R.C.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Berlin, Serghei Neceaev, a criticat din nou Germania pentru că a livrat arme grele Ucrainei, în timp ce Kremlinul se află sub presiunea de a opri contra-ofensiva ucraineană, a informat, luni, 12 septembrie, Agenția DPA (Deutsche Presse Agentur-n.n)
„Livrarea de arme letale regimului ucrainean, care sunt folosite nu doar împotriva soldaţilor ruşi, ci şi împotriva populaţiei civile din Donbas, este o ‘linie roşie’ pe care guvernul german… nu ar fi trebuit să o depăşească!” – a declarat Neceaev, într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia.
Ambasadorul rus s-a referit în interviul său la „responsabilitatea morală şi istorică” a Germaniei, „pentru crimele naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.
În contextul crizei din Ucraina, guvernul german a distrus fostele sale bune relaţii cu Rusia şi a subminat procesul de reconciliere istorică dintre popoare, aprecizat ambasadorul rus.
Acesta a negat că Germania ar putea avea un rol de mediere în a ajuta să se pună capăt conflictului, descriind Berlinul drept una dintre principalele forţe ce se află în spatele politicii de sancţiuni împotriva Rusiei.
Rusia a declanşat o invazie asupra Ucrainei vecine pe 24 februarie. De atunci, guvernul german a livrat Kievului echipamente militare şi muniţii, precum şi tancuri antiaeriene, dar s-a abţinut să livreze avioane de luptă sau să aprovizioneze direct Ucraina cu tancuri de luptă, după cum solicită Guvernul Zelenski..
Berlinul a invocat, de asemenea, istoria sa din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial drept unul dintre motivele care o determină să acţioneze cu relativă precauţie, atunci când e vorba să livreze vreunei ţări arme ofensive şi grele.
Afirmaţiile lui Neceaev survin în timp ce forţele militare ucrainene continuă să avanseze în teritoriile altădată ocupate de armata rusă, în special, în nord-estul Ucrainei.
În timp ce contra-ofensiva ucraineană câştigă teren, se fac auzite tot mai multe apeluri pentru ca Germania să livreze direct Kievului tancuri de atac Leopard.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni că „Germania nu va fi singură dacă se va ajunge la această chestiune!” Berlinul este în strânsă legătură cu aliaţii săi cu privire la ce fel de arme să livreze Ucrainei, a spus purtătoarea de cuvânt-adjunct a guvernului german, Christiane Hoffmann.
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.cotidianul.ro: https://www.cotidianul.ro/ambasador-rus-germania-a-depasit-linia-rosie/