Datorită conflictului aflat în desfășurare în Ucraina, se pare că ne grăbim cu capul înainte într-un război major, posibil al Treilea Război Mondial, posibil primul (și poate ultimul) război nuclear din lume. Conducerea Ucrainei și susținătorii săi occidentali par a fi hotărâți să lupte până la ultimul om, iar Vladimir Putin, în calitate de Războinic Rece de școală veche, pare la fel de hotărât să continue până la obținerea „victoriei”. Cauza pare fără speranță pentru Ucraina, care nu se poate aștepta în mod rezonabil să prevaleze într-un conflict prelungit cu una dintre cele mai mari armate de pe Pământ. În cel mai bun caz, ei pot sângera Rusia pe o perioadă de luni sau ani, dar numai cu prețul de a-și da și ei sângele, masiv. Se pare că Ucraina va fi învinsă în această luptă, indiferent de ce va urma.
În mass-media occidentală, ni se prezintă o poveste remarcabil de simplificată: Putin este un războinic rău, care vrea, pur și simplu, să extindă teritoriul Rusiei; în acest scop, el exploatează evenimentele din Ucraina, desfășurându-și armata, aparent pentru a sprijini districtele de limbă rusă Luhansk și Donețk din regiunea Donbass, din estul Ucrainei. Dar aceasta este doar acoperirea, spun ei, pentru căutarea lui nebună de a reconstrui imperiul rus. În urmărirea obiectivului său, el este dispus să provoace orice daune materiale și să omoare orice număr de civili. Din fericire, spune mass-media, Putin a fost în mare măsură limitat până acum; curajoșii luptători ucraineni „recuperează” în mod constant teren, avansul Rusiei a „stagnat” și, de fapt, Rusia pare să fie în pericol de a pierde.
În consecință, SUA și aliații săi trebuie să facă tot ce pot pentru a-i „ajuta” și „sprijini” pe curajoșii ucraineni și liderul lor asediat, dar eroic, Volodymyr Zelensky. Nici o sumă de bani, nici un sortiment de arme mortale, nici o informație militară, nu este prea mult! La fel ca cel de-al Doilea Război Mondial, acest „război” este o luptă necondiționată a Binelui contra Răului; prin urmare, Occidentul, ca model moral al lumii, trebuie să facă un pas înainte, să sufere sacrificii și să se asigure că Binele prevalează.
Și, de fapt, sprijinul financiar din partea Statelor Unite este uluitor: de la începutul lunii mai, Congresul a aprobat un ajutor de 13,6 miliarde de dolari, o mare parte pentru sprijin militar direct ucrainean. Și totuși, aceasta ar acoperi costurile doar până în septembrie. Astfel, președintele Biden a cerut recent un pachet suplimentar de 33 miliarde de dolari, care ar include peste 20 miliarde de dolari în ajutor militar și de securitate și, în mod surprinzător, 2,6 miliarde de dolari pentru „desfășurarea trupelor americane în regiune”, pentru a „proteja aliații NATO”. Incredibil, Congresul a răspuns aprobând 40 miliarde de dolari, ducând ajutorul total până acum la 54 miliarde de dolari. În perspectivă, aceasta reprezintă peste 80% din bugetul anual de apărare al Rusiei, de 66 miliarde de dolari. (În schimb, Statele Unite alocă peste 1 trilion de dolari – adică 1.000 miliarde de dolari – anual, în cheltuieli militare directe și indirecte.)
În special, un astfel de sprijin și apărarea necondiționată a Ucrainei este o viziune, practic, unanimă, în spectrul politic nordamerican și în întreaga Europă. Dreapta și stânga, conservatoare și liberale, clasa muncitoare sau elita bogată, toate sectoarele societății sunt, aparent, unite, în opoziție cu răul Putin. Într-o epocă în care, practic, nici o problemă nu adună un sprijin unanim, cauza ucraineană se remarcă ca un exemplu extrem de rar de acord bipartizan, multisectorial. Rarii disidenți – cum ar fi Tucker Carlson de la Fox News și o mână de renegați de la extrema dreaptă – sunt atacați în mod obișnuit ca „activiști ruși” sau „instrumentele lui Putin”. Nu există loc pentru dezacord, nu există spațiu pentru dezbateri, nu sunt permise puncte de vedere opuse.
