intră în contradicție cu prevederea de la pct.V “Definițiile de caz. Contactul direct.Ultima liniuță”, pagina 4, unde se menționează că sunt considerate contact direct doar persoanele din rândul personalului medico-sanitar / altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient Covid 19, fără portul corect al echipamentului de protecție, rezultând, per a contrario, că în cazul portului corect al echipamentului de protecție, acea persoană nu este contact direct.

Or, daca nu este contact direct, nu se poate încadra în categoria “Contacților direcți ai cazurilor confirmate, în a 3-5-a zi de la contact” și, că atare, nici supune testelor.

Susținerea pârâtului, în sensul că personalul medico-sanitar și auxiliar ar trebui să facă dovada purtării corecte a echipamentului (dovada care nu s-ar putea face) nu poate fi primită, deoarece reprezintă o răsturnare a probei, prin instituirea în sarcina personalului a unei prezumții de culpă, împotriva căreia el ar trebui să facă dovada contrară.

Or, în orice relații sociale, mai ales în cele reglementate juridic, cum este cazul relațiilor de muncă, buna-credință (portul corect al echipamentului) se prezumă, revenind celeilalte părți să facă dovada relei-credințe (a purtării incorecte a echipamentului).

Trimiterile pârâtului INSP la situațiile de oboseală a personalului sanitar, context în care măsurile de protecție nu ar mai fi respectate cu strictețe de către acesta, ar putea avea corespondent în realitate, dar acele situații ar trebui dovedite și nu prezumate.

14. Persoane instituționalizate / persoane din penitenciare asimptomatice / pacienți cronici psihiatrici cu internare de peste o lună

Reclamanții solicită ca testarea acestor persoane să se realizeze doar la internare (și nu de 4 ori pe lună, cum prevede metodologia), iar apoi, numai dacă prezintă simptomatologie specifică bolii, invocând risipa de resurse a statului.

Cu privire la acest punct, solicitarea reclamanților excedează interesului privat pe care aceștia trebuie să îl justifice, subsumându-se mai degrabă unui interes public.

15. Personalul de îngrijire din centre rezidențiale / secțiile de psihiatrie cronici / personalul din penitenciare

La fel, reclamanții solicită ca testarea acestor persoane să se realizeze doar la internare (și nu de 4 ori pe lună, cum prevede metdologia), iar apoi, numai dacă prezintă simptomatologie specifică bolii, invocând risipa de resurse a statului.

Și cu privire la acest punct, solicitarea reclamanților excedează interesului privat pe care aceștia trebuie să îl justifice, subsumându-se mai degrabă unui interes public.

16. Gravidele asimptomatice care se află în carantină la domiciliu

Invocând risipa de resurse ce ar fi generata de măsura testării acestei categorii de persoane, reclamanții, după cum s-a arătat, se plasează exclusiv în ipoteza interesului public.

17-18-19-20. Testarea personalului medico-sanitar și auxiliar asimptomatic, nevaccinat “complet” / netrecut prin boală/trecut prin boală cu mai mult de 180 de zile în urmă, în unitățile care îngrijesc pacienți cu varianta Delta sau în localități cu incidență mai mare sau egală cu 1,5/1000 (Recomandări de prioritizare – lit.C)

Trebuie precizat că acest punct al metodologiei a fost modificat pe parcursul judecății, astfel încât reclamanții și-au adaptat solicitarea la ultima variantă în vigoare, anterior pronunțării hotărârii.

Astfel, în prezent, acest punct al metodologiei, prevede că “În vederea prevenirii apariției focarelor de infecție cu SARS CoV 2 în rândul personalului medico-sanitar și auxiliar din unitățile sanitare cu paturi, este recomandată efectuarea unui test rapid antigenic zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână, indiferent de statutul vaccinal și de trecerea prin infecție, dacă aceasta a avut loc cu mai mult de 90 de zile anterior”.

