PREȘEDINTELE INTERIMAR AL PNL ȘI VIRTUAL PREMIER AL ROMÂNIEI E BĂNUIT CĂ AR FI BOLNAV DE SCHIZOFRENIE!
ILIE BOLOJAN E SCLAVUL FRAȚILOR MICULA – SECURIȘTI ACOPERIȚI, FUGIȚI ÎN ELVEȚIA CU 400 MILIOANE EURO, BANI AI STATULUI ROMÂN!
FRAȚII MICULA ÎI CONTROLEAZĂ ȘI PE ALȚI EMANAȚI CELEBRI DIN PNL BIHOR: EDUARD HELLVIG, MINISTRUL MARCEL BOLOȘ ȘI PRIMARUL ORADIEI, FLORIN BIRTA!
BANII ȘI RELAȚIILE FRAȚILOR MICULA L-AU PROPULSAT PE BOLOJAN, ÎN URMĂ CU CÂȚIVA ANI, PÂNĂ PE POZIȚIA DE AL II-LEA OM ÎN STAT, CEA DE SECRETAR AL GUVERNULUI!
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII ȘTIE TOATE ACESTEA, DAR TACE, COMPLICE!
Despre ex-primarul Oradiei, actual președinte interimar al Partidului Național Liberal, s-au scris, aproape în exclusivitate, doar lucruri bune. Propaganda acerbă și presa controlată de PNL și SRI i-au creat o imagine de potențial salvator al României. În crearea imaginii de „Mesia de la PNL”, liberalii au investit circa 3 milioane de euro. Visul lor și al fraților Micula, de a controla România prin intermediul lui Bolojan, e la un pas de a se împlini, toate partidele compromise la guvernare – PSD, PNL, USR și UDMR dându-și deja acordul ca Ilie Bolojan să fie premier! Dar este el omul pe care-l cred ei?! Noi credem că nu și vom încerca să arătăm de ce acest om nu trebuie, cu nici un preț, să fie numit prim ministru! Instituțiile abilitate ale Statului Român – SRI, DNA, DIICOT, PICCJ, ANAF, ONPCSB, Ministerul Sănătății, pot și, dată fiind importanța situației pentru România și poporul român, sunt obligate să verifice aspectele sesizate în prezentul articol!
Ca fost jurnalist de investigații, autorul acestui articol și-a păstrat multe contacte și surse de informații de încredere din România, astfel că și la ora actuală, deși a fost nevoit să plece din țară în urmă cu 15 ani, cunoaște destul de bine ce se întâmplă în România, dincolo de ce spune presa obedientă, controlată de Sistem! Cele de mai jos vor produce mari surprize multor cititori și vor avea ca efect prăbușirea planurilor și visurilor pline de bani, funcții, vile și concedii de lux, dar acesta speră că, prin publicarea articolului, face un bine României și poporului român! Deci, să-i dăm bătaie!
Reporterii noștri s-au întâlnit cu sursa noastră din serviciile secrete românești, într-o țară învecinată României (desigur, nu Ucraina). El ne-a confirmat ceea ce știam deja de aproape 20 de ani:
„Ilie Bolojan are diagnostic cert de schizofrenie! El a fost selectat și promovat în mod special de frații Ioan și Viorel Micula, foști ofițeri acoperiți ai Securității, preluați de serviciile secrete postdecembriste și sprijiniți masiv în afaceri de toate instituțiile statului, să le reprezinte interesele murdare! (Ioan și Viorel Micula sunt în prezent fugiți în Elveția cu 290 milioane euro, bani ai Statului Român, primiți ilegal de la alt liberal – Ludovic Orban, când era premier-n.n.)
