vineri, februarie 14, 2025
No menu items!
Cotidian al Românilor din Austria și de pretutindeni!
AcasăInvestigațiiȚIRIAC - SECURIST, MAFIOT SAU PATRIOT?!

ȚIRIAC – SECURIST, MAFIOT SAU PATRIOT?!

https://www.facebook.com/Rom%C3%A2nia-Re%C8%9Beaua-Profesioni%C8%99tilor-Rena%C8%99tem-106487651770750

Brașov. Anul 1949. Într-o casă din strada Cerbului, o familie cu 2 copii încearcă să supraviețuiască perioadei de după război.

Trăiau la parterul unei case cu alte familii, înghesuite în spații mici. Tatăl român, mama rromă, aveau un băiat și o fetiță și locuiau în același spațiu cu familii de maghiari, ușor, căci fiecare familie încerca să supraviețuiască și nu prea mai erau alimente, bani și locuri de muncă.

Brașov. Anul 1950. Echilibrul familiei se rupe când tatăl moare neașteptat și tot greul rămâne în sarcina mamei, care se scula dimineața devreme și încerca să se ducă prin oraș să găsească ceva de lucru. Pentru băiețelul de 11 ani a venit un mare șoc. Au ajuns în
situația să se bucure la o bucată de pâine sau mămăligă, să simtă vulnerabilitatea în fața morții, a rasismului, a mizeriei, a sărăciei.
Foamea a devenit atăt de mare, încât cel mai mare aliat era visul.
Și-a imaginat, într-o noapte în care stomacul urla de foame, cum ar fi să se trezească a doua zi și pe masă să găsească cele mai bune feluri de mâncare și bogății neasemuite, care să strălucească puternic: aur, diamante, bijuterii, bani nenumărați, cu care să poată cumpăra orice și cu care sa poată face ce vrea.

Șansa lui a venit după câteva luni, când cineva din acea casă, o femeie, posibil, săsoaică, s-a apropiat de ei și a început să îi ajute cu mâncare. Puștiul a început să se uite cu mare încredere spre viitor, având și suportul mamei și al surorii lui.

A deschis ochii spre oraș și spre societate și a început să facă sport. A văzut că în societatea de atunci, dacă faci sport, poți să fii respectat, ai câtă mâncare vrei și nu mai ești obligat să intri în fabrică să dai la pilă. Nu era foarte talentat, dar avea altceva care ținea loc de talent: plăcerea de a face sport și o ambiție fenomenală, dorința de a-și depăși limitele și de a fi numărul unu.

Într-o zi, a văzut ceea ce lui i se păreau a fi doi boieri, pe un teren de tenis. În fapt, erau doi doctori, dar hainele lor albe și sportul ciudat pe care îl jucau l-a fascinat și a început să le aducă mingile.
Era un fel de ping-pong, dar pe un teren cât unul de baschet, aproape.
Nu știa să joace, dar experiența lui de la ping-pong l-a făcut să îl bată la puncte pe unul dintre ei, atunci când partenerul său lipsise și asta i-a dat o încredere mare că poate să se apuce de acest sport „boieresc”.

În următorii câțiva ani, s-a înălțat și a ajuns să fie puternic și competitiv și în hochei, și în tenis. A ajuns să joace o finală de tenis de câmp și a fost luat la ochi de protipendada comunistă. Li s-a părut că e modelul perfect pentru noua societate, căci e foarte ambițios și are și origine sănătoasă, cum se spunea atunci.

Șansa cea mare pentru el a fost că unul dintre cei mai influenți politicieni l-a simpatizat și l-a luat sub aripa lui. A ajuns să aibă șansa să plece la concursuri afară pe la 19 ani și, înainte de a pleca la un turneu, a avut parte de o mare surpriză. Protectorul lui, al doilea om în stat la acel moment, i-a spus că nu dă bine să nu aibă și o diplomă, căci era un reprezentant al comunismului, așa că l-a ajutat ca în numai 4 luni să facă doi ani de liceu și să își ia și bacalaureatul. Atunci a înteles tânărul de 19 ani că, dacă cunoaște pe cine trebuie, multe uși se deschid în fața ta și multe se pot rezolva.