De fapt, totuși, acesta este un alt caz de ceea ce aș putea numi „blestemul unanimității”: atunci când toate părțile din societatea nordamericană sunt unite pe un subiect, orice subiect, atunci trebuie să ne facem griji. Aici, se pare că realitatea este a unui lobby evreiesc puternic, care se străduiește (din nou) în direcția războiului, din motive de profit și răzbunare împotriva unui inamic demonizat. Există, într-adevăr, o mână evreiască la lucru aici, una care ne-ar putea conduce într-un alt război mondial și chiar într-un război nuclear – unul care, în cel mai rău caz, ar putea însemna sfârșitul literal al unei mari părți a vieții de pe această planetă. Unanimitatea vine atunci când toate părțile sunt supuse, în diferite moduri, cerințelor Lobby-ului și când publicul a fost indus în eroare și chiar spălat pe creier de către o mass-media evreiască, coordonată pentru a crea narațiunea standard.
Cel mai bun remediu pentru această situație catastrofală este libertatea de exprimare fără restricții. Lobby-ul știe însă acest lucru și, prin urmare, ia toate măsurile posibile pentru a inhiba libertatea de exprimare. În mod normal, o astfel de luptă curge și revine în funcție de problemă și vremuri; dar acum, situația este îngrozitoare. Acum, mai mult ca niciodată, lipsa libertății de exprimare ar putea fi fatală pentru societatea civilizată.
Context și preparare
Pentru a înțelege pe deplin mâna evreiască în conflictul Rusia-Ucraina, trebuie să trecem în revistă o istorie relevantă. De-a lungul secolelor, au existat bătălii constante asupra pământurilor Ucrainei de astăzi, dominând alternativ polonezi, austro-unguri și ruși. Rusia a preluat controlul asupra majorității Ucrainei la sfârșitul anilor 1700 și a deținut-o mai mult sau mai puțin continuu, până la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991; Acesta este motivul pentru care Putin susține că țara este „parte a Rusiei”.
La rândul lor, evreii au experimentat o relație deosebit de tumultoasă cu Rusia, una care a variat de la dezgust și detestare la o ură arzătoare. După cum s-a întâmplat, evreii au migrat în Rusia în secolul al XIX-lea, ajungând în cele din urmă la aproximativ 5 milioane. Ei au fost o forță perturbatoare și agitatoare în interiorul națiunii și, astfel, au câștigat antipatia țarilor Nicolae I (domnia 1825-1855), Alexandru al II-lea (1855-1881, când a fost asasinat de o bandă anarhistă, parțial evreiască) și în special Nicolae al II-lea (1894 – 1917) cel din urmă a fost ucis, împreună cu familia sa, de o bandă de bolșevici evrei, în 1918.
Deja, în 1871, activistul rus Mihail Bakunin se putea referi la evreii ruși drept „o singură sectă exploatatoare, o specie de suge-sânge, un parazit colectiv”. Asasinarea lui Alexandru a inițiat o serie de pogromuri care au durat zeci de ani și care au pregătit scena unei urii evreiești persistente față de toate lucrurile rusești.
În scopurile prezente, totuși, putem sări la alegerile prezidențiale din Ucraina din 2004 (observ că Ucraina are și un prim-ministru, dar, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, acesta are, de obicei, puteri limitate). În 2004, s-a rezumat la „cei doi Viktor”: pro-occidentalul V. Iuşcenko şi pro-rusul V. Ianukovici. Prima rundă a fost aproape la egalitate și, astfel, au trecut într-o rundă a doua, în care Ianukovici s-a impus cu aproximativ trei puncte procentuale. Dar, pe fondul pretențiilor de fraudare a voturilor, ucrainenii occidentali au inițiat o „Revoluție portocalie”, susținută de Curtea Supremă a Ucrainei, care a anulat acele rezultate și a ordonat repetarea scrutinului.
A doua oară s-a răsturnat situația, iar pro-occidentalul Iuscenko a câștigat cu opt puncte. Occidentul a fost bucuros, iar Putin, în mod natural, era înnebunit ca un demon.
Anii următori au fost martori ai tulburărilor financiare și, fără a fi surprinzător, a unei hărțuiri constante din partea Rusiei.
Până în 2010, ucrainenii erau pregătiți pentru o schimbare și, de data aceasta, Ianukovici a câștigat cu ușurință în fața unei femei evreice, Iulia Timoșenko, în special, ea a „condus Revoluția Portocalie”. Rusia, de astă dată, a fost mulțumită de rezultat.