Cu această afecțiune, Bolojan nu avea voie, conform legii, să ocupe nici o funcție publică! Schizofrenia este NEVINDECABILĂ ȘI SE AGRAVEAZĂ CU VÂRSTA! După ce diagnosticul lui va fi făcut public, sute de avocați și juriști din toată țara vor avea de lucru ani de zile, să anuleze toate documentele oficiale semnate de Ilie Bolojan și efectele acestora! Va fi cel mai mare scandal din istoria PNL și printre cele mai mari din istoria postdecembristă a României! SRI știe, dar tace, complice! Problema cea mai mare este că Bolojan, ca și alți emanați din PNL Bihor, ca Eduard Hellvig (fostul director al SRI-n.n.), Marcel Boloș (actualul ministru de Finanțe-n.n.), primarul Oradiei, Florin Birta și alții, mai puțin importanți, au fost și ei selectați și promovați de aceeași frați Micula, care controlează total județul Bihor, instituțiile și, parțial, chiar și Justiția din acest județ! Apropo de Boloș, jurnalistul Liviu Alexa dă de înțeles că Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ar fi homosexual. Într-un articol publicat pe Ziar de Cluj, Alexa afirmă că Boloș va fi schimbat din funcție, printre altele, și pentru că ar fi „prea șantajabil în gheruțele securicilor”. Marcel Boloș este necăsătorit și este preot-celibat. Marcel Boloș a fost hirotonit preot în 2010, de către episcopul Oradiei.
Personal, l-am văzut pe Ilie Bolojan, în repetate rânduri, la sediul firmelor fraților Micula din strada Teatrului nr 2! El merge odată pe lună la Viena, să se trateze pentru schizofrenie, la o cunoscută unitate medicală! E de notorietate episodul în care schizofrenicul Bolojan, pe vremea când era primar al ORadiei, enervat de unul din consilierii din Opoziția locală, l-a alergat pe acesta pe holurile Primăriei cu un scaun în mână, sub privirile îngrozite ale unor angajați ai Primăriei, care se aflau întâmplător pe-acolo! Cine știe ce se întâmpla dacă îl ajungea! Însă omul, speriat, a fost mai iute de picior decât Bolo și a scăpat. De furie că nu l-a prins, viitorul premier a dat cu scaunul de pământ, până l-a făcut țăndări! Angajații Primăriei din timpul mandatelor bolojăniste pot povesti, dacă ar fi audiați, multe episoade despre crizele de furie violentă ale actualului președinte interimar al PNL! Are nevoie România de un asfel de premier?! Documentul cu diagnosticul de schizofrenie al lui Ilie Bolojan – o copie, desigur- a fost văzut și de fosta jurnalistă Veronica Bursașiu, căsătorită Abrudan, care a povestit și altor jurnaliști bihoreni despre el! La acea vreme, PNL nu era în cârdășie cu P.D-ul lui Vasile Blaga și Ștefan Seremi, cu care Bursașiu era în mari tandrețuri – prietenă de familie cu Dubiosul Seremi. Dealtfel, s-a și căsătorit cu un fost fruntaș PD bihorean – Traian Abrudan, fost primar de Aleșd. Însă cum PNL și PDL au fuzionat și Bolojan fiind liberal, nu e sigur că va mai recunoaște c-a văzut documentul! De asemenea, în ciuda imaginii de om integru și cinstit, el este un individ profund corupt! Ca prefect, primar al Oradiei și președinte al CJ Bihor, a dat zeci de lucrări finanțate din banii publici, contra comision, firmelor afaceristului Beniamin Rus! Dacă nu știați încă, vă spun că Ilie Bolojan controlează, prin interpuși, firma ABED NEGO SRL, de asemenea, abonată la multe contracte cu instituțiile publice!
Nu v-ați întrebat de ce nimeni nu verifică toate aceste aspecte?!” – ne-a declarat sursa noastră.
Conexiunea Coldea-Micula, via Ludovic Orban!
Marele sponsor al fraților Micula, a căror afaceri se duceau de râpă – Ludovic Orban, a fost deconspirat ca om de casă și angajat al avocatului Doru Trăilă – avocatul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, prinși în cel mai mare scandal postdecembrist cu serviciile secrete!