Un an mai târziu, a devenit campion național la tenis de câmp și a primit încă un cadou din partea prietenului sus-pus în nomenclatura comunistă: a fost luat la o partidă de vânătoare. Atunci a înțeles că există și o altă viață decât cea prezentată in ziare și la televizor de către partidul comunist. O viață în care, în plină construcție a socialismului sovietic, erau la noi oameni care își permiteau să facă vânători precum lorzii englezi și aveau mese îmbelșugate. Așa a învățat tânărul de 20 de ani o altă lecție: că poți.
Marea artă a lui Țiriac era că, în același timp avea grijă să lucreze și la imaginea lui de patriot român. Lăsa impresia că el a venit în România să-și ajute țara, ca un fel de devotament.

Cum au mers investițiile românești?

În numai 10 ani, a ajuns de la 25-30 de milioane de dolari, la o sumă de circa un miliard de euro!

Pofta însă de abia i se deschidea, căci acum avea și capital, avea deja investiții importante și în tenisul european, iar foamea de bani creștea proporțional.

Dupa alți 10 ani, o altă oportunitate uriașă apărea la orizont. Venirea lui Adrian Năstase la putere. Și-a pus din nou în funcțiune vânătorile și s-a împrietenit la
cataramă cu noul prim-ministru. Aici a fost jackpot, pentru că a întâlnit un om pe gustul lui, adică, ahtiat după munți de bani. Cu toate că Țiriac deja devenise extrem de bogat, alăturarea cu Năstase i-a dat noi surse de inspirație. Amândoi au realizat că România mai are o sursă de bogăție la dispoziție, care nu fusese speculată: petrolul și gazele. Așa că s-au pus pe treabă: prin 2002, au început să aibă mese regulate de lucru la un restaurant din Primăverii, ca să stabilească strategia. Lucrurile mai importante le discutau, desigur, la vânători, unde urechile erau mai puține. România avea, la acel moment, 1 miliard de barili de petrol deja identificați în locuri de exploatare, plus prospecțiuni în derulare.
Petrom-ul avea în plus și 800 de stații de benzină, plus facilități de transport și de depozitare, plus gaze naturale. Stațiile de benzină făceau cam 1 milion bucata, deci, în mare, cam 800 de milioane, iar barilul de petrol era pe atunci cam 10 dolari, deci 10 miliarde făcea numai petrolul deja identificat!

Ca să vă dați seama ce însemna valoarea de atunci a Petrom-ului, e suficient să amintim doar că ungurii au primit o ofertă în perioada aia, de cam 4 miliarde de dolari pentru pachetul majoritar de la compania lor de petrol și au refuzat-o. Asta, în condițiile în care ungurii nu aveau nici petrol, nici gaze și logistică mai puțină.

Cu cât a vândut Năstase, consiliat de Țiriac, Petrom-ul? Cu 1,5 miliarde de dolari! Cam cât dă o firmă „comision” dacă ia un produs care face peste 10 miliarde de dolari, cu nici două miliarde? Păi, cam 10 % din diferență. Adică, undeva la 800 de milioane de dolari. Ca o coincidență, exact în perioada aia, averea lui Țiriac a crescut la vedere, cu 400 de milioane de dolari. Trebuia însă să își asigure și spatele, legal, așa că în una dintre vânătorile lor împreună, au găsit soluția miraculoasă. Vor trece vânzarea prin Parlament și așa vor fi scutiți de orice problemă. Ce parlamentari avea PSD-ul atunci? Păi, s-a văzut ceva ani mai târziu, când ProTV-ul a făcut un documentar și majoritatea dintre ei habar n-aveau ce votează. În aceeași perioadă, fiul lui Țiriac a fost prins cu droguri. Și
pentru că Țiriac nu era sigur de decizia unui judecător, s-a întâmplat un miracol. În numai 6 luni, România și-a schimbat legislația privind posesia de stupefiante. În orice țară civilizată din lumea asta, o asemenea modificare bruscă ar fi fost semn că statul a fost capturat de mafie.

Cu Petrom-ul a mers până acolo încât i-a intermediat contacte cu Victor Cernomârdin și cu Gerhard Shroeder. Rușii aveau un pachet important de acțiuni la OMV, iar Schroeder era director general la o companie rusească de petrol. Când un jurnalist adevărat l-a întrebat pe Țiriac: cum se face domnule Țiriac că în locuința dumneavoastră a discutat Adrian Năstase despre Petrom cu Gerhard Schroeder? Răspunsul lui Țiriac a fost efectiv din altă galaxie. Un răspuns pe care nici marii mafioți Toto Riina și Pablo Escobar n-ar fi avut curajul să îl dea, într-atât de sfidător și de batjocoritor era pentru opinia publică românească.