Reclamanții solicită ca în formularea de mai sus, să se includă mențiunea că testarea se rezumă doar la personalul care “prezintă semne și simptome specifice bolii Covid 19 (care se încadrează în categoria “caz posibil”).

Instanța apreciază că solicitarea reclamanților este întemeiată și este în deplină concordanță cu definiția “cazului posibil”, dată chiar de pârât, la pct.V Definițiile de caz.Clasificarea cazurilor. Lit.A din metodologie.

Astfel, după cum rezulta din clasificarea cazurilor, “cazul posibil” este cel mai cuprinzător din cele 3 cazuri reglementate de metodologie, incluzând toate persoanele în privința cărora exista un minim indiciu că ar putea fi afectate de boală, respectiv, persoanele care întrunesc criteriile clinice, adică, cel puțin unul din simptomele “tuse, febră, scurtarea respirației…”

În cazul persoanelor asimptomatice, testarea, cel puțin în cazul testării pe cheltuiala persoanei respective, nu se mai justifică, ea nemaifiind bazată pe indicii de boală, ci doar pe supoziții, ceea ce echivalează cu o răsturnare a prezumției de sănătate de care se bucură orice persoană.

Imediat după clasificarea cazurilor, se menționează că “testarea este obligatorie pentru toate cazurile posibile”, rezultând, per a contrario, că ea nu este obligatorie în cazurile asimptomatice.

Este posibil ca acesta (punerea în acord a celor două categorii de dispoziții) să fi fost motivul pentru care, în ultima variantă a Metodologiei (21.02.2022, anterior pronunțării hotărârii, dar și la data de 01.02.2022, anterior rămânerii în pronunțare) a fost înlocuită terminologia imperativă din varianta în vigoare la data de 23.08.2021, respectiv “se va testa”, “are obligația verificării”, “ se solicită”, cu sintagma “este recomandată”.

Ca atare, ținând seama numai de terminologia folosită, această parte a metodologiei nu obligă pe nimeni la nimic, ea putând fi aplicată numai cu acordul liber al tuturor părților implicate (personal medico-sanitar și auxiliar, respectiv conducerea unităților sanitare), orice impunere a testării, în temeiul acestei părți a metodologiei, constituind, în mod evident, un abuz.

În consecință, neproducând efecte juridice, această parte a metodologiei nu s-ar impune a fi modificată.

Ținând însă seama de faptul că, potrivit Ordinului MS nr.35/2022 și practicii administrative, metodologia este percepută ca obligatorie în toate dispozițiile ei, pentru a se evita aplicarea forțată a prevederii de mai sus, se impune ca, pentru ipoteza considerării ca obligatorii a testării prevăzute de lit.C ,expuse mai sus, să se includă precizarea solicitată de reclamanți, respectiv, aceea ca testarea să vizeze doar personalul medico-sanitar și auxiliar care prezintă simptome.

21. Investigații de laborator

Solicitarea reclamanților de adăugare în rândul investigațiilor de laborator, pe lângă testele RT-PCR și antigen, și a testelor RT-PCR multiplex, pentru detecția simultană a SARS CoV 2 și a virusului gripal A/B, precum și a testelor de anticorpi, respectiv de imunitate celulară, este întemeiată.

De altfel, în ceea ce privește testarea pentru virusul gripal A/B, aceasta este, indirect, admisă de către pârât, în ultima variantă a metodologiei fiind menționat că “pacienții pot fi testați și pentru alți agenți patogeni respiratorii, dar acest lucru nu ar trebui să întârzie testarea pentru SARS CoV 2”.

Trebuie precizat că textul are în vedere testele posibile, nu testele obligatorii, el conținând o enumerare a mijloacelor prin care se poate face dovada diferitelor situații în care se poate încadra o persoană, adică, a “cazurilor” din definiții.

22. Eliminarea propoziției “Testul RT-PCR este considerat “standard de aur”

Cu privire la această calificare a testelor “RT-PCR”, de a fi “standard de aur”, nici una din părți nu a prezentat elemente suficiente, neștiindu-se ce se înțelege prin “standard de aur”.

