PESTE 56.000 DE IMIGRANȚI ILEGALI AU AJUNS ÎN AUSTRIA PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUI AUGUST!
GUVERNUL E INCAPABIL SĂ STĂVILEASCĂ INVAZIA DE LA GRANIȚE!
AUSTRIA RISCĂ SĂ FIE ACUZATĂ DE ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR OMULUI!
Încă din august, primarul din Traiskirchner a avertizat: Centrul de primire a migranților este aproape plin, acolo sunt cazate în jur de 1.800 de persoane. Acest lucru duce la imagini alarmante, precum cele publicate de heute.at săptămâna trecută. Acestea arătau o coadă aproape nesfârșită la distribuirea alimentelor. „BFA (Oficiul Federal pentru Străini și Azil) nu mai poate face asta!”, a spus un angajat care ține să-și păstreze anonimatul, adăugând că, pur și simplu, centrul se confruntă cu o lipsă de personal.
Nu se vede nici o îmbunătățire. Până în august 2022, în Austria au fost depuse 56.149 de cereri de azil. Potrivit Ministerului de Interne , aceasta este o creştere de 195% faţă de anul precedent. În același timp, există un record de 31.500 de cazuri de cereri respinse. Ca și în iulie, cel mai mare grup din august au fost indienii și nu a existat nici un răspuns pozitiv la cererile lor de azil.
„Problemă clară de management!”
După cum relatează emisiunea „Ö1-Morgenjournal”, acest haos din centrele de azil nu are nimic de-a face cu cifrele, ci cu faptul că statele federale, care primesc, de fapt, mult mai puțini oameni decât ar putea. Războiul din Ucraina își are și aici, rolul său: multe dintre locurile care erau de fapt destinate solicitanților de azil, sunt ocupate în prezent de refugiați ucraineni. 4.700 din cele 6.800 de persoane aflate în îngrijirea statului austriac ar trebui să fie deja cazați în districtele statelor federale, spune directorul organizației de caritate Diakonie, Maria Katharina Moser. Fundalul nu este complet clar. Potrivit lui Lukas Gahleitner-Gertz de la coordonarea pentru azil, numărul solicitanților de azil este, întotdeauna, același. „Este o problemă clară de management aici, că nu poți găsi o soluție, cu același număr de oameni! – susține el. Din cauza numărului mare de azilanți și refugiați, multe centre nu mai primesc alte persoane. O soluție posibilă ar fi acum să plătim mai bine furnizorii de cazare private, este de părere coordonatorul pentru azil.
Plan în 7 puncte
Prin urmare, organizațiile Caritas, Diakonie, Volkshilfe, Amnesty, Integrationshaus, Samariterbund și semenii SOS au prezentat Guvernului un plan în 7 puncte, pentru îmbăunătățirea situației din centrele de azil, care sunt supraîncărcate. Având în vedere afluxul crescut peste măsură al imigranților ilegali și incapacitatea sa de a asigura în mod adecvat cazarea acestora, Austria riscă să fie acuzată că încalcă drepturile omului, așa cum spune Annemarie Schlack, director general al Amnesty International Austria.
„Viena și statele federale duc în prezent greul. Acum statele federale, municipalitățile și orașele sunt obligate să organizeze, de urgență, tabere și centre pentru imigranți. Noi, ca organizații de ajutor, suntem gata să preluăm cazarea și sprijinul, cu condiția ca cadrul financiar și condițiile de cazare să fie, în sfârșit, ajustate la costurile reale.” – a declarat Anna Parr, secretar general al Caritas Austria.