by Ray McGovern
UA insistă că invazia Rusiei a fost „neprovocată”. Mass-media oficială regurgitează cu respect această linie, ținând, în același timp, nordamericanii la întuneric despre astfel de fapte (nu de opinii), așa cum sunt subliniate (și surse) mai sus.
Mulțumită presei din Establishment, ucenicii vrăjitori care îl sfătuiesc pe președintele Joe Biden – mă refer la secretarul de stat Antony Blinken, consilierul pentru securitate națională Jacob Sullivan și specialistul în China Kurt Campbell – nu vor avea nici o problemă în a-și aduna nordamericanii pentru cel mai amplu război din 77 de ani, începând cu Ucraina și, poate, răspândindu-se în China. Și, în mod șocant, sub pretexte false. Majoritatea nordamericanilor ignoră realitatea că mass-media occidentală este deținută și administrată de aceleași corporații care obțin profituri masive ajutând la stârnirea războaielor mici și apoi vânzând armele necesare. Liderii corporațiilor și elitele acoperite de iederă, educate să creadă în „excepționalismul” nordamerican, consideră că câștigul și strălucirea sunt prea profitabile pentru a putea gândi corect.
Ei se înșeală crezând că
(a) SUA nu pot pierde un război;
(b) escaladarea poate fi calibrată și războiul mai larg poate fi limitat la Europa; și
(c) se poate aștepta ca China, pur și simplu, să stea pe margine.
Atitudinea, conștientă sau inconștientă, „Nu vă faceți griji. Și, în orice caz, câștigul și strălucirea merită riscul.”
Mass-media știu, de asemenea, că pot oricând să aducă în discuție rusofobii înverșunați pentru a „explica”, de exemplu, de ce rușii sunt „aproape conduși genetic” să facă rău (James Clapper, fost director național de informații și acum angajat ca expert știință pe CNN); sau
Fiona Hill (fost ofițer național de informații pentru Rusia), care insistă că „Putin vrea să evacueze Statele Unite din Europa… După cum ar putea spune: „La revedere, Statele Unite. Nu lăsa ușa să te lovească, la ieșire.”
În absența unei apariții miraculoase a unor minți mai clare, cu o atitudine mai puțin ignorantă față de interesele fundamentale ale Rusiei în Ucraina și ale Chinei în Taiwan, istoricii care au supraviețuit pentru a înregistra războiul, acum la ușa noastră, îl vor descrie ca rezultat al orgoliului și al prostiei nebunești.
Istoricii obiectivi pot observa inclusiv că unul dintre colegii lor – profesorul John Mearsheimer, a înțeles bine de la început, când a explicat în numărul din toamna anului 2014 al revistei Foreign Affairs „De ce criza din Ucraina este vina Occidentului”.
Istorica Barbara Tuchman a abordat tipul de situație cu care se confruntă lumea în Ucraina, în cartea sa „Marșul nebuniei: de la Troia la Vietnam”. (Dacă ar fi trăit, cu siguranță l-ar fi actualizat, pentru a ține cont de Irak, Afganistan, Siria și Ucraina). Tuchman a scris:
„Capul de lemn… joacă un rol remarcabil de important în guvern. Constă în aprecierea unei situații în termeni de noțiuni fixe, preconcepute, ignorând sau respingând orice semne contrare. Este acționarea conform dorinței, fără a se lăsa abătut de fapte.”
Șase ani (și numărând) de spălare a creierului!
Datorită presei nordamericane, un procent foarte mic de nordamericani știu că:
- În urmă cu 14 ani, pe atunci ambasadorul SUA în Rusia (actualul director CIA) William Burns, a fost avertizat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, că Rusia ar putea fi nevoită să intervină în Ucraina, dacă aceasta ar fi făcută membră a NATO. Linia de subiect al lui Burns, cablograma Ambasadei la Moscova din 1 februarie 2008 (nr. 182) către Washington, arată clar că Amb. Burns nu masoară cuvintele lui Lavrov; subiectul spunea: „Nyet înseamnă nyet: liniile roșii de extindere a NATO ale Rusiei.” Astfel, factorii de decizie de la Washington au fost avertizați, în termeni foarte specifici, cu privire la linia roșie a Rusiei cu privire la apartenența Ucrainei la NATO. Cu toate acestea, la 3 aprilie 2008, un summit NATO de la București a afirmat: „NATO salută aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei, de aderare la NATO. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membre NATO.”
- În urmă cu 8 ani, pe 22 februarie 2014, SUA a orchestrat o lovitură de stat la Kiev – pe bună dreptate, etichetată „cea mai flagrantă lovitură din istorie”, în măsura în care fusese deja aruncată pe YouTube, cu 18 zile în urmă. Noii lideri ai Kievului, aleși și identificați după nume de secretarul de stat adjunct al SUA, Victoria Nuland, în conversația mediatizată pe YouTube cu ambasadorul SUA la Kiev, au cerut imediat ca Ucraina să se alăture NATO.