Atât timp cât “confirmarea” cazului simptomatic se poate face fie cu RT-PCR, fie cu test antigen rapid, rezultă că nu există o prioritizare a relevanței între cele două teste.

Astfel, potrivit pct.XI din Metodologie (pag.15, final):

“Testarea cazului suspect de COVID 19 se poate face fie prin NAAT/RT-PCR, fie cu test rapid antigenic, ambele fiind teste de confirmare”.

În continuare, CNSCBT recomandă, totuși “aspectele” prevăzute în tabelul “Recomandări de prioritizare a testării”, tabel din a cărui lecturare ar rezulta că, după un rezultat pozitiv / negativ (de regulă, în cazul celui negativ) la un test antigen, s-ar impune totuși și efectuarea unui test RT-PCR.

În ceea ce privește recomandarea de a se efectua cele două teste succesiv, aceasta e o chestiune ce nu ține de efectul legal al rezultatului, ci de convingerile personale ale pacientului sau ale medicului, excedând, deci, cauzei de față.

De asemenea, atât timp, cât, potrivit instanței, trecerea prin boală poate fi probată și prin teste anticorpi / imunitate celulară, rezultă că nici din această perspectivaănu există vreo prioritizare între teste.

În plus, nu au fost furnizate informații privind valoarea științifică inferioară / superioară a testelor RT-PCR, în raport de celelalte teste, astfel încât sintagma “standard de aur” poate exprima cel mult sentimentul de încredere pe care emitentul metodologiei îl are în acest tip de teste, aspect care nu interesează cauza de față.

Exista, într-adevăr, în cuprinsul Metodologiei, pag.20, o mențiune în sensul că “sensibilitatea testelor rapide pentru detecția antigenului SARS CoV 2 este, în general, mai mică decât a RT-PCR”, precum și o serie de recomandări de utilizare a testelor rapide, fie acolo unde există o prevalență ridicată a virusului, fie atunci când testele RT-PCR nu sunt disponibile sau sunt disponibile limitat.

Plecând de la prezumția relativă că aceste afirmații ar avea un suport științific, se reține că reclamanții nu au făcut dovada contrară, în sensul că, în realitate, testele rapide ar fi la fel de relevante ca și testele RT-PCR, împrejurare care reprezintă un argument suplimentar pentru lipsa unei intervenții a instanței asupra sintagmei “standard de aur”.

Reclamanții au făcut trimitere la solicitarea CDC (Centre for Disease Control and Prevention – agenție guvernamentală a S.U.A.) de retragere a cererii depuse către FDA (Food and Drug Administration – de asemenea, agenție guvernamentală a S.U.A.) pentru aprobarea în regim de urgență a folosirii “CDC 2019-nCoV Real-Time RT-PCR Diagnostic Panel” și la anunțul acestei agenții, în sensul că, începând cu 31.12.2021, nu va mai folosi acest tip de test, urmând a utiliza testul multiplex “CDC Influenza SARS-CoV-2 (Flu SC2) Multiplex Assay”.

După cum rezultă din explicațiile date chiar de această agenție guvernamentală, retragerea acestui tip de test și trecerea la tipul de test multiplex nu a fost determinată de ineficiența testului RT-PCR, ci doar de faptul că noua metodă este mai profitabilă din punct de vedere economic și al beneficiilor pentru sistemul de sănătate, din moment ce poate detecta, din aceeași probă prelevată, atât virsul SARS COV 2, cât și virusul gripal (A sau B), realizând-se astfel economie de timp și resurse, pentru obținerea informațiilor privitoare la ambele tipuri de virusuri.