Dar, desigur, în Occident, Europa și SUA au fost foarte nemulțumiți și au început curând eforturile pentru a inversa lucrurile din nou. Printre alte strategii, se pare că au decis să implementeze cele mai noi știri prin înalta tehnologie și rețele sociale.
Astfel, în iunie 2011, doi dintre cei mai înalți directori ai Google — Eric Schmidt și un parvenit evreu de 30 de ani, pe nume Jared Cohen, au mers să-l viziteze pe Julian Assange în Marea Britanie, care se afla atunci în arest la domiciliu.
Este binecunoscut, de altfel, că Google este o întreprindere evreiască, cu fondatorii evrei Serghei Brin și Larry Page conducând nava.
Scopul nominal al călătoriei a fost să efectueze cercetări pentru o carte la care lucrau Schmidt și Cohen, referitoare la intersecția dintre acțiunea politică și tehnologie – în cuvinte simple, cum să stimulăm revoluțiile și să conduci evenimentele în direcția dorită.
După cum relatează Julian Assange în cartea sa din 2014, When Google Met Wikileaks, inițial nu era conștient de intențiile și motivele mai profunde ale intervievatorilor săi. Abia mai târziu a aflat că Schmidt avea legături strânse cu administrația Obama și că Cohen lucra activ la revoltele politice. După cum a scris Assange, „Jared Cohen ar putea fi numit în mod ironic „directorul schimbării de regim” al Google”. Țintele lor imediate au fost Ianukovici în Ucraina și Assad în Siria.
Până la începutul lui 2013, ambasada nordamericană la Kiev instruia naționaliștii ucraineni de dreapta despre cum să conducă o revoltă dirijată împotriva lui Ianukovici. Nu avea să treacă mult, până când vor avea șansa lor.
La sfârșitul anului 2013, Ianukovici a decis să respingă un împrumut FMI sponsorizat de UE, cu toate condițiile urâte obișnuite atașate, în favoarea unui împrumut comparabil, fără condiții, din Rusia. Această aparentă deplasare dinspre Europa către Rusia a fost declanșatorul nominal al acțiunilor de protest. Astfel a început „Revolta Maidan”, condusă, în mare parte, de două grupuri naționaliste extreme: Svoboda și Sectorul de Dreapta. Protestele au durat aproape trei luni, accelerând treptat în intensitate; într-o revoltă notabilă aproape de sfârșit, circa 100 de protestatari și 13 polițiști au fost împușcați.
Pe măsură ce Revolta a atins apogeul, cel puțin un evreu american a fost foarte interesat: Victoria Nuland. În calitate de secretar de stat adjunct al lui Obama (mai întâi sub Hillary Clinton, apoi sub mandatul evreului John Kerry), Nuland a supravegheat direct evenimentele din Europa de Est. Și pentru ea, a fost personal; tatăl ei, Sherwin Nuland (născut Shepsel Nudelman), era un evreu ucrainean. Era nerăbdătoare să-l alunge de la putere pe pro-rusul Ianukovici și să-l înlocuiască cu un înlocuitor prietenos cu Occidentul și prietenos evreilor.
Și avea pe cineva anume în minte: Arseniy Yatsenyuk. La 27 ianuarie 2014, în timp ce revoltele atingeau apogeul, Nuland l-a chemat pe ambasadorul american în Ucraina, Jeff Pyatt, pentru a discuta de urgență problema.
Nuland nu s-a jucat cu cuvintele: „Yats” era omul ei. Știm acest lucru pentru că se pare că apelul a fost interceptat și dialogul a fost postat ulterior pe Youtube. Iată un scurt fragment:
Nuland: Cred că Yats este tipul care are experiență economică, experiență de guvernare. El este… ceea ce are nevoie, este de Klitsch și Tyahnybok în exterior. Trebuie să vorbească cu ei de patru ori pe săptămână, știi. Cred că Klitsch va intra… el va fi la acel nivel, lucrând pentru Yatseniuk, pur și simplu nu va funcționa.
Pyatt: Da, nu, cred că este corect. O.K. Bun. Vrei să stabilim un apel cu el, ca următorul pas? […]
Nuland: Bine, bine. Sunt fericită. De ce nu te adresezi lui și vezi dacă vrea să vorbească înainte sau după.
Pyatt: OK, o să o fac. Mulțumiri.