Iată ce scria publicația gandul.ro în 29 mai a.c.:
“… Potrivit dezvăluirilor mass-media, relația dintre Ludovic Orban – președintele Partidului Forța Dreptei – și avocatul Doru Trăilă este de notorietate. În anul 2019, Orban a recunoscut că este angajat la firma de avocatură a lui Doru Trăilă, avocatul fostei şefe DIICOT Alina Bica și fostul soț al deputatei PNL Cristina Trăilă. Mai mult, Ludovic Orban – cel care era coleg cu Dumitru Dumbravă la casa de avocatură a lui Doru Trăilă și încasa un salariu de la un om-cheie în „Rețeaua Coldea” – a anticipat că Nicușor Dan va obține laurii victoriei la alegerile din 9 iunie pentru Primăria Capitalei. Predicția a fost făcută după retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu din cursă, iar Ludovic Orban a vorbit despre „caraghioși” și a spus că râde cu un ochi și că plânge cu altul.
Orban nu a uitat să se refere nici la „biata țară” care are atâtea de suferit, însă „Noaptea generalilor” a demonstrat că suferința abia începe. Nu pentru țară, firește, ci pentru un mecanism pe care procurorii anticorupție de-abia au început să-l desfacă, foaie cu foaie.”
“În administrație, a început în 1996 la Consiliul local al oraşului Aleşd, unde a fost consilier local până în 2004. Din 2004 până în 2005, a fost consilier județean la Consiliul Județean Bihor.
A lucrat ca prefect în Bihor la instituția Prefecturii, în perioada 2005-2007, iar până în 2008, ca Secretar General al Guvernului României. În 2008 a câștigat primul mandat al primăriei Municipiului Oradea, pe fotoliul al cărei a rămas 12 ani, până în 2020.
Din 2020, Ilie Bolojan ocupă poziția de președinte al Consiliului Județean Bihor.
A mai lucrat și ca administrator (1994-2004) al Societății comerciale Campus S.R.L. din Aleşd, iar cu un an mai devreme a fost profesor la Şcoala Ajutătoare Tileagd.
A fost membru în consiliul de administrație al Spitalului Teritorial Aleşd (2003-2004), al Liceului Alexandru Roman Aleşd (2001-2004) și în cadrul Societății de salubritate Salubri S.A. Aleşd (2000-2001).
Conform declarației sale de avere publicată de CJ Bihor, acesta deține două terenuri în Vadul Crișului (intravilan și agricol) și o casă de 100 de metri pătrați, obținute prin moștenire în 2007.
În Oradea, Bolojan are un apartament cumpărat în 2008. Pe numele său este și o mașină Mercedes fabricată în 2017, dar și trei conturi bancare deschise, două la CEC Bank și unul la Intesa Sao Paolo, cu soldul de 190.700 de lei la momentul declarației.
Acesta obține venituri anuale din mai multe surse conform declarației, unul de 177.303 lei, îndemnizație de la Consiliul Județean Bihor. Din închirierea apartamentului, acesta mai obține alți 3.120 de euro, iar pentru terenul agricol primește subvenții de 900 de lei. De la Ministerul Finanțelor acesta a primit 23.364 de lei”. Dar despre ABED NEGO SRL, chiar nimic, Ilie?! Sau despre conturile din străinătate și criptomonede, de ce păstrezi tăcerea?!
Întrucât afacerile le mergeau tot mai prost, stăpânii de facto ai lui Ilie Bolojan au început să-și vândă tot ce puteau!
“După ce un sfert de veac au fost adepţii unei adevărate politici de expansiune, cumpărând de la apartamente de bloc, la păşuni, fabrici, săli de sport, hoteluri, multimilionarii Ioan şi Viorel Micula au început să vândă din proprietăţi.Primele semne au apărut în 2017, atunci când presa vorbea despre intenţia magnaţilor bihoreni de a renunţa la 11 dintre cele 12 hoteluri aflate pe Litoral, în staţiunile Mamaia, Olimp şi Neptun. Apoi, în spaţiul public a fost prezentată tentativa eşuată a ANAF de a obţine 37 de milioane de euro în urma vânzării hotelurilor Prahova, Craiova şi Poieniţa. Imediat s-a făcut publică ştirea că frații Micula au ieșit din acționariatul companiei hoteliere Turism Felix, care operează 5 hoteluri din Băile Felix – Internațional, Termal, Nufărul, Poienița și Mureș – şi că vând Hotelul Crişana, achiziţionat de la Consiliul Judeţean Bihor la finele anilor 90. Chiar dacă pe piaţă se dădea ca certă tranzacţia Hotelului Crişana, Viorel Micula a dezminţit pentru JB că aceasta ar fi avut loc” – arată publicația online bihon.ro, în data de 04 aprilie 2018.