CDC chiar menționează că “CDC 2019-nCoV Real-Time RT-PCR Diagnostic Panel” funcționează în continuare foarte bine și dacă el a fost inclus în cererile de autorizare depuse la FDA de către alte entități, poate fi menținut în respectivele cereri și luat în considerare la aprobarea lor:

“As the test îs still performing very well, CDC will continue to make the design of the primers and probes used în the CDC 2019-nCoV Real-time RT-PCR Diagnostic Panel available on the CDC website for others to use în their own research activities or diagnostic assay development. CDC will also continue to offer a blanket right of reference to the CDC EUA for the Diagnostic Panel (EUA200001) to anyone who wishes to reference CDC data in their own FDA regulatory submission. CDC’s decision to discontinue the Diagnostic Panel and subsequent withdrawal of the EUA for the Diagnostic Panel will have no impact on those tests that have referenced the CDC EUA data in their EUA submission or on those who plan to do so în the future. The data and submission will remain on file at FDA and available for reference”.

23. Autopsia în cazul deceselor înregistate la cazuri suspecte de COVID 19

După cum s-a arătat, autopsierea persoanelor decedate și suspectate de COVID face obiectul de reglementare a Ordinului MS nr.436/2020, astfel încât modificarea condițiilor de realizare a autopsiilor poate fi solicitată numai în cadrul unei acțiuni care să vizeze acel ordin – Ordinul MS nr.436/2020.

24. Raportarea datelor referitoare la statusul vaccinal (pct.IX.Date de raportare)

Potrivit pct.IX al Metodologiei (pag.12), datele ce fac obiectul raportării vizate de acest act sunt datele care se introduc în platforma “Corona forms” pentru cazurile confirmate, respectiv: nume, prenume, CNP, județ, localitate, ocupație, legătură epidemiologică, dată, locul internării, data/locul decesului, comorbiditati, complicații.

Se observa că raportarea nu se realizează și diferențiat, pe categorii de persoane vaccinate / nevaccinate (cu indicarea tipului de vaccin și a datei vaccinării).

Sub acest aspect, s-ar putea susține că este la latitudinea pârâtului să stabilească datele care sunt relevante pentru statistică și care, ulterior, “vor fi utilizate și pentru evaluarea de risc națională, precum și în luarea deciziilor în cadrul răspunsului”.

Această modalitate de raportare a datelor, global, indiferent de statusul vaccinal al “cazurilor confirmate”, era concordantă cu varianta metodologiei în vigoare la data de 23.08.2021, când, printre obiectivele acesteia, nu se regăsea și “urmărirea antecedentelor vaccinale ale cazurilor confirmate cu COVID 19”.

Cum însă, între timp, pe parcursul judecații, acest obiectiv a fost inclus printre obiectivele metodologiei (pct.IV, pag.2), va rezulta cu evidență că raportările trebuie să includă obligatoriu și “antecedentele vaccinale ale cazurilor confirmate cu COVID 19: data administrării dozei 1, data administrării dozei 2, după caz, data administrării rapelului, tipul de vaccin primit”, numai în acest fel putând fi atins obiectivul asumat.

Din moment ce aceste date “vor fi utilizate și pentru evaluarea de risc națională, precum și în luarea deciziilor în cadrul răspunsului”, adică, vor sta la baza luării unor măsuri care vor afecta întreaga populație, ele trebuie să fie publice, adică, disponibile întregii populații.

Ca atare, susținerea pârâtului INSP, în sensul că statusul vaccinal al unei persoane confirmate cu COVID poate fi urmărit dacă se accesează platforma Registrul Electronic Național de Vaccinare, nu poate fi primită drept contraargument, dat fiind că acea platforma nu este accesibila publicului larg și, în plus, căutarea se realizează pe baza CNP-ului persoanei în cauză.

Or, ceea ce interesează “pentru luarea deciziilor ce se impun în cadrul răspunsului” (și deci și publicul) nu este statusul vaccinal al unei persoane anume, identificate după CNP, ci numărul total de cazuri de persoane vaccinate care au devenit “caz confirmat”, clasificate pe categorii de vaccin și cu indicarea datei vaccinării.