Era clar pentru amândoi, însă, că liderii UE aveau alte idei. UE era mult mai nerăbdătoare să fie un partid neutru și să evite intervenția directă în afacerile ucrainene, pentru a nu antagoniza, în mod nejustificat, Rusia. Dar în moda evreiască testată în timp, lui Nuland nu i-a păsat nimic. Puțin mai târziu, în același apel telefonic, ea a rostit fraza ei, acum faimoasă: „La naiba cu UE!” Până aici, subtilitatea evreiască.
Dar a existat un alt unghi pe care aproape toate mass-media occidentale l-au evitat: „Yats”, de asemenea, era evreu. Într-o mențiune rară, citim într-o poveste din 2014 din The Guardian, că „Iateniuk a ocupat mai multe funcții de mare profil, inclusiv șef al băncii centrale a țării, Banca Națională a Ucrainei… El și-a minimalizat originile evreiești-ucrainene, posibil, din cauza prevalenței antisemitismului în inima partidului său din Ucraina occidentală.” Din anumite motive, astfel de fapte nu sunt niciodată relevante pentru mass-media occidentală.
Pe măsură ce Revolta de la Maidan a făcut loc Revoluției Maidan în februarie 2014, Ianukovici a fost forțat să părăsească biroul, fugind în Rusia. Forțele pro-occidentale au reușit apoi să-l numească pe „Yats” ca prim-ministru, cu efect imediat, lucrând în colaborare cu președintele Oleksandr Turchynov. Această conducere provizorie a fost oficializată în alegerile anticipate din mai 2014, în care candidatul pro-occidental Petro Poroșenko a câștigat. (Pe locul doi a fost nimeni alta decât Iulia Timoșenko – aceeași evreică care a pierdut în fața lui Ianukovici în 2010.)
În astfel de circumstanțe, Putin a invadat și a anexat Crimeea, în februarie 2014. Tot în acest moment și-au lansat separatiștii ruși din Donbass contrarevoluția, inițiind un virtual război civil în Ucraina; până în prezent, opt ani mai târziu, aproximativ 15.000 persoane au murit în total, mulți civili.
Cu această lovitură de stat sponsorizată de Statele Unite, evreii ucraineni au început să se apropie de Occident pentru a-și spori influența. Așa s-a întâmplat că, la doar câteva luni după Maidan, fiul vicepreședintelui american (Joe Biden-n.n) a luat legătura cu un evreu ucrainean de frunte, Mykola Zlochevsky, care conducea o mare companie de gaz, numită Burisma.
În acest fel, Hunter Biden s-a trezit, incredibil, în consiliul de administrație al unei corporații despre care nu știa nimic, într-o industrie despre care nu știa nimic și care, totuși, a putut să-i „plătească” peste 500.000 de dolari pe an, evident, pentru accesul la părintele Joe și, prin urmare, la președintele Obama. Hunter a continuat în acest rol prestigios timp de aproximativ cinci ani, demisionând abia în 2019, când tatăl său și-a început cursa fatidică pentru președinție.
În ciuda unui mandat dificil, Yatsenyuk a reușit să-și mențină funcția de prim-ministru timp de peste doi ani, în cele din urmă și-a dat demisia în aprilie 2016.
Înlocuitorul său a fost un alt evreu, Volodymyr Groysman, care a servit până în august 2019. Mâna evreiască nu a fost suspendată. Toate acestea au pregătit scena pentru ascensiunea celui mai mare jucător evreu, Volodymyr Zelensky.
Această situație este deosebit de remarcabilă, având în vedere că evreii sunt o mică minoritate în Ucraina. Estimările variază foarte mult, dar se spune că populația evreiască variază de la un maxim de 400.000 până la doar 50.000. Dintr-o populație totală de 41 milioane a Ucrainei, evreii reprezintă cel mult 1% din națiune și ar putea fi de până la 0,12%. În condiții normale, o mică minoritate ca aceasta ar trebui să fie aproape invizibilă; dar aici, ei domină. Așa este mâna evreiască!
Intră oligarhii evrei!
În Ucraina, există un „al doilea guvern”, care ia multe decizii. Acest guvern din umbră este o oligarhie: un sistem de conducere al celor mai bogați oameni. Dintre cei mai bogați cinci miliardari ucraineni, patru sunt evrei: Igor (sau Ihor) Kolomoysky, Viktor Pinciuk, Rinat Akhmetov și Gennadiy Bogolyubov.