A spus: Nu știu, domne, ce discutau Năstase și Schroeder în sufragerie, căci eu eram în bucătărie!

Acest răspuns arată că Țiriac a învățat lecția și știa că societatea românească este atât de aneantizată, încât nimeni nu va îndrăzni să îi arate măcar obrazul.

Cât despre Bechtel, ce ar mai fi de spus?
S-a făcut în 2003, iar el a avut prânzuri de lucru cu Năstase în perioada 2002 – 2004. Bechtel este o firmă americană de construcții, care nu și-a bătut joc de clienți. A făcut autostradă în Croația, prin munți. A făcut și autostradă în Albania! Finalizată! Asta, până la
întalnirea cu Năstase-Țiriac, când au făcut cel mai batjocoritor contract care poate fi făcut cu o țară. Atât de batjocoritor și dezavantajos României a fost acel contract, încât a trebuit să fie ascuns după un timp. Oare a fost implicat Țiriac în „consilierea” cu Bechtel? Păi, ia să vedem: în afară de faptul că era frate cu Năstase în perioada aia, Țiriac mai avea un atu. Atunci avea un factor de lobby extrem de puternic: era prieten cu fostul lider al Senatului american, Robert Mitchell, care era căsătorit cu fosta iubită și angajată a lui Țiriac, Heather MacLachlan…

Şi uite așa, măritul Ion Țiriac a ajuns la peste 2 miliarde de dolari avere, devenind cel mai bogat fost sportiv al planetei albastre!

În tot acest timp, el a lucrat continuu la imaginea de om decent. S-a afișat cu Andreea Marin, a fost conducătorul delegației olimpice în perioada 2000 – 2004. Dupa ce s-a terminat cu privatizările, nu a mai fost interesat să fie șef, plus că România nu mai avea sportivi de valoare, așa că a preferat să se afișeze cu cei clasici.

A venit perioada Băsescu – Boc, o perioada seacă pentru domnul Țiriac.
L-am văzut o dată la Antena 3, într-o emisiune, spunând revoltat că „domne, guvernu’ ăsta al lui Boc nu are talent la afaceri. Eu le-am propus un contract public-privat, în care să fac niște blocuri pe terenurile mele, iar guvernul să îmi garanteze vânzarea”. Cu alte cuvinte, domnul Țiriac vroia să evalueze terenurile și construcția la un preț stabilit mai mult de el și guvernul să îi garanteze banii!…
După care, guvernul să vândă blocurile. Și guvernul nu a fost capabil sâ înțeleagă mărinimia lui Țiriac.

Când un jurnalist l-a întrebat sincer: cum vă explicati domnule Țiriac că noi nu avem nici măcar autostrăzi, modestul și patriotul Țiriac și-a depășit încă o bornă a sfidării. A spus: domne, noi nu cred că avem un maker, cum spun englezii!

Deci, țara care pe când era compusă doar din câteva județe, pe timpul regelui, făcuse podul de la Cernavodă, o minune tehnologică la vremea aia, acum nu mai avea vocație de constructor. Țara care, pe vremea comuniștilor, făcuse Porțile de Fier, cel mai mare ansamblu hidrotehnic de pe Dunăre, precum și Transfăgărășanul, unul dintre cele mai frumoase drumuri alpine din Europa, nu mai avea vocație de constructor.

Și a venit din nou PSD-ul la guvernare.

Dăncilă și-a dat jos ochelarii cu emfază și a anunțat, în plină ședință de guvern, că a hotărât semnarea unui contract public-privat de 1 miliard de dolari.

Cu cine era semnat contractul? Cu Țiriac.

Ce prevedea contractul?

Că guvernul dă 500 de milioane cash unui privat, iar privatul este obligat să facă 1000 de grădinițe.

Cred că nu poate fi găsit într-o societate civilizată un contract mai batjocoritar decât acesta, poate, doar, să fie concurat de Petrom și Bechtel. Un contract ultra-mafiot și ultra-batjocoritor pentru România!

De ce mafiot?

Pentru că nu se pot stabili standarde comune pentru toate grădinițele! Pentru că detaliile legate de prețul de construcție și clauze nu sunt publice! Pentru că în România poți să faci grădinițe în localități rurale cu 100.000 de euro bucata, deci dacă faci asemenea grădinițe, în cazul fericit în care le faci, te costă cam 100 de milioane de euro. Deci, tu, marele investitor privat, rămâi cu 400 de milioane de euro dintr-un singur pix!