„Frații Micula dețineau (o parte nu sunt vândute încă) în toată țara, în Oradea, județul Bihor și toată țara, SUTE de terenuri, clădiri, păduri, hoteluri, etc., cumpărate, în bună parte, cu banii sifonați prin evaziune fiscală de firmele lor! Ei dețineau, printre altele, mii de hectare de teren agricol în județele Arad și Timiș și zeci, dacă nu chiar sute, de hectare de pădure în zona stațiunii Stâna de Vale, cumpărate pe bani mărunți de la Episcopia Greco Catolică Oradea, prin intermediul episcopului corupt Virgil Bercea! Incendiul de la sediul Episcopiei nu a fost întâmplător, ci a avut scopul precis de a distruge arhiva instituției, respectiv, documentele care dovedeau tranzacțiile oneroase, prin care episcopul Bercea a înstrăinat, în folos personal, o bună parte din patrimoniul Episcopiei! Mulți enoriași nu știu că Episcopia Greco Catolică a Oradiei are o avere imensă! Vorbim de circa 6.000 de hectare de terenuri și păduri din zona stațiunii montane Stâna de Vale, plus sute de alte terenuri și clădiri în tot județul Bihor! Comuniștii i-au trecut forțat pe greco-catolici la Biserica Ortodoxă, iar după 1990, puțini dintre aceștia au revenit la greco-catolici! Dar averea uriașă a Episcopiei a fost retrocedată, iar cel care s-a gândit să profite din plin de ea este episcopul Virgil Bercea! Acesta are și conturi în străinătate, neverificate de nimeni – este milionar în euro!
Clanul de avocați Ioan Cigan, fost ofițer de Securitate, soția acestuia, Dana Cigan, propulsată, pe banii fraților Micula, președinte al Curții de Apel Oradea, în prezent, pensionată, fiul acestora, Vlad Cigan și nora, de asemenea, avocat, tranșau și, se pare că o mai fac, toate problemele din Justiție ale fraților Micula și a firmelor acestora! Iar notarii cu care au colaborat au înregistrat toate proprietățile lor, cumpărate direct sau prin interpuși și a căror valoare depășește cu mult averile lor, declarate oficial!” – a precizat ofițerul.
Decontări „eronate”, falsuri în contabilitate și datorii nedeclarate de zeci de milioane!!
Iată ce mai scriu diverse publicații despre „Mesia cel liberal”:
fanatik.ro: – 25 octombrie a.c.: „Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi în administrația lui Ilie Bolojan. Instituția care a plătit nejustificat 300.000 lei pentru „golirea coșurilor de gunoi!”… Curtea de Conturi a efectuat recent două controale financiare, atât la CJ Bihor, cât și la primăria municipiului Oradea, ambele scoțând la iveală o serie de nereguli”… Raportul Curții asupra finanțelor Consiliului Județean Bihor în anul 2023 evidențiază două erori cu „influențe semnificative” asupra situației financiare a instituției. În primul rând este vorba despre neînregistrarea unor facturi reprezentând lucrări de investiții și prestări de servicii fapt ce a dus la subevaluarea datoriilor pe termen scurt cu suma de 27,3 milioane lei. A doua neregulă a vizat raportarea eronată la finalul anului a unor creanțe din operațiuni cu fonduri externe nerambursabile, rezultate din derularea de proiecte cu finanțare nerambursabilă, fapt ce a condus la creșterea eronată a datoriilor cu suma de 81 milioane lei”.