- În urmă cu 6 ani, în iunie 2016, președintele rus, Vladimir Putin, le-a spus reporterilor occidentali îngrijorarea că așa-numitele site-uri de rachete antibalistice din România și Polonia ar putea fi transformate peste noapte, pentru a găzdui rachete de atac ofensive, care reprezintă o amenințare pentru propriile forțe nucleare ale Rusiei. (Vezi acest video, unic, cu subtitrare în engleză, de la minutul 37 la 49.) Există o analogie directă cu criza rachetelor cubaneze din 1962, când Moscova a introdus rachete ofensive în Cuba, iar președintele John Kennedy a reacționat ferm la amenințarea existențială care o reprezentau pentru S.U.A.
- Pe 21 decembrie 2021, președintele Putin le-a spus celor mai înalți lideri militari ai săi:
- «Este extrem de alarmant faptul că elemente ale sistemului global de apărare al SUA sunt desfășurate în apropierea Rusiei. Lansatoarele Mk 41, care se află în România și urmează să fie dislocate în Polonia, sunt adaptate pentru lansarea rachetelor de atac Tomahawk. Dacă această infrastructură continuă să avanseze și dacă sistemele de rachete ale SUA și NATO sunt desfășurate în Ucraina, timpul lor de zbor către Moscova va fi de numai 7-10 minute, sau chiar cinci minute, pentru sistemele hipersonice. Aceasta este o provocare uriașă pentru noi, pentru securitatea noastră.” [Subliniere adăugată.]
- Pe 30 decembrie 2021, Biden și Putin au discutat telefonic cererea urgentă a lui Putin. Citirea Kremlinului spunea:
- „Joseph Biden a subliniat că Rusia și SUA împărtășesc o responsabilitate specială pentru asigurarea stabilității în Europa și în întreaga lume și că Washingtonul nu are nici o intenție să desfășoare arme de atac ofensive în Ucraina”. Yuri Ushakov, un consilier de top pentru politică externă al lui Putin, a subliniat că acesta este și unul dintre obiectivele pe care Moscova spera să le atingă, prin propunerile sale de garanții de securitate pentru SUA și NATO. [Subliniere adăugată.]
- La 12 februarie 2022, Ushakov a informat mass-media despre conversația telefonică dintre Putin și Biden, de la începutul acelei zile.
- «Apelul a fost un fel de continuare a conversației telefonice din… 30 decembrie. … Președintele Rusiei a precizat că propunerile președintelui Biden nu au abordat cu adevărat elementele centrale, cheie, ale inițiativelor Rusiei, nici în ceea ce privește neextinderea NATO, sau nedesfășurarea sistemelor de arme de lovitură pe teritoriul ucrainean… La aceste elemente, nu am primit nici un răspuns semnificativ.”
- Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina.
Neprovocat?
SUA insistă că invazia Rusiei a fost „neprovocată”. Mass-media oficială regurgitează cu respect această linie, ținând în același timp nordamericanii la întuneric despre astfel de fapte (nu de opinie), așa cum sunt subliniate (și surse) mai sus. Majoritatea nordamericanilor sunt la fel de atrași de mass-media ca acum 20 de ani, când li s-a spus că există arme de distrugere în masă în Irak. Pur și simplu, au luat-o pe credință. Nici mass-media vinovată nu și-a exprimat remuşcări – sau un pic de jenă.
Regretatul Fred Hiatt, care a fost redactor de opinie la Washington Post, este un exemplu. Într-un interviu pentru Columbia Journalism Review [CJR, martie/aprilie 2004], el a comentat:
„Dacă te uiți la editorialele pe care le-am scris înainte [până la război], afirmam că el [Saddam Hussein] deține arme de distrugere în masă.” „Dacă nu este adevărat, ar fi fost mai bine să nu o spui.”
(Mentorul meu de jurnalism, Robert Parry, a spus despre comentariul lui Hiatt. „Da, acesta este un principiu comun al jurnalismului, că, dacă ceva nu este real, nu ar trebui să declarăm cu încredere că este.”)
E mai rău acum. Rusia nu este Irak. Și Putin a fost atât de demonizat în ultimii șase ani, încât oamenii sunt înclinați să creadă, ca James Clapper, că există ceva genetic care îi face pe ruși răi. „Russia-gate” a fost o mare escrocherie (și, acum, se poate demonstra), dar nici nordamericanii nu știu asta. Consecințele demonizării prelungite sunt extrem de periculoase – și vor deveni și mai mult, în următoarele câteva săptămâni, pe măsură ce politicienii se luptă pentru a fi cei mai puternici în a se opune și a contracara atacul „neprovocat” al Rusiei asupra Ucrainei.
Problema
Umoristul Will Rogers a avut dreptate:
„Problema nu este ceea ce știe lumea. Este ceea ce lumea știe că nu este așa; aceasta este problema.»
Ray McGovern lucrează cu Tell the Word, o ramură de publicare a Bisericii ecumenice a Salvatorului, din centrul orașului Washington. Cariera sa de 27 de ani ca analist CIA, include slujba ca șef al Filialei de politică externă sovietică și pregătitor/informator al Președintelui – Daily Brief. Este co-fondator al Veteran Intelligence Professionals for Sanity (VIPS).
ARTICOL PRELUAT DE PE https://invictuswebmedia.com/: https://invictuswebmedia.com/2022/09/23/spalarea-creierului-pentru-razboiul-cu-rusia/
