„Soarele a venit cu Ciucă!”
Penibila lingușeală în stil ceaușist aparține edilului din Vatra Dornei, Ilie Boancheș
Observăm mereu că cei care lingușesc o duc bine, mai ales dacă își flatează șefii! Dar trebuie să ai stomac de porc, ca să poți face asta!
Eu nu pot! Mă uit cu greață la cei care lingușesc fără rost sau mai bine spus… îi pupă în fund pe cei din jur! Îmi provoacă revoltă persoanele care sunt umile, însă “albesc” fundul șefului…Complimentele exagerate, dorința de a ajuta (cică, necondiționat) și flatările în exces, “periatul” șefului, sunt , pare-se, la modă.
Pupincurismul este o meserie foarte răspindită și face ravagii în toate mediile. În partide, parlament, în guvern. Lingușirea, periatul, frecatul clanței din anticamera marelui lider, extrasul scamei de pe gulerul șefului sunt la mare preț pentru ca sunt aducatoare de mari foloase. Valoarea respectivului aspirant la o carieră se probează în insistența cu care atinge cu buzele dosul preafericitului X, ajuns sus. Așa e și pe trepte, scările permit această manevră dorsală delicată. S-a ajuns chiar la frenezie.
Nicolae Ciucă a participat vineri, 26 august, la Vatra Dornei la finalizarea lucrărilor la conducta de transport gaze naturale dintre Pojorâta și Vatra Dornei, alături de președintele Consiliului județean și directorul Transgaz.
„Mi-e foarte greu să mă concentrez să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi, dar atâta trebuie să spun, că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul președinte, cu domnul director general și chiar e realitate, nu e un vis.” a spus, vizibil emoționat de vizita lui Nicolae Ciucă, Ilie Boncheș, primarul liberal al orașului, conform Europa FM.
Din motive pe care noi le înțelegem, în transmisiunea de pe pagina de Facebook a Guvernului și în transcrierea de pe site-ul guvernului nu se regăsește și finalul discursului primarului din Vatra Dornei. Zicerea lui Boancheș ar merita înscrisă într-o antologie a lingușelii și pupincurismului, din care cele mai strălucite și penibile exemple provin din tagma lingăilor lui Nicolae Ceaușscu.
Filologii afirmă că limba română este deosebit de bogată și expresivă. Iar asta s-a văzut clar în vremea lui Ceaușescu. Scriitorii ,,de curte” din vremea ,,Epocii de Aur” l-au descris pe ,,Nea Nicu” în cele mai aiuritoare dar și neașteptate alăturări de cuvinte. Ani la rând Nicolae Ceaușescu a fost: „Cârmaci înțelept”, „Conducător vizionar”, „Strateg genial”, „Stegar viteaz”, „Al nostru Erou”, „Eroul națiunii”, „Neobosit erou”, „Cel mai de seamă erou printre eroii neamului”, „Eroul păcii mondiale”, „Ctitor de geniu”, „Carpatic scut”, „Simbol viu al năzuințelor”, „Stejar de vis, de-avânt, de omenie”, „Vântul care mișcă pădurea”, „Marele tribun al neamului”, „Fiu luminat al patriei”, „Titan modern”, „Măreț contemporan”, „Fondatorul României socialiste”, și multe altele, la fel de gogonate. Conform opiniei istoricilor specializați în studiul perioadei contemporane, bazele cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu au fost puse încă din vara anului 1971, odată cu ,,Tezele din iulie” și a fost inspirat din cultul personalității liderului nord-coreean Kim Ir Sen, cu care avusese, atunci, o întâlnire oficială. Îi propunem lui Nicolae Ciucă să-i plătească primarului libral de la Vatra Dormei o excursie în Coreea de Nord, pentru o întâlnire cu ridicătorii în slăvi ai urmașului lui Kim Ir Sen, Kim Jong Un!