În plină campanie electorală, PNL, PSD și USR vehiculează același nume de premier: liberalul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Ce îi determină pe liderii celor trei formațiuni să-și arate public preferința pentru liberal? Andreea Orosz l-a întrebat pe jurnalistul Sebastian Zachmann, realizatorul emisiunii ”Insider politic” de la Prima TV, citat de Radio France International Romania.
“Potrivit acestuia, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Elena Lasconi se folosesc practic de imaginea de lider politic a lui Ilie Bolojan. Iată explicațiile lui Sebastian Zachmann.
Sebastian Zachmann: Pare că l-a descoperit toată lumea acum pe Ilie Bolojan, coborât de pe un norișor în politica românească, imaculat și devenit peste noapte opțiunea tuturor partidelor care au șanse să facă o majoritate parlamentară și să guverneze.
Glumind puțin, am putea spune că aproape că nu mai are sens să organizăm alegeri parlamentare, dacă tot știm numele viitorului premier. Un premier care adună o majoritate extrem de confortabilă, PSD, PNL, USR plus minoritățile naționale. Cred că și UDMR ar veni aici. Pe hârtie, domnul Bolojan are deja 70% – 80% din Parlamentul României. La ce bun să mai organizăm alegeri? Terminând gluma și întorcându-ne într-un registru serios, întotdeauna e nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale și locale și, mai ales, de o prezență cât mai mare la vot. Însă, în realitate, toate aceste partide și toți liderii politici care cântă acum numele lui Ilie Bolojan nu fac altceva decât să se folosească de imaginea acestui lider politic, care a avut în cei 20 de ani de cînd face politică rezultate palpabile și rezultate vizibile din orice colț al acestei țări. Doamna Lasconi vrea să atragă de partea sa în competiția prezidențială o bună parte din electoratul liberal care nu este de acord cu coaliția, cu alianța de guvernare dintre PSD și PNL, care nu este de acord cu decizia liberalilor de a se alia cu PSD la guvernare. La fel vedem și la domnul Ciucă. Este din același partid cu domnul Bolojan. Putea să îl propună prim ministru. Liberalii puteau să îl propună prim ministru pe domnul Bolojan! Din 2019 încoace, de când a căzut guvernul Dăncilă, PNL a avut trei mandate de premier. A avut trei posibilități în care să îl propună pe domnul Bolojan la șefia Guvernului. Nu a făcut-o. Și-a adus aminte că există Ilie Bolojan acum în campania electorală tocmai ca să mai ridice puțin scorul partidului la parlamentare și lipind imaginea sa de imaginea lui Nicolae Ciucă, să ajute să mai transfere câteva voturi candidatului partidului, la alegerile prezidențiale. Iar domnul Ciolacu, prins și el în această horă, care îl are în mijloc pe Ilie Bolojan, nu putea să spună altceva decât că îl va propune într-o viitoare coaliție PSD – PNL pe președintele Consiliului Județean Oradea, premier. Însă, să nu uităm că Ilie Bolojan a trecut de la Primăria Oradea la președinția Consiliului Județean în 2020, tocmai ca să scape de o negociere cu PSD. Avea nevoie de o majoritate pe plan local fie cu PSD, fie cu UDMR. A preferat să își lase pe cineva de încredere la Primăria Oradea și el s-a dus să candideze la Consiliul Județean. Imaginea sa a generat majoritate și la Consiliul Local Oradea și la Consiliul Județean Bihor. Numele Ilie Bolojan a provocat două majorități, două voturi de peste 50%, obținute pe plan local de PNL. Este singurul lider PNL din țară care a reușit această performanță!Mă îndoiesc că domnul Bolojan, venit pe o carieră construită ca opozant al PSD, ar putea să intre într-o aritmetică politică, alături de PSD și de Marcel Ciolacu”.
Având în vedere cele de mai sus, așteptăm ca Ilie Bolojan să răspundă, public sau prin intermediul publicației noastre, la următoarele întrebări:
- Ați fost diagnosticat cu afecțiunea de SCHIZOFRENIE? În caz afirmativ, când, unde, cu ce ocazie și de către cine?
