
Pe măsură ce dolarul a crescut în ultimele zile până la un nivel neatins de aproape 20 de ani, analiștii financiari s-au grăbit să prezică, paradoxal, căderea monedei americane. Ceea ce se întâmplă azi, sugerează că dolarul a ajuns în vârf, iar acum este foarte probabil să urmeze un punct de cotitură în evoluție. Declinul celei mai puternice valute de pe glob ar putea dura mai mult decât se așteaptă experții de pe Wall Street.
Ajustată de inflație sau nu, valoarea dolarului (față de alte valute majore) este acum cu 20% peste tendința sa pe termen lung, depășind chiar și vârful atins în 2001.
Dar specialiștii nu uită că, din 1970 încoace, creșterea tipică într-un ciclu a dolarului a durat aproximativ șapte ani, or creșterea actuală este deja în al 11-lea an!
Semnale tot mai puternice
În plus, dezechilibrele fundamentale prevestesc rău pentru dolar.
Atunci când un deficit de cont curent depășește în mod constant 5% din Produsul Intern Brut, acesta este un semnal clar că urmează, în viitorul apropiat, probleme financiare. Se întâmplă asta de obicei în țările dezvoltate, unde astfel de episoade sunt specifice națiunilor predispuse la criză, cum ar fi Spania, Portugalia și Irlanda.
Deficitul de cont curent al SUA se apropie de pragul de 5%, pe care l-a depășit o singură dată din 1960 încoace – în timpul scăderii dolarului, după 2001.
Statele lumii își văd monedele naționale slăbite atunci când marile puteri ezită în a-și achita facturile. De exemplu, se știe că SUA are datorii externe de 18 trilioane de dolari (sau 73% din PIB), cu mult peste pragul de 50% care prezice, de obicei, izbucnirea unor crize valutare. Temerea că America poate intra în incapacitate de plată i-a făcut pe mulți investitori să se îndepărteze de dolar în prezent, când economia SUA încetinește în raport cu restul lumii.
Moneda euro, subminată și din interiorul UE
Întrebarea care se pune acum, când unii încep să vorbească despre scăderea dolarului, este dacă această perioadă va dura suficient de mult și va avea forța să amenințe supremația valutară a monedei americane.
Dintotdeauna, dolarul a fost susținut de slăbiciunile rivalilor săi. Dacă moneda euro a ajuns să fie subminată chiar și din interiorul UE, yuanul chinezesc a avut probleme în a gestiona imaginea de monedă controlată de un regim autoritar.
Dar, cu toate acestea, rivalii dolarului câștigă teren. Francul elvețian, yuanul, euro, dolarul australian și dolarul canadian reprezintă azi 10% din rezervele globale, în creștere față de 2001, când nivelul era de numai 2%! Iar câștigurile acestor valute au însemnat pierderi masive pentru dolarul american, care a ajuns la o cotă de 59% în topul rezervelor valutare, cea mai mică din 1995 încoace.
Următorul pas pe piața financiară
Impactul sancțiunilor americane dictate împotriva Federației Ruse demonstrează cât de multă influență exercită SUA asupra unei lumi în care dolarul controlează totul.
Pe de altă parte, tocmai aceste sancțiuni au determinat multe state (și nu numai cele din grupul BRICS!) să accelereze căutarea unor opțiuni de înlocuire a dolarului. Pe Wall Street deja se vorbește în șoaptă că următorul pas va fi „migrarea” spre blocuri valutare.
Cele mai mari economii din Asia de Sud-Est își decontează din ce în ce mai mult plățile direct, evitând dolarul. Malaezia și Singapore se numără printre țările care fac astfel de aranjamente cu China; în plus, Beijingul și-a extins oferta de a duce yuanul și în alte state din Asia, care se află în dificultate financiară. Iar tot mai multe bănci centrale, din Asia până în Orientul Mijlociu, deschid linii bilaterale de schimb valutar, tot cu intenția de a reduce dependența de dolar.
Deși încă beneficiază de statutul de cea mai sigură și puternică monedă a lumii, dolarul nu mai atrage ca înainte. O arată inclusiv investitorii de pe bursă, care nu se mai grăbesc să cumpere active din SUA. Cu siguranță că acesta nu este un vot de încredere pentru economia americană!
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.national.ro: https://www.national.ro/afaceri/lumea-post-dolar-bate-la-usa-economiei-globale-772951.html