Copiii primesc, de la statul român, un ajutor de 500 lei pentru activitatea educaţională. Aceşti bani vor veni sub forma unor tichetele educaționale pe suport electronic.
Cererile formulate de părinţi trebuie însoțite de documente, originale sau copii, care să ateste veniturile părinților.
Cine se ocupă de cereri?
În funcție de vârsta elevului, cererile se depun fie la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu). Termenul anunțat este “de 5 zile de la data începerii anului școlar” pentru elevi, adică până pe 10 septembrie 2022.
Inițial, listele cu beneficiarii care primesc tichetele acordate prin proiectul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați” ar fi trebuit trimise de inspectorate la ministerul Educației până în data de 23 septembrie, la două săptămâni și jumătate după începerea școlii.
Cel mai recent, Sorin Cîmpeanu a anunțat că vrea să primească listele până pe 9 septembrie pentru ca banii să ajungă cât mai devreme.
Actele complete de care trebuie să dispuneţi sunt AICI: https://www.edupedu.ro/document-model-de-cerere-pentru-tichetele-educationale-in-anul-scolar-2022-2023-parintii-trebuie-sa-depuna-pana-la-7-acte-care-dovedesc-veniturile-familiei-pe-luna-iulie-2022/
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.national.ro: https://www.national.ro/social/veste-mare-pentru-elevi-si-parinti-ce-acte-trebuie-sa-depuna-pentru-a-pune-mana-pe-500-lei-de-la-stat-773507.html