- Pentru ce afecțiune vă tratați, odată pe lună, la Viena?
- Dețineți sume de bani în conturi din străinătate, criptomonede sau proprietăți nedeclarate?
- Cine au fost sponsorii campaniilor electorale ale dvs – nume și sume, precum și data primirii acestora?
- În ce relații ați fost/sunteți cu Ioan și Viorel Micula?
- Ați fi de acord să fiți consultat de un medic psihiatru?
- Ați fost/sunteți angajat sau colaborator al vreunui serviciu de informații din România?
- Considerați că sunteți potrivit pentru funcția de prim ministru al României?
Sluga fraților Micula – propulsat secretar general al Guvernului – al doilea om în stat!! În curând, ar putea fi primul!
Încet, încet, masca lui Bolojan începe să cadă! Iată ce scria ziarul gandul.ro, pe 06 iunie a.c.:
Sub titlul „Prefectul de Bihor, omul lui Bolojan, era în tinerețe falsificator de legitimații de student, pentru decontări la transport. Instanța l-a condamnat”, se precizează următoarele:
“Liberalul Dumitru Țiplea este prefectul județului Bihor, fiind numit în această funcție în luna decembrie a anului 2019, după ce – la propunerea premierului de la acea vreme, Ludovic Orban – a fost emisă o Hotărâre de Guvern în acest sens. Țiplea, considerat „omul lui Ilie Bolojan”, președintele Consiliului Județean Bihor, fusese nominalizat la această funcție încă din luna noiembrie a anului 2018, printr-o decizie a PNL Bihor. Se spune că „umbrele trecutului” bântuie prezentul, iar în cazul lui Dumitru Țiplea, finul lui Ilie Bolojan, această regulă nescrisă are o valabilitate cu conotații penale.
În anul 2000, pe 15 mai, Dumitru Țiplea a fost condamnat la 6 luni de închisoare – prin Decizia nr. 338 a Tribunalului Arad, fiind acuzat de folosire de instrumente oficiale false, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, și complicitate la înșelăciune în convenții. La acel moment, Dumitru Țiplea avea 25 de ani, absolvise Facultatea de Educație Fizică și Sport și era student la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea… n perioada 2005-2007, Dumitru Ţiplea a fost şef al Cancelariei prefectului Ilie Bolojan. După ce acesta a fost promovat la Bucureşti – ca secretar general al Guvernului -, Țiplea i-a mers pe urme și i-a devenit consilier până în anul 2008. În acel an, Ilie Bolojan a devenit primar al municipiului Oradea, iar la şefia Consiliului Judeţean a fost ales Radu Ţîrle, pe atunci membru PNL. Dumitru Ţiplea a fost „detaşat” pe lângă acesta, ca director de cabinet, însă a demisionat în anul 2010, motivul fiind unele neînţelegeri cu şeful său. „Eu nu am avut niciodată intenţia să devin funcţionar public, dar s-au purtat consultări în cadrul PNL Bihor pentru o propunere în vederea numirii pe funcţia de prefect şi cea mai mare parte dintre colegi a susţinut varianta Ţiplea. Am zis că dacă acesta-i drumul, eu sunt un soldat, îmi asum treaba asta. După ce s-a luat hotărârea, m-am uitat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, să văd unde este deschis vreun concurs. Am susţinut un concurs la Arad, pentru care m-am înscris în ultima zi şi pe care mai erau trei candidaţi. La examen am luat 89 de puncte la scris (n.r. – din 100), la interviu – 99,67, iar luni am devenit funcţionar public”, spunea Dumitru Ţiplea, potrivit ebihoreanul.ro”.
Schizo-Bolo!
Schizofrenia reprezintă o tulburare psihică ce durează cel puțin 6 luni și include cel puțin o lună cu simptome de fază activă.
Cea mai frecventă vârstă de debut se situeaza la începutul-milocul celei de-a treia decade de viață la bărbați (30-35 de ani) și finalul aceleiași decade la femei (35-40 de ani), debutul înainte de adolescență fiind rar.
