marți, martie 25, 2025
No menu items!
Cotidian al Românilor din Austria și de pretutindeni!
AcasăSocialKlaus Iohannis, luat peste picior după ce s-a fotografiat cu familia Biden:...

Klaus Iohannis, luat peste picior după ce s-a fotografiat cu familia Biden: „Tot un zâmbet sunteți!… și România vai de ea!…”

Klaus Iohannis a publicat pe Facebook, vineri dimineață, o fotografie în care se află alături de soția sa, de președintele american Joe Biden și de prima doamnă, Jill.

Poza a fost făcută la New York, cu ocazia recepției oferite în onoarea șefilor delegațiilor prezenți la Adunarea Generală a ONU.

Klaus Iohannis publică o fotografie alături de soția sa, Joe Biden și prima doamnă a SUA

„Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, cu prilejul recepției oferite, la New York, în onoarea Șefilor de delegații prezenți la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite”, este mesajul postat de Klaus Iohannis.

În doar câteva ore, postarea a strâns mii de reacții și comentarii. Cele mai multe comentarii erau ironii la adresa ipostazei în care s-au prezentat cei din poză.

Val de ironii pe rețelele sociale!

Câteva dintre comentarii:

„Ți-au dat accept la viză? Nu pot sa cred”

„Putin câte Putin pentru amândoi!”

„Tot un zâmbet sunteți!… și România, vai de ea!…”

„Președintele nu se scrie cu p mare, nici prima doamnă, nici șefilor, în acest context. Și-nainte de și, în acest text, nu se pune virgulă. Dacă stau să mă gândesc, nici adunarea generală nu se scrie cu majuscule în limba română.”

„Mi-a stat inima, am crezut că e de la praznicul reginei”

„A cerut azil politic în SUA și nu l-au acceptat!”

„Există Madame Tussauds și la New York?”

„Așa arată oamenii care nu au niciun stres!”

„Un magnet de frigider ne aduceți și nouă?”

„Ce frumossss! De ce nu rămâneți acolo? Viața este mai frumoasă la ei”

„Mi se pare că Biden a venit și l-a rugat frumos pe Klaus să fie și el în poză, dacă se poate.”

Klaus Iohannis a susţinut un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, a participat la Summitul global dedicat securităţii alimentare şi la Transforming Education Summit.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.national.ro: https://www.national.ro/news/klaus-iohannis-luat-peste-picior-dupa-ce-s-a-fotografiat-cu-familia-biden-tot-un-zambet-sunteti-si-romania-vai-de-ea-775299.html

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Spatiu publicitar 300x250

Comentarii