UNDE SUNT CELE 80 DE MILIARDE, ANUNȚATE DE PREȘEDINTELE JOHANNIS?!
Banii, din PNRR!
Lumea Banilor

Comisia Europeană a aprobat prima cerere de plată făcută de Romania prin PNRR. Urmează să primim 2,6 miliarde euro.
Potrivit ministerului Investițiilor, aprobarea primei cereri de plată intră în linie dreapta, iar cele aproximativ 3 miliarde de euro, din care 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro, sprijin sub formă de împrumut, vor susține investițiile și reformele asumate de România. În urma aprobării primei cereri de plată, suma primită de țara noastră vă fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare deja primite de România.
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro, din care 2,1 miliarde euro sprijin financiar nerambursabil și 1,09 miliarde de euro, sprijin sub formă de împrumut și este condiționată de îndeplinirea a 51 de jaloane/ținte aferente trimestrului I 2022 și trimestrului II 2022.
Iată anunțul Ministerului Investițiilor:
„Evaluarea Comisiei asupra îndeplinirii celor 21 de ținte și jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR, a fost finalizată și este pozitivă, iar concluziile vor fi transmise, conform procedurii, Comitetului Economic și Financiar (ECOFIN) spre a fi aprobată. Analiza Comisiei vă fi pusa, de asemenea, la dispoziția Parlamentului European.
Odată cu concluziile pozitive ale evaluării Comisiei, aprobarea primei cereri de plată intră în linie dreaptă, iar cele aproximativ 3 miliarde de euro, din care 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro, sprijin sub formă de împrumut, vor susține investițiile și reformele asumate de România. În urma aprobării primei cereri de plata, suma primită de Romania va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare, deja primite de România.
‘Comisia Europeană a reconfirmat astăzi eforturile României pentru a îndeplini cele 21 ținte și jaloane asumate prin PNRR, pentru care am depus prima cerere de plată la sfârșitul lunii mai, exact cum ne-am propus. Mulțumim Comisiei pentru sprijinul constructiv și consecvent pe care ni l-a acordat pentru a reuși să ajungem la această evaluare pozitivă și la aprobarea primei cereri de plată. Sunt 3 miliarde de euro care susțin obiective precise de reformă și investiții, care vor moderniza comunitățile, vor eficientiza instituțiile și vor revitaliza economia. Ritmul nostru de lucru, al ministerului pe care îl conduc, împreună cu coordonatorii de reformă, cu Ministerul Finanțelor și cu prim-ministrul României, va rămâne la fel de intens în perioada următoare, pentru a ne incadra în calendarul propus, atât în ceea ce privește țintele și jaloanele cu termen de finalizare 30 septembrie, cât și depunerea celei de-a doua cereri de plată, în octombrie’, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Mai mulți bani
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totala de 3,2 miliarde euro, din care 2,1 miliarde euro, sprijin financiar nerambursabil și 1,09 miliarde euro, sprijin sub forma de împrumut și este condiționată de îndeplinirea a 51 de jaloane/ținte aferente trimestrului I 2022 și trimestrului II din 2022.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care, granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja doua tranșe de prefinanțare, în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022”.
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.luba.ro: https://luba.ro/romania-primeste-aproape-3-miliarde-euro-banii-din-pnrr/