La o mare parte dintre pacienți lipsește înțelegerea sau conștientizarea bolii.
Schizofrenia presupune prezența a două sau mai multe dintre următoarele manifestări:
Idei delirante, care sunt convingeri fixe ce nu pot fi schimbate prin dovezi argumentate, sunt în mod evident neplauzibile și se mențin în ciuda nepotrivilor cu realitatea. Cele mai frecvente tipuri de ideație delirantă sunt:
– ideația delirantă de persecuție, ce reprezintă convingerea pacientului că este observat, urmărit, ca se complotează împotriva lui sau că urmează să fie rănit de către o persoană, organizație sau alte grupări.
– ideația delirantă de referință, în care pacientul consideră că obiectele, evenimentele sau oamenii din jur au o semnificație personală pentru acesta (spre exemplu pacientul crede ca se vorbește despre el la televizor, radio, în ziare etc).
– ideația delirantă erotomană, ce reprezintă convingerea pacientului că este iubit de o persoană cu o situație socială, economică superioară sau de o celebritate.
– ideația delirantă de grandoare, în care pacientul crede ca are abilități, averi sau faimă excepționale.
Halucinații, care sunt percepții ce apar în absența unui stimul extern, pacientul nerecunoscându-le caracterul patologic. Halucinațiile auditive sunt cel mai frecvent tip de halucinații care apar în schizofrenie.
Gândirea sau vorbirea dezorganizată, ce se deduce de obicei din discursul pacientului. Ideile exprimate pot să nu atingă subiectul, îndepărtându-se în mod constant de acesta (tangențialitate) sau pornind de la subiectul inițial pacientul face numeroase includeri cu diverse explicații și asocieri, astfel încât ideea esențială se pierde (circumstantialitate).
Comportament motor intens dezorganizat sau catatonic, ce se poate manifesta sub formă de agitație impredictibilă sau comportament catatonic. Comportamentul catatonic constă într-o scădere importantă a reactivității la mediu ce presupune rezistența la comenzi (negativism), menținerea unei posturi rigide, inadecvate, bizare sau absența totală a răspunsurilor verbale și motorii (mutism și stupor). Două simptome negative sunt deosebit de frecvente în schizofrenie: diminuarea expresivității emoționale (reducerea expresivității emoțiilor la nivelul feței și a contactului vizual) și avoliția (scăderea motivației de a iniția activități cu scop). Alte simptome negative cuprind: alogia (scăderea debitului vorbirii), anhedonia (scăderea capacității de a simți plăcere, bucurie, interes față de lucrurile și activitățile care înainte aduceau aceste trăiri) și lipsa de sociabilitate (absența interesului pentru interacțiuni sociale, care poate fi și o manifestare a oportunităților limitate de interacțiuni sociale).
Pacienții cu schizofrenie pot prezenta: afecte inadevate (spre exemplu râd în absența unui stimul corespunzător), dispoziție disforică (stare de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate), program perturbat al somnului (somn în timpul zilei și activitate nocturnă), lipsă de interes pentru alimentație sau refuzul de a se alimenta.
Doriți ca un bolnav de schizofrenie să conducă România?!
PNL și frații Micula au spart 3 milioane de euro pentru promovarea imaginii lui Bolojan!
“Senatorul PSD Florian Bodog a declarat că nu îl susține pe Ilie Bolojan ca viitor premier. El a spus că „nu face parte din corul celor care îl laudă pe domnul Bolojan,” deoarece, locuind în Oradea, resimte direct efectele deciziilor acestuia: „cea mai scumpă termie, cele mai scumpe servicii de salubritate şi cele mai mici salarii.”, relatează Prima News.
Senatorul a mai precizat că „s-au băgat cam 3 milioane de euro în campania asta de promovare a lui Bolojan, mascată în promovarea orașului Oradea”, citat de aceeași sursă.