Deputatul ucrainean Oleksandr Feldman (credit foto: curtoazie: Comitetul evreiesc ucrainean) – Feldman, președintele Comitetului Evreiesc Ucrainean, a declarat poliției că bărbații neidentificați i-au înconjurat mașina pe 17 iunie, lângă clădirea Parlamentului, a declarat directorul Comitetului Evreiesc Ucrainean, Eduard Dolinsky, pentru JTA.
Chiar în spatele lor, în clasa multimilionară, sunt evrei precum Oleksandr Feldman și Hennadiy Korban. În mod colectiv, acest grup este adesea mai eficient în a-și impune voința decât orice legiuitor. Și, deloc surprinzător, acest grup a fost în mod constant implicat în corupție și scandaluri juridice, implicat în delicte precum sechestrul, incendierea provocată și asasinatul.
De interes deosebit este primul numit mai sus. Igor Kolomoysky a fost de multă vreme activ în domeniul bancar, al companiilor aeriene și al mass-media – și în ghidarea celebrităților minore către starul politic. În 2005, a devenit acționarul principal al 1+1 Media Group, care deține șapte canale TV, inclusiv popularul canal 1+1. (Grupul 1+1 a fost fondat în 1995 de un alt evreu ucrainean, Alexander Rodnyansky.) În valoare de până la 6 miliarde de dolari în ultimul deceniu, averea netă actuală a lui Kolomoysky este estimată la aproximativ 1 miliard de dolari.
Nu la mult timp după ce a achiziționat 1+1, Kolomoysky s-a prins de un comedian evreu inovator, pe nume Volodymyr Zelensky. Zelensky fusese în media toată viața sa adultă și chiar a fondat un grup media, Kvartal 95, în 2003, la vârsta de doar 25 de ani. Jucând în filme de lung metraj, a trecut la televiziune la începutul anilor 2010, ajungând în cele din urmă să joace rolul principal în serialul de succes 1+1 „Slujitorul poporului”, unde a jucat rolul unui profesor care se preface a fi președintele Ucrainei. Apoi a fost scena de comedie remarcabilă din 2016 în care Zelensky și prietenii cântă la pian cu penisul lor – cu alte cuvinte, umorul evreiesc scatologic tipic, complimentele lui Zelensky și Kolomoysky.
La începutul lui 2018, perechea era pregătită să treacă în politică. Zelensky și-a înregistrat noul partid politic pentru viitoarele alegeri din 2019 și s-a declarat candidat la președinție în decembrie 2018, cu doar patru luni înainte de alegeri. În cele din urmă, desigur, a câștigat, cu 30% din voturi în primul tur, iar apoi învingându-l pe Petro Poroșenko în turul 2, cu o marjă uriașă, de 50 de puncte. Publicitatea favorabilă necruțătoare de la televiziunea 1+1 a fost creditată ca făcând adevărata diferență. În mod remarcabil, clasată pe locul trei la acele alegeri a fost, din nou, evreica Iulia Timoșenko. Ca un bănuț rău, ea continuă să se întoarcă.
Zelensky, de altfel, a profitat dramatic de pe urma „ascensiunii sale meteorice” la faimă și putere. Compania sa de media, Kvartal 95, i-a adus circa 7 milioane de dolari pe an. El deține, de asemenea, o cotă de 25% din Maltex Multicapital, o companie fictivă, cu sediul în Insulele Virgine Britanice, ca parte dintr-o „rețea de companii off-shore” pe care a înființat-o în 2012.
Un politician de opoziție ucraineană, Ilya Kiva, a sugerat recent că Zelensky folosește în prezent „sute de milioane” în fonduri care vin în țară, și că Zelensky însuși câștigă personal „circa 100 milioane de dolari pe lună”. Un partid olandez, Forumul pentru Democrație, a citat recent estimări ale averii lui Zelensky, la 850 de milioane de dolari. Se pare că „Churchill of Ukraine” se descurcă destul de bine pentru el însuși, chiar dacă țara lui arde.
În orice caz, este clar că Zelensky îi datorează mult mentorului și sponsorului său, Kolomoysky. Acesta din urmă a recunoscut, inclusiv la sfârșitul anului 2019, într-un interviu pentru New York Times. „Dacă îmi pun ochelarii și mă uit înapoi la mine”, a spus el, „mă văd ca un monstru, ca un păpușar, ca maestru al lui Zelensky, ca și cineva care face planuri apocaliptice. Pot începe să fac acest lucru realitate!” (13 noiembrie). De fapt, apocalipsa Kolomoysky/Zelensky este aproape asupra noastră.
