vineri, decembrie 13, 2024
No menu items!
Cotidian al Românilor din Austria și de pretutindeni!
AcasăȘtiri AustriaROMÂNII, BLAMAȚI IAR DE TOATĂ AUSTRIA!

ROMÂNII, BLAMAȚI IAR DE TOATĂ AUSTRIA!

DOI CONAȚIOALI, TATĂ ȘI FIU, AU VIOLAT O TÂNĂRĂ DE 15 ANI, ÎN VIENA!

CEI DOI AU FILMAT VIOLUL, IAR FILMAREA A DEVENIT PROBĂ ÎN INSTANȚĂ!

Cei doi români, tată și fiu, se află acum în arest, în fața Tribunalului Regional din Viena și trebuie să răspundă pentru violul comis asupra unei tinere fără apărare. În luna martie a acestui an, cei doi au molestat sexual o fată de 15 ani, pe care au suprins-o în timp ce aceasta dormea.

Stimulați de alcool și droguri!

Portivit site-ului unzensuriert.at, la acea vreme, dueo-ul de infractori tatăl-fiu au sărbătorit alături de alți oaspeți, inclusiv minori, într-unul din parcurile orașului și au consumat alcool la petrecerea în aer liber. Ulterior, însoțiți de câțiva petrecăreți, printre care și victima, ei s-au deplasat la apartamentul undeaveau domiciliul, unde au continuat cu băutura și drogurile. După ce tânăra de 15 ani a adormit, duo-ul român tată-fiu a profitat de starea de inconștiență a fetei și au abuzat-o sexual. Cei doi, chiar au filmat actul și s-au lăudat cu videoclipul înregistrat. Ulterior, victima a aflat de la unul din cei prezenți că a fost abuzată și a depus plângere.

A doua zi după comiterea faptei, fiul de 17 ani a fost văzut în Viena-Rudolfsheim și, având un comportament agresiv, a fost hărțuit de mai multe persoane. Tatăl său s-a simțit obligat să-l apere, cu o bară de fier. Un bărbat de 33 de ani a fost grav rănit de român și a trebuit să fie dus la spital, cu răni grave la craniu și sângerare la creier. În urma acestei acțiuni, cei doi au fost arestați și au intrat în vizorul organelor de anchetă.

Pușcărie pentru tată și fiu!

Cei doi autori nu au mărturisit violul, la început. Ulterior, însă, au recunoscut totul, în instanță, după ce anchetatorii au descoperit videoclipul filmat chiar de făptuitori. Deși au refuzat să facă declarații care să-i incrimineze, pe baza mărturiilor, a înregistrării filmate și a altor probe, românii au fost condamnați ieri, marți, 30 august, la doi și, respectiv, 6,5 ani de închisoare. Hotărârea este definitivă.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Spatiu publicitar 300x250

Comentarii