Bodog a accentuat faptul că sunt „foarte multe neadevăruri în ceea ce se spune despre Ilie Bolojan”, senatorul fiind îngrijorat față de „un pericol major”. Prin acest „pericol”, Florian Bodog făcea referire la o declarație al lui Ilie Bolojan, făcută de curând, prin care președintele CJ Bihor susținea că „sunt prea multe instituții”. Senatorul susține că Bolojan ar vrea „să desființeze Ministrul Culturii” pe motiv că „în Oradea a desființat cam tot ce a existat ca instituție culturală”, acestea fiind reînființate doar prin deciziile judecătorești date ulterior.
Bodog mai este de părere că „trendul lui Bolojan la Oradea este descendent” și crede că președintele CJ Bihor ar pleca din oraș pentru că „simte că vine momentul în care trebuie să dea socoteală”. La scurt timp după ce senatorul PSD a făcut aceste declarații, reprezentanții municipalității au transmis un comunicat, prin care aceștia au catalogat afirmațiile lui Bodog ca fiind nefondate”. – se arată într-un articol de pe site-ul publica bihon.ro, din 09 noiembrie a.c. Vă lăsăm pe dvs să socotiți ce lucrări publice s-ar fi putu face cu 3 milioane de euro, cheltuiți de PNL și frații Micula pentru promovarea acestui individ, a cărui mamă a fost o activistă PCR feroce!
Totuși, investiția gemenilor Micula, care au și cetățenie suedeză, a dat roade!
“Cu sprijinul din umbră al SRI, dar și datorită imaginii create prin propagandă, mulți bihoreni, dar și lideri ai altor partide, îl cred pe Bolojan un bun administrator și mare om politic – un fel de Mesia liberal, al României! El, cu siguranță, se vede astfel! Nu întâmplător, Bolo a fost deja numit președinte interimar al PNL și, dacă nu intervine un eveniment de genul lebăda neagră, va fi numit de Elena Lasconi, dacă va fi aleasă președinte, prim ministru al României! Și uite-așa, frații Micula – securiști acoperiți, ajung să conducă România! ” – ne-a declarat ofițerul de informații.
O declarație de avere pentru ochii fraierilor!
Potrivit publicației libertatea.ro, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a intrat în posesia unei părți semnificative a averii sale prin moștenire. În anul 2007, acesta a primit un teren agricol cu o suprafață de 20.996 de metri pătrați, situat în comuna Vadu Crișului, județul Bihor. Pe lângă acesta, Bolojan deține în aceeași localitate un teren intravilan de 4.043 de metri pătrați, tot dobândit prin moștenire. În plus, în Vadu Crișului, el a moștenit o casă de locuit cu o suprafață de 100 de metri pătrați. Aceste proprietăți sunt menționate în declarațiile sale de avere, completate conform legislației în vigoare. De asemenea, Ilie Bolojan deține un apartament de 65 m2 în Oradea, cumpărat în 2008. Președintele Consiliului Județean Bihor deține un singur bun cu o valoare semnificativă: un autoturism marca Mercedes, achiziționat în anul 2017. Pe lângă acesta, Bolojan are deschise și trei conturi bancare. Concret, în contul deschis la CEC în 2008 avea depuși 6.200 lei, potrivit ultimei declarații de avere, de la începutul lui iunie 2024. Noi suntem de altă părere, respectiv, că averea lui Ilie Bolojan, cea pe care o ascunde de autorități și care a fost obținută prin corupție, este mult mai mare!
După cum am spus mai sus, este obligația autorităților române să verifice aspectele sesizate mai sus, pentru a nu transforma România într-o țară controlată pe față de securiști veroși sau afaceriști fără scrupule, prin intermediul slugilor teleghidate de ei! Într-un articol pe care îl vom publica în curând, vom arăta cine sunt Ioan și Viorel Micula și de au fugit aceștia în Elveția, cu sprijinul rețelei
generalului negru al SRI, Florian Coldea, căruia, se presupune, i-au dat drept comision pentru serviciile lui, o sumă importantă din banii primiți ilegal de la Statul Român!
Florin Cuc