Între conducerea oligarhilor evrei și manipulările de către lobby-ul evreiesc global, Ucraina modernă este o mizerie de națiune – și a fost, cu mult înainte de „războiul” actual. Corupția acolo este endemică; în 2015, The Guardian a titrat o poveste despre Ucraina, numind-o „cea mai coruptă națiune din Europa”. O agenție internațională de clasificare a corupției a evaluat recent această țară pe locul 142 în lume, mai prost clasată decât Nigeria și al egalitate cu Uganda. Drept urmare, economia Ucrainei a suferit îngrozitor. Înainte de conflictul actual, nivelul lor de venit pe cap de locuitor, de 8700 USD, i-a plasat pe locul 112 în lume, sub Albania (12.900 USD), Jamaica (9100 USD) și Armenia (9700 USD); acesta este, de departe, cel mai sărac stat din Europa și cu mult sub Rusia (25.700 USD de persoană). Sărăciți, corupți, manipulați de evrei, iar acum, într-un război fierbinte, păcat de bieții ucraineni.
Salut Imperiul American!
Suficientă istorie și context; să trecem la urmărire. Dintr-o perspectivă clară, este evident de ce Zelensky și prietenii săi vor să prelungească un război pe care nu au nici o speranță să-l câștige: profită enorm de pe urma acestuia! Ca un beneficiu suplimentar, actorul Zelensky ajunge să joace pe scena mondială, care, cu siguranță, îl va converti în mai mulți dolari pe viitor. În fiecare lună în care conflictul continuă, miliarde de dolari curg în Ucraina, iar Zelensky et comp., cu siguranță, își scot „partea lor justă” din partea superioară. Serios, cine, câștigând aproape 100 milioane de dolari pe lună, nu ar face tot ce se poate pentru a menține trenul de SOS în funcțiune?! Faptul că mii de soldați ucraineni sunt pe moarte nu are nici o importanță în calculul lui Zelensky; în mod tipic evreiesc, nu îi pasă nici măcar un pic de bunăstarea albilor europeni. Dacă soldații lui mor, chiar dacă ucid câțiva ruși demonizați, cu atât mai bine. Pentru evreii ucraineni, este un plan în care toți câștigă.
De ce nimeni nu pune la îndoială această chestiune?! De ce corupția lui Zelensky nu este niciodată chestionată?! De ce sunt aceste fapte atât de greu de găsit? Știm răspunsul: pentru că Zelensky este evreu, iar evreii nu sunt, practic, niciodată chestionați și niciodată contestați de liderii nordamericani sau europeni de frunte. Evreii primesc o trecere în tot (cu excepția cazului în care sunt, în mod evident, vinovați de ceva odios – și uneori, chiar și atunci!). Evreii primesc un permis de la colegii evrei pentru că se acoperă unul pe celălalt. Evreii primesc permis de la mass-media, deoarece mass-media este deținută și administrată de evrei. Și evreii primesc un permis de la neevreii importanți, care sunt în plata sponsorilor și finanțatorilor evrei. Zelensky poate fi la fel de corupt ca infernul, canalizând miliarde în conturi off-shore, dar atâta timp cât își joacă rolul potrivit, nimeni nu va spune nimic.
Deci „războiul” continuă, iar Zelensky și prietenii se îmbogățesc. Ce obține Europa din toate acestea?! Nimic. Sau, mai degrabă, mai rău decât nimic: au un război fierbinte în vecinătatea lor imediată și un Putin indignat, care amenință că va trimite rachete hipersonice în capitalele lor, în mai puțin de 200 de secunde. Ei ajung să facă față amenințării, nu atât de îndepărtată, a războiului nuclear. Ei își văd moneda scăzând – cu 10% față de yuan, într-un an, și cu 12% față de dolar. Aceștia se aleg cu o mare parte din aprovizionarea cu gaz, petrol și electricitate redirecționată sau întreruptă, ceea ce duce la creșterea prețurilor la energie. Și ajung să-și vadă economiile fragile din timpul pandemiei Covid, puse pe o gheață foarte subțire.