La numai câteva săptămâni de la acest contract, Ion Țiriac a fost văzut în oraș cu o nouă achiziție de lux, o mașină care dezvoltă 755 CP. Pentru că ăsta e un alt lucru pe care l-a învățat la partidele de vânătoare: după fiecare partidă, trebuie să își adjudece un trofeu.

Lucrul cel mai folositor pentru el, învățat de la Maurer, este dublul limbaj: Spune că el, la revoluție, a făcut o prostie că a venit în România, căci el avea alte afaceri. O minciună colosală, căci el, în România a crescut exponențial.

Spune că el e conștient că o bătrânică care dă 10 lei de pomană valorează mai mult decât gestul lui.

Păi ia să vedem: după ce a făcut rost de vreo 400 de milioane de euro de la statul român printr-un contract ultra-mafiot, el a ajutat statul român în timp de Covid, trimițându-și fiul să se laude la Antena 3 cu donația de… 100.000 de dolari!

Spune că el e conștient că după moarte nu îți rămane nimic și cimitirul e plin de oameni bogați.

Și ce vedem în realitate?

Că după ce a făcut miliarde de dolari cu guvernele României și a ajuns cel mai bogat fost sportiv al planetei, tot nu s-a săturat. Ajuns la vârsta de 80 de ani, când ar fi putut să se gândească la țara asta, să lase ceva în urma lui, să facă o universitate sau ceva memorabil, el a preferat să facă contractul mafiot cu Dăncilă.

Spune că este patriot: vânzarea băncii a făcut-o în străinătate, ca să nu plătească taxe statului român. Înregistrarea activității o avea în Cipru, iar banii și-i ține într-un fond din Panama.

Spune că este precaut și că acum banii sunt administrați de o fundație și, desigur, știe că viața e limitată. Ca om precaut ce e, va lăsa și testament.

Banii aceștia, strânși cu atâta lăcomie și lipsă de scrupule, făcuți chiar și la vârsta de 80 de ani, averea asta uriașă pe care a făcut-o, nu vor construi nimic după ce el nu va mai fi. Iar România nu va rămâne cu nimic. Chiar și în condițiile unui testament, un copil e făcut cu o americancă, iar alți doi sunt făcuți cu o egipteancă. Va apărea lupta și tot imperiul creat de el se va destrăma.

Spune ca este modest.

În toată lumea civilizată, familiile foarte bogate au maxim câteva mașini și, in general, nu face nimeni caz de bogație.

La noi, ultra-bogatul Țiriac nu are 3 mașini, sau 5 mașini, sau 10 mașini, are 420 de mașini, toate de lux. Sunt și mașini de 2 milioane, și de 4 miloane de euro. Și ce face modestul Ion Țiriac ? Cere taxă de intrare omului obisnuit și sărac din România, ca să aibă acces să vadă mașinile luxoase pe care le are el. Căci și-a făcut expoziție de bogăție. El, modestul. Și asta, în țara care, în 30 de ani, nu a avut bani să contruiască un spital. În țara în care, la 5 ani de la tragedia de la Clubul „Colectiv”, încă nu sunt bani pentru o cameră pentru marii arși!

Când a fost scandalul cu românii bolnavi de Covid din Germania, ținuți înghesuiți, care a fost reacția lui Țiriac? A ieșit la televizor cu hârtii în care arăta că românii din Germania au salarii de 2800 și 3500 de euro, lunar! Ca să își apere frate miliardar, tovarăș de vânătoare. Eu am cunoscut un român care a lucrat în acele abatoare și mi-a spus clar că se câștigă undeva între 1500 și 1800. Țiriac luase fișa unor șefi de sală și manageri.

Acum, Țiriac așteaptă să mai slăbească pandemia, ca să mai poată merge la o vânătoare. Să găsească ținte vii, pe care să le ia în vizorul puștii și pe care să le umple de sânge, să le transforme în trofee și să își dovedească sieși, încă o dată, cât de dominant și puternic este.

Copilul Țiriac și-a îndeplinit visul. Pe masa lui sunt acum cantități uriașe de aur, diamante. Poate să cumpere orice. Poate să își permită orice.

Omul Țiriac, în schimb, nu a reușit să rămână om. A devenit împăratul micimii, al lipsei de scrupule, al cinismului și al lăcomiei fără limite.

ARTICOL PRELUAT DE PE https://www.facebook.com/Rom%C3%A2nia-Re%C8%9Beaua-Profesioni%C8%99tilor-Rena%C8%99tem-106487651770750

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Spatiu publicitar 300x250

Comentarii