25. Completarea “pct.IX.Date de raportare”

Reclamanții solicită completarea punctului de mai sus al metodologiei cu:

1.Implementarea unui sistem de supraveghere activă a reacțiilor adverse post-vaccinale în România.

2. Crearea unui protocol clinic și paraclinic de confirmare / infirmare a relației de cauzalitate între reacțiile adverse raportate și vaccin.
3. Realizarea autopsiei la decesele suspecte, survenite după vaccinările împotriva bolii COVID 19.

În ceea ce privește primele două puncte, se reține că, atât timp cât instanță nu poate obliga pârâtul la includerea în cadrul pct.ÎI.Fundamentarea inițială, III.Scop și IV.Obiective ale Metodologiei, a sistemului de supraveghere a infecției cu noul coronavirus și nici a sistemului de evaluare a siguranței și eficacității vaccinurilor (după cum s-a arătat la motivarea aferentă punctelor 1-3 ale acțiunii), va rezulta că nici nu poate obliga pârâtul la raportarea datelor aferente acestor sisteme.

După cum s-a precizat deja, pârâtul INSP a elaborat distinct o “Metodologie de supraveghere a reacțiilor adverse post-vaccinale (RĂPI)”, precum și un “Ghid de investigare a cazurilor de RAPI”, care sunt publicate pe site-ul CNSCBT și au fost distribuite direcțiilor de sănătate publică, iar ulterior, unităților sanitare, astfel încât modificarea acestui sistem de supraveghere nu poate fi solicitată decât în cadrul unei acțiuni care să vizeze acea metodologie.

În ceea ce privește cel de-al treilea punct, referitor la autopsii, în mod similar, după cum s-a precizat mai sus, autopsiile fac obiectul Ordinului MS nr.436/2020, astfel încât modificările care să vizeze condițiile în care ele se realizează și, pe cale de consecință, datele care se raportează în urma lor, trebuie solicitate în cadrul unei acțiuni care să se refere la respectivul ordin.

26. Includerea în „Pct.XII.Analiza epidemiologică recomandată” (pag.16) a raportării separate, pe categorii de persoane vaccinate (cu indicarea separată a fiecărui tip de vaccin efectuat), respectiv nevaccinate, a: numărului de cazuri depistate zilnic / ratei de fatalitate săptămânale și cumulate/ratei de mortalitate săptămânale și cumulate.

Potrivit pct.XII al Metodologiei (pag.16), analiza epidemiologică presupune stabilirea numărului de cazuri depistate zilnic (pe grupe de vârstă, sex, medii și arie geografică), a ratei de fatalitate săptămânale și cumulate / ratei de mortalitate săptămânale și cumulate, fără o defalcare a cazurilor în funcție de statusul vaccinal.

Or, după cum s-a arătat la pct.24. Raportarea datelor referitoare la statusul vaccinal (pct.IX.Date de raportare), din moment ce obiectivul “urmărirea antecedentelor vaccinale ale cazurilor confirmate cu COVID 19” a fost inclus printre obiectivele metodologiei (pct.IV, pag.2), rezultă că analiza epidemiologică trebuie să includă obligatoriu și defalcarea cazurilor și a ratelor de fatalitate / mortalitate săptămânale / cumulate în funcție de acest status vaccinal.

De altfel, în precizările depuse la termenul din data de 26.01.2022, pârâtul INSP a menționat că “aceste aspecte fac obiectul analizelor INSP și vor fi incluse în Metodologia de supraveghere a COVID 19, cu menționarea periodicității necesare”, ceea ce constituie o recunoaștere a pertinenței solicitărilor reclamanților (vol.3, fila 117)”.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.luju.ro: https://www.luju.ro/reparatie-morala-pentru-mortii-de-covid-sentinta-prin-care-judecatorul-cab-amer-jabre-a-obligat-insp-ca-n-metodologia-de-raportare-a-cazurilor-de-covid-19-sa-separe-pacientii-morti-din-cauza-coronavirusului-de-cei-decedati-si-cu-alte-afectiuni-daca-o-pers