Dar, poate că merită toate acestea! După cum se știe, statele europene sunt vasali americani, ceea ce înseamnă că sunt vasalii evreilor. Liderii europeni sunt lachei debili și patetici ai lobby-ului evreiesc. Judenknecht ca Macron, Merkel și acum Scholz, sunt lamentabile exemple ale umanității; și-au vândut propriul popor, pentru a-și liniști stăpânii. Iar publicul european este prea derutat și prea timid pentru a face o schimbare; Franța tocmai a avut șansa s-o aleagă pe Le Pen, dar lumea nu a reușit să-și adune voința necesară. Astfel, Europa își merită soarta: război fierbinte, amenințare nucleară, declin cultural și economic, imigranți subsaharieni și islamici, întregul pachet! Dacă devine destul de rău, poate destui europeni se vor trezi în fața pericolului evreiesc și vor lua măsuri. Sau, măcar, așa putem spera.
Dar SUA? Cu greu am putea fi mai fericiți! Ruși morți, odiatul Putin într-o stare de nervi și șansa de a juca din nou pe „salvatorul lumii”. Furnizorii militari nordamericani sunt în extaz; nu le pasă că majoritatea armelor lor care se îndreaptă spre Ucraina sunt pierdute, furate sau aruncate în aer și că (conform unor estimări) doar 5% ajung pe front! Pentru ei, fiecare articol expediat este o altă vânzare profitabilă, indiferent dacă este folosit sau nu. Iar congresmenii nordamericani ajung să pontifice despre un alt „război bun”, chiar dacă aprobă miliarde ca ajutoare pentru Ucraina.
Și, poate, cel mai bine este că facem presiuni pentru o expansiune a acelui Imperiu American, cunoscut sub numele de NATO. Trebuie să fim foarte clari aici: NATO este, pur și simplu, un alt nume pentru Imperiul American. Cei doi termeni sunt interschimbabili. În niciun sens, NATO nu este o „alianță între egali”. Luxemburg, Slovacia și Albania nu au absolut nimic de oferit Statelor Unite. Ne pasă dacă ne vor „veni în ajutor” în caz de conflict?! Este o glumă proastă, în cel mai bun caz. În realitate, ceea ce sunt astfel de națiuni este mai mult pământ, mai multă lume și mai multă bogăție economică sub control nordamerican. Sunt încă mai multe locuri pentru a staționa trupe, a construi avanposturi militare și a conduce „locuri negre”. NATO a fost întotdeauna, și va fi întotdeauna, Imperiul American!
Impulsul Ucrainei de a adera la NATO, făcut de către Zelensky, prietenos cu Occidentul, a fost încă o încercare flagrantă de acaparare a puterii de către SUA, de această dată, în pragul Rusiei. Putin, firește, a luat măsuri pentru a ocoli acest lucru. Dar, bineînțeles, acum impulsul se mută în Suedia și Finlanda, ambele urmăresc, imprudent, aderarea la NATO, în căutarea iluzorie a securității, când, în realitate, vor vinde pur și simplu ceea ce a mai rămas din sufletul lor național nemiloșilor stăpâni iudeo-nordamericani. Pentru binele lor, sper că vor putea evita un astfel de viitor.
Și în tot acest timp, evreii nordamericani și o mass-media evreo-nordamericană redă tema „războiului bun”, trimit mai multe arme și presează din ce în ce mai mult către zona de pericol. Evreii ucraineni-nordamericani, precum Chuck Schumer, sunt chiar în față, cerând ajutor, război, moarte. „Ucraina are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi și, în același timp, avem nevoie de toate acțiunile pe care le putem pune împreună, pentru a oferi Ucrainei ajutorul de care are nevoie!” – a spus Schumer recent, dornic să aprobe următorul pachet de ajutor de 40 miliarde de dolari. După cum și-au dat seama evreii de secole, războaiele sunt ocazii minunate pentru a ucide dușmani și a câștiga bani rapid. Poate că nu este o coincidență faptul că actualul război de putere împotriva dușmanilor evreilor din Europa de Est, a început la scurt timp după încheierea războiului de 20 de ani împotriva dușmanilor evreilor din Afganistan. Viața fără război este al naibii de plictisitoare pentru unii.
Indignare publică?!
Dacă mai mult de o mică parte a publicului ar ști despre astfel de detalii, probabil că oamenii ar fi revoltați. Dar, așa cum am menționat, mass-media occidentală controlată de evrei face o treabă excelentă în a restricționa accesul la astfel de informații și a distrage atenția, ori de câte ori apar fapte atât de neplăcute.
Excepția majoră este Tucker Carlson, care poate ajunge la circa 3 milioane de persoane, în fiecare noapte; aceasta este, de departe, cea mai largă acoperire pentru ceva de genul analizei de mai sus. Dar Carlson nu este îngrozitor de scurt – patetic de scurt – în definirea vinovatului evreu din spatele tuturor acestor factori. Carlson niciodată nu denunță nici nu numește evreii, și mult mai puțin îi învinuiește. Acest aspect crucial este lăsat, astfel, în seama unui număr literal de site-uri web de dreapta-alternativă și de dreapta-dizidenți, care ajung, în mod colectiv, la câteva mii de persoane, în cel mai bun caz.
Și chiar dacă, printr-un miracol, toți cei 3 milioane de telespectatori ai lui Tucker au fost informați de pericolul evreiesc de aici, acest lucru îi lasă în continuare ignoranți și inconștienți pe aproximativ 200 milioane de adulți americani. Majoritatea lumii crede ceea ce vede în știrile de seară, sau în fluxurile lor de Facebook, sau știrile Google, sau pe CNN sau MSNBC, sau în New York Times – toate întreprinderi evreiești, dealtfel. Acesta este motivul pentru care, la sondaj, 70% din publicul nordamerican spune că ajutorul actual acordat Ucrainei este fie „aproape corect”, fie chiar „prea puțin”. Asta, în ciuda faptului că aproximativ 50% susțin că sunt „foarte îngrijorați” de războiul nuclear; în mod clar nu sunt în măsură să facă conexiunile necesare. Și pentru mulți, este chiar mai rău decât atât: circa 21% ar sprijini „intervenția militară directă americană” împotriva Rusiei, ceea ce înseamnă un al Treilea Război Mondial explicit, cu toate rezultatele catastrofale pe care acesta le presupune. Mass-media noastră evreiască a făcut o altă treabă bună în a provoca incitarea publică!
În concluzie, putem spune că mass-media noastră a construit inteligent o „capcană filo-semită”: orice mențiune sau critică la adresa mâinii evreiești în conflictul de față este, mai întâi, puternic cenzurată și apoi, dacă este necesar, este respinsă ca antisemitism irațional. Simpatia față de ucrainenii (cu adevărat) săraci și suferinzi este jucată până la capăt, iar Putin și rușii – demonizati necruțător. Evreii americani de frunte, precum Tony Blinken și Chuck Schumer, joacă în mod constant pe băieții buni, pledând pentru ajutor, promițând să-i ajute pe războinicii ucraineni asediați și depășiți. Cine poate rezista acestei povești?! Astfel, nu avem nici o opoziție, nici o întrebare, nici o anchetă mai profundă a cauzelor fundamentale! Evreii profită și înfloresc, ucrainenii și rușii suferă și mor, iar lumea se îndreaptă spre potențialul Armaghedon!
Realitatea este cu totul alta. Evreii globali sunt, într-adevăr, „maeștri criminali planetari”, așa cum a recunoscut Martin Heidegger, cu mult timp în urmă. Ei funcționează astăzi așa cum au făcut-o de secole: ca susținători ai abuzului, exploatării, criminalității, morții și profiturilor! Acest lucru este, evident, adevărat: dacă puternicul lobby evreiesc și-ar dori o pace adevărată sau o umanitate înfloritoare, ar apărea activ pentru astfel de lucruri și, probabil, ar reuși. În schimb, avem haos nesfârșit, război, terorism, tulburări sociale și moarte, chiar dacă buzunarele evreiești devin din ce în ce mai adânci. Iar singurul remediu posibil pentru toate acestea – adevărata libertate de exprimare, se îndepărtează de sub controlul nostru.
Thomas Dalton, PhD, este autorul cărții The Jewish Hand in the World Wars (2019). El a scris sau editat mai multe cărți și articole suplimentare despre politică, istorie și religie, cu un accent special pe național-socialismul din Germania. Alte lucrări ale sale includ o nouă serie de traduceri a lui Mein Kampf și cărțile Eternal Strangers (2020) și Debating the Holocaust (ediția a patra, 2020). Cel mai recent, a editat o nouă ediție a operei clasice a lui Rosenberg Mitul secolului XX și o nouă carte de caricaturi politice, Pan-Iuda! Toate acestea sunt disponibile pe http://www.clemensandblair.com. Vezi și site-ul său personal http://www.thomasdaltonphd.com.
ARTICOL PRELUAT DE PE https://karensmithdotblog.wordpress.com/: https://karensmithdotblog.wordpress.com/2022/08/22/mana-evreiasca-in-al-treilea-razboi-mondial/?blogsub=subscribed#subscribe-blog
